ROMÂNIA LITERARĂ 1 / 2021
Din 8 ianuarie. Nicolae Manolescu, la Editorial: „Carența spiritului critic a devenit o caracteristică aproape generală a criticii din publicații. Mă refer la critica de întâmpinare, îndeosebi, la cronici, recenzii, comentarii la zi și altele, al cărei fondator a fost Maiorescu… Maiorescu a creat la noi spiritul critic. Tot mai des fără căutare astăzi, când, urmându-l pe Cărtărescu din cartea lui despre postmodernism, din urmă cu două decenii, criticii douămiiști văd viitorul meseriei lor în statistici inerte, în care conturul valoric nu contează, spiritul critic se estompează până la uitarea de sine chiar și în critica de întâmpinare, a cărei hrană esențială este. Nu poți lăsa o recenzie fără oxigenul spiritului critic. Din păcate, acest lucru se întâmplă. Revistele dau pe dinafară de cronici inerte, de obicei laudative, fără ciurul maiorescian, creând un peisaj otova, ca o pajiște în care buruienile au năpădit florile”. La rubrica sa, Mircea Mihăieș, Rasismul cultural: „În clipa de față, open society („societate deschisă”) e un concept expirat. Nu-l mai folosește nimeni… Termenul a fost înlocuit de cancel culture („cultura interzicerii”), o direcție ideologică ce-și propune să eradicheze din mintea umană gândurile legate de libertatea de expresie și de acțiunea socială independentă. Pentru noua dogmă orice activitate neconformă cu principiile (vorba vine!) elaborate în laboratoarele corectitudinii politice este prohibită. Cum își atinge ea scopurile? Simplu și brutal: interzicând și iar interzicând. Mutilând cuvinte, călcând în picioare idei, batjocorind conștiințe”. În altă pagină, Alexandru Călinescu, Artele la control: „Atât arta cât și instituțiile culturale se fac în tot mai mare măsură ecoul revendicărilor identitare (etnice, sexuale etc). Criteriile estetice devin secundare, când nu sunt respinse cu totul… Prioritate au criteriile morale, fapt ce nu ar trebui să ne mire: în definitiv, artei i s-au atribuit finalități morale încă din Antichitate. Ceea ce este nou acum e că avem a face nu cu o morală generală, ci cu morale particulare, specifice – cum spuneam – diferitelor comunități. În aceste condiții, cenzura – departe de a fi prost văzută – apare ca o necesitate, ca un act militant justițiar…” La Ochiul magic, Omul și opera, scrie Cronicar într-o paranteză: „Eu însumi am distins cândva între libertatea de opinie, care are limite convenite de la epocă la epocă, și libertatea de expresie artistică, implicit literară, care este astăzi considerată absolută”. În sumar (selectiv): Dorin Tudoran, Ștefan Cazimir, Mihai Zamfir, Alex Ștefănescu, Nora Iuga, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, Adrian G. Romila, Andrea H. Hedeș, Gheorghe Grigurcu, Ion Manolescu, Horia Vicențiu, Angelo Mitchievici. Două pagini sunt dedicate anchetei Anul 2021: scriitorii și proiectele lor literare / Ce așteptări aveți de la noul an. Alexandra Florina Mănescu despre „Începuturile României literare”.
STEAUA 11-12 / 2020
Adrian Popescu, la Editorial: „Pandemia a dat peste cap lumea întreagă, iar viitorul planetei e mai degrabă cețos decât clar. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, poluarea și topirea ghețarilor, secătuirea resurselor naturale, terorismul au cunoscut forme tot mai revoltătoare de manifestare, de la atentate sau atacuri sinucigașe, după credințele fundamentaliste musulmane, la incendierea catedralelor, bisericilor, agresarea sau uciderea creștinilor, chiar decapitarea în stradă. Un val irațional „musulmano-stângist”, cum îl denumesc francezii, devastează orașele europene… Nu știu dacă este întâmplător sau nu, dar consolidarea teoretică a revendicărilor rasiste din Statele Unite, urmată de tsunamiul protestelor de stradă, vocalizarea minorităților sexuale, amploarea mișcărilor feministe s-au accentuat odată cu epidemia de Covid-19. Amândouă sapă în tandem la temeliile fundamentelor europene clasice, Ev Mediu, Renaștere, Iluminism, modernitate. Unele surse destabilizatoare au o veche rezonanță neomarxistă, dezvoltând periculos de repetitiv rădăcini ideologice bolșevice, maoiste sau promovând ideile deconstructivismului postmodern produs de laboratoarele criticilor de origine franceză în mediul american, cu ecou imens în mediile intelectuale și populare. Laboratoare, pandemii și proiecții de idei cu efecte cumulative. De fapt, un amalgam exploziv plantat la temeliile europene și ale omului în general, un cocteil ideologic pe care l-aș numi afro-progresist… Religia noului, mentalitatea tranzacțională a relativismului generalizat, sub scuza „post-adevărului”, vor pretinde prețuri tot mai mari de plătit din zestrea umanității”. În sumar (selectiv): Gelu Hossu, Olimpiu Nușfelean, Irina Petraș, Doina Curticăpeanu, Rolf Bossert (tradus de Ana Mureșanu), C. Cubleșan, Ana-Maria Parasca, Andrei Zamfirescu, Gh. Glodeanu, Laura T. Ilea, Romulus Bucur, Ovidiu Pecican, Virgil Stanciu, Ion Pop, Marius Conkan, Victor Cubleșan, Ruxandra Cesereanu, Gh. Glodeanu, Ion Buzași, Daiana Gârdan, Mihai Hurduzeu, Adrian Țion, Leo Butnaru, Savu Popa, Raluca Maria Panait, Virgil Mihaiu, D.R. Popa. In Memoriam – Mihail Nasta.
