În 1930, la apariția volumului Joc Secund, evoluția tehnicii poetice a lui Ion Barbu, începută în 1918, atinge punctul maxim, apare ca deplin conturată, după care staționează (rămâne pe același nivel).
În studierea fenomenelor culturale, care intră în atenția publică și a cercetătorilor, de obicei când sunt pe deplin conturate (sau într-un moment de puternică afirmare), se constată că ele au fost precedate de „semne prevestitoare”, de manifestări de formă sau conținut precedente, de o copilărie și adolescență a lor. O asemenea manifestare există și în cazul ermetismului barbian și este atestată de faptul că, în volumul Joc Secund, poetul a inclus și unele dintre poeziile scrise înainte de 1930: Nastratin Hogea la Isarlîk (1921); ciclul Domnișoara Hus (1921-1922); Riga Cripto și Lapona Enigel (1924); Paralel romantic (1924); In memoriam (1924); Înfățișare (1924); Păunul și Uvedenrode (1924); Isarlîk (1925); Oul dogmatic (1926); Falduri și Rituri pentru nunțile necesare (1926); Paznicii (1926); Incheiere (1926)(1).
Aceste poezii au fost scrise în perioadele când, atât criticii literari cât și Ion Barbu –care le-a cunoscut și nu le-a respins opinia – considerau că din punctul de vedere al formei și tematicii poetice practica alte paradigme decât ermetismul(2). Faptul că Ion Barbu le-a inclus în volum, un volum apreciat de critici și de către poet ca aparținând ermetismului, îl interpretăm ca o recunoaștere, din partea poetului, că în aceste poezii se află, iar noi putem căuta și găsi, elemente ale protoermetismului barbian, că aceste poezii sunt uvertura ermetismului barbian al cărui început este situat, de către poet, la 1921, și nu la 1925, ca Eugen Lovinescu sau la 1927, ca Felix Aderca.
Dovezi ale protoermetismului barbian aflăm în poeziile de dinainte de 1922, socotite de Ion Barbu ca exerciții poetice, de pe vremea când nu-și însușise bine meșteșugul și pe care nu le-a inclus în volum. Ele atestă că, în poezia lui Ion Barbu, ermetismul „a izvorât” din dotarea nativă a poetului, nu constituie un „format”, ci un „dat natural”. Era un ermetism natural, nu „format”, „voit”(3), „fabricat”. În poezia Ființa (Elan) aflăm termeni și expresii împrumutate – preluate din matematică precum: unitatea mi-e pieritoare, șir de forme, unduire (trimitere la sinusoidă), desfășur … Acest procedeu de ermetizare îl regăsim ulterior frecvent folosit de Ion Barbu, termenii din universul matematic generând ermetism prin formularea lor abstractă și prin faptul că matematica și termenii ei nu e cunoscută de mare parte a populației, faptul provocând, cum spune Eugen Lovinescu o „ruptură între poet și cititor”(4).
Ion Barbu folosește, cu același efect de ermetizare, termeni specifici altor ramuri ale științei, ori îi înlocuiește cu simboluri abstracte. Poezia Ființă a fost publicată inițial în Literatorul -1918. La republicarea ei în Sburătorul – decembrie 1919, termenul de „substanță” a fost înlocuit cu „Pământuri”, termenul „nemărginirea” cu „Înaltei Cumpeni”. Chiar titlul poeziei, Ființă, care avea o legătură concretă cu conținutul poeziei și îl exprima mai bine, a fost înlocuit cu termenul „Elan”, având o relație mai abstractă cu conținutul poeziei și generând ermetism.
Încă din etapa de formare ca poet, Ion Barbu a folosit procedee de ermetizare neintenționată, generate de studiile sale de matematică și de folosirea uzuală a limbajului matematic – științific(5) pe care l-a integrat în creația poetică în mod natural. Ulterior el va folosi intenționat acest procedeu de ermetizare, fapt sesizat de Eugen Lovinescu la poezia Păunul – 1924.
