ROMÂNIA LITERARĂ 10 / 2021
Din 5 martie. Alexandru Călinescu, „O lume care a luat-o razna”: Derapajele și aberațiile se succed cu o rapiditate halucinantă: zilnic auzi de noi puneri la index, de noi afurisenii și execuții publice, de noi exigențe, una mai aberantă ca alta, ale corectitudinii politice. Chiar acum în Franța e o polemică în jurul islamo-stângismului, foarte prezent în societate și cu o influență crescândă în școli și universități, influență pe care guvernul încearcă să o combată dar pe care intelectualii „progresiști” o neagă, în ciuda evidențelor. Țapul ispășitor este, așadar, bărbatul alb. Și neofeminismul, și antirasismul, și decolonialismul văd în bărbatul alb dușmanul care trebuie umilit, stigmatizat, pedepsit și – de ce nu? – lichidat… Paradoxul e că tocmai democrațiile occidentale sunt vehement contestate, deși ele respectă, ca niciodată, drepturile femeilor și ale minorităților. Franța și-a făcut-o, într-un fel, cu mâna ei: i-a „exportat”, începând cu anii `60, pe Derrida, Foucault etc. („French Theory”), iar americanii i-au trimis înapoi o ideologie radicală, de un dogmatism feroce, judecând totul în funcție de: rasa, genul, clasa. La mijlocul revistei, George Volceanov (interviu realizat de Cristian Pătrășconiu): Corectitudinea politică nu mi se pare un act sau o atitudine sofisticată. Poate că a fost la început – dar iată ca s-a transformat într-un triunghi al Bermudelor care vrea să scufunde o moștenire culturală seculară și chiar milenară. Nu văd nici o diferență între teroriștii ISIS, care au distrus opere de patrimoniu mondial în Siria, și actele de vandalism și anarhie dintr-o Americă profund dezbinată… Shakespeare e condamnat să rămână contemporanul nostru, fie și în versiunea lui recentă, de cetățean „incorect politic”. În sumar (selectiv): Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran, Mircea Mihăieș, Răzvan Voncu, Leo Butnaru, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Horia Gârbea Andrea H. Hedeș, Cristian Vasile, Radu Tudorancea, Marius Miheț, Aurel Ștefanachi, Ioan Barb, Ștefan Cazimir. Varujan Vosganian – Mic îndrumar privind ființarea USR.
APOSTROF 2 / 2021
Ioan-Aurel Pop, „Simțul limbii române”: Se împlinesc în 2021 cinci secole de la apariţia primului document scris, păstrat până azi, în limba română. Este vorba despre „Scrisoarea“ boierului Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului, Hans Benkner. Anul 1521, când îşi scria boierul câmpulungean raportul secret către patronul său braşovean, era ultimul an de domnie a lui Neagoe Basarab, principele prin excelenţă, autorul faimosului tratat de conduită domnească către fiul său Teodosie… Din această perspectivă, româna, ca limbă scrisă, nu este o limbă veche. Dacă acceptăm că formarea ei s-a încheiat prin secolele al VIII-lea – al IX-lea, limba noastră a avut nevoie de peste o jumătate de mileniu ca să se maturizeze şi să atingă armonia scriiturii. Alte limbi romanice au fost mult mai rapide în elaborarea şi utilizarea formelor lor scrise… Poporul român este singurul popor romanic înconjurat numai de popoare neromanice (în cea mai mare parte slave) şi singurul popor romanic care a avut ca limbă a cultului, a cancelariilor şi a culturii slavona (slava ecleziastică, medio-bulgara), adică o limbă total diferită de a noastră… Primele mărturii de literatură română datează tot din secolul al XVI-lea, fapt care întăreşte ideea că scrisul românesc documentar trebuie să fi fost mult mai vechi… Temerea mare vine, însă, din altă direcţie, observată tot mai mult în anii din urmă, anume tendinţa de pierdere de către români a simţului limbii materne. În alte pagini, Ancheta „Țineți jurnal?”, prefațată de Marta Petreu: Îmi place literatura care nu e chiar literatură, literatura mărturisirilor. Jurnale, memorii, scrisori… Ce poate fi mai aproape de autorul pe care îl citesc decît asta? Am citit la viaţa mea destule „însemnări“, mai mult sau mai puţin „intime“, unele chiar deloc intime sau numai din cînd în cînd intime. La început, de plăcere. Apoi, pentru documentare. Din textele de felul acesta obţii nu numai imaginea autorului, ci şi a epocii. Dacă stau să mă gîndesc, avem o foarte bogată literatură a jurnalului în cultura noastră. La Dosar: I. Negoițescu – Emil Hurezeanu (cu corespondență și interviu I. Negoițescu din 1983, realizat de Anneli Ute Gabanyi). În sumar (selectiv): Alice Valeria Micu, Iulian Boldea, I.B. Lefter, Ștefan Bolea, Mircea Moț, Cristian Vasile, Gabriela Adameșteanu, Ion Pop, Simona Popescu, D. Cerna.