EX PONTO 66-67 / 2020
Apărută în decembrie (revistă trimestrială). Gheorghe Filip, „Literatura în vremea holerei”: „Se scrie mult și se citește puțin. Tirajele sunt derizorii (sunt titluri care apar în o sută-două de exemplare), cartea circulă pe arii restrânse, de multe ori autorul devine și vânzătorul propriei cărți, bibliotecile seamănă cu niște muzee cu vizitatori din ce în ce mai puțini, în multe orașe (fie ele și capitale de județ) librăriile au dispărut. Se adună tot mai multe cărți necitite sau ignorate, încât chiar ar fi nevoie, ca în Umbra vântului a lui Ruiz Zafon, de o Casă a Cărților Uitate. Autorii ar veni aici ca într-un cimitir și și-ar privi, înecați de amărăciune, scrierile îngropate adânc în praful uitării… Întrebarea este: Când se va termina această „pandemie”? Angelo Mitchievici, la Revista revistelor: „Ceașca de cafea se numește revista patronată de un hâtru care se ia în serios, George Drăghescu, revistă care apare la Târgu-Jiu. Formatul este filatelic, de mărimea unei colițe, pătrățoasă, revista poate fi strecurată și într-un buzunar mai mic, dar cu siguranță i-ar fi stat bine în buzunarul de la jiletcă, lângă un ceas țestos, cu carapace de argint, greu precum ghiuleaua unui ocnaș… Revista are efectul unui instantaneu luat pe nepregătite, care prinde un moment din fluxul vieții. Ceva mă atrage la această dedicație pentru literatură în formate mici, care taie grandilocvența, moderează vuietul cultural până la șoapta rostită la ureche. Mă mai atrage și faptul că acordă vieții culturale firescul unei vieți reale. Lectura pe întinderi mici este o lectură care se nutrește din surpriză, din neașteptat, din prinderea unui acord.” În sumar (selectiv): Ioan Adam, Viorel Coman, Ștefania Mincu, Iustin Moraru, Passionaria Stoicescu, Iulian Talianu, Marian Dopcea, Lucian Alexiu, G. Vulturescu, Simona-Grazia Dima, Gabriel Rusu, Titi Damian, Anastasia Dumitru, Constantin Dram, Șerban Codrin, Ion Florin Stanciu, Ovidiu Dunăreanu, Octavian Dumitru Unc.
FEED BACK 11-12 / 2020
„Revistă de experiment literar”, apare de 17 ani la Iași. Daniel Corbu, la Editorial: „Se poate vorbi în acest moment de o cultură postmodernă supusă unor neîntrerupte „efecte de simulare şi seducţie” (Baudrillard), cât şi despre o democraţie postmodernă bazată pe „lipsa reperelor de certitudine” (Lefort). După cum ne-o prezintă globaliştii, lumea postmodernă este, fără îndoială, una a confortului, a iluziei întreţinută artificial, a lipsei de atitudine metafizică, în care adevărurile absolute nu-şi au locul. Astfel, comoditatea gândirii, absenţa oricărei viziuni profunde asupra lumii poate fi o atitudine postmodernă şi un modus vivendi al omului postmodern, care preferă să ia totul de-a gata… Societatea postmodernă e una a comunicării generalizate, care oferă individului instabilitate în viaţa de fiecare zi… Lumea reală pare a se dizolva sub forţa fluxului informaţional, a se dezagrega, devine anarhică, îşi pierde autoritatea întregului, iar omul postmodern locuieşte simultan mai multe lumi virtuale”. În altă pagină, Gh. Achim își încheie eseul Ultimele revolte ale avangardismului cu: „Insolenţele patente ale avangardei se domolesc încetul cu încetul, dar spiritul sfidării avangardiste diseminează într-un câmp literar foarte vast, pentru a deveni în cele din urmă canonic, integrat şi constitutiv oricărui demers literar al modernităţii ori al postmodernismului’’. În sumar (selectiv): Ioan Aurel Pop, Theodor Damian, Al. Cazacu, Ionel Necula, Christian W. Schenk, Ionuț Caragea, Valentin Ciucă, Florin Caragiu, M. Cimpoi, Mircea Bârsilă, Horia Zilieru, Eugen Barz, C. Cubleșan, Gh. Simon, Gellu Dorian. Inedit Leonid Dimov, Ion Stratan, Nichita Stănescu.