Noua culegere de eseuri a scriitorului Horia Gârbea invită la o minunată plimbare prin lumea personajelor și a operelor literare românești, amintindu-ne situații și tabieturi specifice epocilor în care au fost scrise. Așadar, un tablou amplu, cu diversitatea și bizareriile lui, în care pășim (la braț) nu doar cu un literat și un comentator înnăscut, ci și cu personajele pe care le evocă. E un privilegiu să ne reamintim toate aceste secvențe narative și eroii lor, mai ales că memoria autorului nu dă greș, reținând detalii și informații dintre cele mai particularizante, iar discursul se poziționează adeseori în răspăr cu textul critic obișnuit. Provocarea este cu atât mai mare cu cât autorul face mereu loc umorului, situațiilor comice și comentariilor hazlii.
Minunata viață a personajelor (Editura Neuma, 2020), ajunsă la a treia ediție, revăzută și completată, reia eseuri cuprinse în Trecute vieți de fanți și de birlici, adăugând în plus altele, consacrate exclusiv acestei teme. Motivația principală și sinteza referințelor ne sunt oferite chiar de autor în Cuvântul introductiv: „Toate articolele au fost scrise de plăcere, din amintirile de lectură, cu puține reveniri la bibliografie. Încât am fost uimit eu însumi când am constatat că mă referisem la peste 140 de autori și la mai mult de 200 de opere.” Având în vedere îndeosebi personajele prozei realiste și ale teatrului, autorul face referire doar accidental la poezia epică. Se creionează un decor populat de o lume pestriță, în continuă mișcare și redefinire, în deplin acord cu mediul, aspirațiile sau epoca ilustrată. O astfel de călătorie presupune atenție nu doar la evoluția personajelor în sine, ci și la cea a societății românești, din diversele sale etape de emancipare.
În 30 de articole, plus unul introductiv, autorul rezumă aspecte din viața personajelor literaturii române, reținând din bogata galerie ficțională momentele și gesturile cele mai memorabile. Deși vorbim de așa-numitele ,,ființe de hârtie”, impresia de verosimilitate este copleșitoare, în acest sens autorul eseurilor de față aducând preliminare observații, în încercarea de a lămuri profilul uman al acestor entități caracterologice: „Ce sunt personajele? Niște ființe care viețuiesc și sunt descrise trăind, asemeni oamenilor reali. Majoritatea sunt oameni. Dar nu toți, cum se va vedea în cuprinsul acestei cărți.” De la această premisă, Horia Gârbea începe o prezentare, destul de amplă, a variilor aspecte ce compun viața de zi cu zi a personajelor literaturii române. Este, în definitiv, o convenție necesară unei astfel de incursiuni analitico-rezumative, pe cât de ingenioasă tematic, pe atât de atractivă stilistic. Materialul literar este la rându-i ofertant, furnizând, în contrapondere, exemple savuroase și particularizante pentru diferitele categorii umane de pe tărâm autohton.
Reconstituirea vieții societății românești prin prisma personajelor care au populat-o reprezintă o întreprindere interesantă, mai ales când autorul, bun cunoscător al operelor menționate, știe să pună în relief fiecare întâmplare și fiecare profil uman, indiferent dacă aparține unui personaj central sau unui marginal. Sunt, astfel, evidențiate moravurile și stridențele unei societăți apuse, ca și metehnele statornicite de ani pe aceste meleaguri. Galeria pestriță a personajelor reprezentative pentru felurite aspecte urmărite îi inspiră autorului observații adesea cu caracter comic. De altfel, ne și prevenise asupra acestui aspect încă din capitolul introductiv: „Vă invit să pornim la un drum accesibil și plăcut prin varietate și pitoresc.”
Încadrate de motto-uri succinte, capitolele cărții deschid un evantai tematic prin care se perindă, rând pe rând, personaje în genere cunoscute, în lupta lor cu provocările cotidiene. Unii beau ca să se distreze sau să își înece oful, alții practică tot felul de escrocherii pentru a se căpătui, în acest caz dedându-se și la violențe, dacă circumstanțele o impun. De la aspecte vestimentare până la pasiuni și dezlănțuiri carnale sau de la bolnavi și osândiți la ticăloși, avari, sinucigași, toate categoriile sociale sunt reprezentate literar, mai ales că personajele negative au complexitatea și farmecul lor. Nu sunt omise nici personajele patrupede, nici decăzuții societății și nici reprezentanții altor etnii. Că situațiile în care personajele se încurcă în ițele propriilor orgolii și aspirații, frizează adeseori ridicolul, o știm de la Caragiale, evocat în repetate rânduri de autor. Însă, și de această dată, franchețea caracterizărilor și detașarea cu care sunt descrise comportamente umane dezvăluie amuzamentul, sarcasmul, dar și simpatia, Horia Gârbea simțindu-se foarte bine în acest mediu livresc, generator de satisfacții estetice și de trăiri dintre cele mai intense.
În caleidoscopul aparițiilor, autorul are în vedere și alte dimensiuni ale existenței, din categoria preocupărilor serioase (lecturile și bibliotecile, scrisorile, credința și sfințenia, operele sau ratările personajelor, experiențele la catedră) sau a celor obișnuite: călătoriile cu trenul, supărările iubirii, jocurile de cărți, muzicile preferate, bolile frecvente, raportul personajelor cu banii, cu doctorii, cu avocații, cu moartea sau cu Bucureștiul. Nu de puține ori, finalul acestor articole tematice închide scurt subiectul, cu subtilitățile de rigoare sau chiar cu inflexiuni ironice. Astfel de replici cu tâlc au hazul lor, precum în exemplul: „După Revoluție, prestigiul profesorilor de toate gradele scade mult și nici în literatură nu se simt prea bine.”
Minunata viață a personajelor materializează nu doar un nou tip de discurs analitic, mult mai degajat, ci și o inedită sinteză din istoria personajelor literare românești.
Horia Gârbea, Minunata viață a personajelor, Editura Neuma, 2020