ORIZONT 2 / 2021
Dan C. Mihăilescu, „Când marele privitor rămâne singur în oglindă”: Pe cât de excitat la lectură am fost și de încântat am glosat primele patru volume din Jurnalul lui Mircea Zaciu, cuprinzând deceniul 1979-89, apărute între 1993-98, pe atât de decepționat, contrariat, revoltat, dezgustat și otrăvit m-au făcut acum tomurile 5 și 6 din aceeași sulfuroasă retortă de veninuri, aferente perioadei 1990-1994… După 1990, autorul rămâne singur cu pacostea propriei firi, cu mania persecuției, autovictimizarea și delirul de grandoare, cu scepticismul, fatalismul, capriciile devastatoare și gustul de cenușă al melancoliei, cu disforia predispusă a selecta din realitate exclusiv maladivul fagocitar, impulsurile maligne și resemnarea distructivă, cu suspiciunea, aluviunile revendicative, bârfa înveninată și predispozițiile răzbunătoare, ceea ce întoarce pe dos imaginea șlefuită în decenii a Profesorului universitar, a mentorului fenomenului Echinox, formatorul zeci de ani adulat, editorul, eruditul istoric literar. În alte pagini, Horia-Roman Patapievici, „Romanul prostiei (Mândrie & prejudecată)”: Alături de inteligenții pe care viciile îi fac proști, aici va fi vorba numai de proștii care își folosesc inteligența pentru a bate cîmpii. Cînd spui, însă, că prost este acela care își folosește inteligența doar ca să bată cîmpii, pare că pui în act o contradicție, admițînd, implicit, că prostul e inteligent sau că inteligentul e prost. De fapt, chiar așa și este. Prostia despre care se poate vorbi cu sens și folos este prostia care nu e clinică, adică aceea care nu are bază neurologică în mintea normală. Prostia de interes este întotdeauna morală și funcțională, nu e niciodată prostia de handicap. Prostia despre care se poate vorbi în afara științei fără a bate cîmpii e prostia inteligenților. De interes sunt numai prostia inteligenței și inteligența prostiei, nu incapacitatea de a gîndi a minții clinic inapte de gîndire. Prostia e funcțională, nu medicală. Ce e deraiat în inteligența celui care se comportă ca un prost? Ce din deprinderile, credințele, ideile, viciile, defectele, construcția lor sufletească îi prostește pe oameni? În sumar (selectiv): Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Călin-Andrei Mihăilescu, Al. Oravițan, Grațiela Benga, Vladimir Tismăneanu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Al. Ruja, Marian Odangiu, Eugen Bunaru, Adrian Botnaru. Interviu cu Adrian Papahagi, „La cină cu Shakespeare” și Ancheta revistei „Ce va face Ulise după (re)instalarea în Ithaca?” (realizate de Cristian Pătrășconiu).
LUCEAFĂRUL 2 / 2021
La Cronica literară, Dan Cristea despre panorama lui Răzvan Voncu – Scriitori evrei în cultura română, care nu e o istorie propriu-zisă, a „evreității literare românești”, ci o construcție ce își propune „să ofere niște criterii de clasificare, să inventarieze, pe baza unor repere istorico-literare, un număr mai larg de scriitori și, mai ales, să refacă legătura între evreitatea literară din România și cea din Țara Sfântă”… Prima parte, cea mai voluminoasă (Poeți, prozatori, dramaturgi, memorialiști), consemnează 45 de scriitori, de la personalități afirmate în perioada interbelică (F. Aderca, Mihail Sebastian, Benjamin Fundoianu, Ion Călugăru, Sașa Pană, Sesto Pals, A.L. Zissu, Maria Banuș) la autori din țară (Ion Ianoși, Toma George Maiorescu, Iulia Soare, Radu Cosașu, Aurel Storin, Gheorghe Schwartz, Radu F. Alexandru, Andrei Cornea, Emil Nicolae, Adi Cristi, Boris Marian Mehr) ori stabiliți în Israel (printre aceștia: Victor Rusu, I. Schechter, Carol Feldman, Riri Sylvia Manor, Bianca Marcovici, Harry Bar-Shalom, Gina Sebastian Alcalay, Magdalena Brătescu, Francisca Stoleru, Ada Shaulov-Enghelberg, Mirel Brateș, Shaul Carmel, Sergiu Brandea), autori scriind și publicând în deceniile de după război și în anii mileniului trei. Scrie Dan Cristea: Dacă ar fi să-mi exprim o părere personală, aș spune că, la ora actuală, cel mai valoros poet de origine evreiască e Sebastian Reichmann, autor bilingv, emigrat în Franța în 1973, consemnat de Voncu în medalionul Avangarda, sau a treia cale… În sumar (selectiv): Daniel Cristea-Enache, Alex Ștefănescu, Mircea Bârsilă, Victoria Milescu, N. Iliescu, Gh. Grigurcu, Paul Aretzu, Ioan Radu Văcărescu, G. Vulturescu, Linda Maria Baros, Ioan Holban, Sonia Elvireanu, Andrea H. Hedeș, Horia Gârbea, Emil Lungeanu, Felix Nicolau, Monica Grosu, Dan Stanca, Iolanda Malamen.
TOMISUL CULTURAL 1-2 / 2021
Valeriu Stancu (interviu pe patru pagini, realizat de Iulian Talianu; interviu însoțit de poeme, referințe critice și fotografii de album): Dacă pentru mulți confrați din România sunt un anonim (e drept, m-am şi retras de mai bine de zece ani din viața publică), în schimb, am o bogată viață literară în afara țării: sunt invitat în mod frecvent la manifestări culturale internaționale, la prestigioase festivaluri de poezie, sunt publicat şi premiat în multe din țările lumii. Numai în acest an mi-au apărut deja patru volume în patru țări diferite (Republica Moldova, Germania, Franța şi Croația) şi urmează să iasă de sub tipar în zilele următoare încă două, în Italia şi Turcia. Tot în acest an pandemic am fost inclus în antologii poetice apărute în Franța, Italia, Ucraina, Germania, Tunisia, Madagascar. „- Ce este, pentru dvs., poezia?” – Singura modalitate de a-mi justifica existența. În sumar (selectiv): Andrei Marga, Mariana Codruț, Ioan Es. Pop, Ion Cristofor, Diana Vrabie, N. Sava, Tudor Ganea, N. Panaite, Lucian Alexiu, Daniel Vighi, Gh. Simon, Carolina Ilica.