Printre procedeele și tehnicile de ermetizare neintenționată, naturală, uzitate de Ion Barbu înainte de 1927, se numără: folosirea tematicii și limbajului științelor exacte; asociațiile, trăirile și viziunile interioare strict personale; ordinea și dezordinea în comunicare.
Idealul, pentru receptarea unei creații literare, ar fi ca modul de gândire, nivelul cultural și afectiv al cititorului să fie identic celui al autorului. Receptarea/ înțelegerea poeziei lui Ion Barbu necesită deci un cititor cultivat.
Tematica, terminologia și expresiile științelor exacte folosite în poezia lui Ion Barbu erau mai puțin familiare cititorilor epocii și, în unele cazuri, chiar cititorilor actuali, ceea ce determină neînțelegerea (obscurizarea) textului poetic în care sunt incluse, generând ermetism.
Încă din primele exegeze consacrate poeziei barbiene, Eugen Lovinescu – și nu doar el – observa că „mai toți criticii i-au recunoscut [lui Ion Barbu] talentul; nu i-au găsit însă sentimentul și emoția”(6). Apărându-l pe Ion Barbu, Eugen Lovinescu a precizat că sunt și „emoții de ordin intelectual. Mai rar și mai puțin accesibile”. Poezia lui Ion Barbu aducea „o notă relativ nouă în literatura română de după 1918, emoția intelectuală”(7).
Ermetismul intelectual natural poate izvorî din discrepanța dintre nivelul intelectual al poetului și cel al cititorului, dar și din deosebirea dintre trăirile lor personale, modul de gândire, simțire și exprimare al poetului și al cititorului. Poetul le poate reda într-un limbaj pe înțelesul cititorului, dar oricât s-ar strădui o anume diferență rămâne și ea creează ermetism natural. De altfel, o normă tacită a scriiturii literare impune să nu se folosească limbajul comun.
Eugen Lovinescu a constatat existența acestui procedeu al ermetismului natural (asociații, trăiri și viziuni strict personale) în poeziile: Lemn sfânt, Inedit (Păunul), Treime (Edict), Furul biblic (Poarta), Epitalam (Acra), În plan (Mod), transformat în ermetism fabricat, când au fost publicate sub titlurile schimbate puse în paranteză.
În limba română, ca în orice mijloc de comunicare, s-au stabilit prin consens ori prin decizii ale forurilor competente-academice anumite reguli, o anumită ordine în derularea comunicării.
Academicianul Solomon Marcus a publicat un interesant studiu asupra ordinei și dezordinei distingând mai multe fațete ale ordinei și dezordinei(8) în comunicare: sintactică, semantică, pragmatică.
Ordinea sintactică și semantică în comunicare dă claritate, înțeles comunicării. Tulburarea ordinei sintactice și semantice (stabilită între parteneri ori prin decizie academică) provoacă neînțelegeri, este o sursă de ermetism. În anumite limite, această tulburare e tolerată, acceptată ca element caracteristic al stilului unui scriitor. Prin sporirea graduală peste acest nivel de toleranță se ajunge la ermetism.
În poezia lui Ion Barbu, tulburarea ordinii semantice (dezordinea semantică generatoare de ermetism) se manifestă prin abstractizare, simbolism și metaforizare.
Sensul, semnificația termenilor folosiți de individ în comunicarea și receptarea comunicării este stabilit de om în funcție de experiența proprie, a cărei ultimă instanță (bază) este concretul ( elementul concret corespunzător cuvântului folosit; replica din realitatea concretă a cuvântului).
Dacă modelul-sensul atribuit de cititor unui termen (cuvânt) nu coincide cu cel atribuit de autor atunci, pentru cititor, termenul va fi ermetic. Este clar că, dată fiind educația, specializarea în matematică (științele exacte) a lui Ion Barbu, folosirea termenilor specifici acestei (acestor) discipline în poezie, va face ermetice versurile respective pentru cititorii educați în științele umaniste.
Note:
(1) Folosim pentru trimiteri volumul Ion Barbu, Poezii, ediție îngrijită de Romulus Vulpescu, Editura Albatros, 1970. Vezi pp. 226-228
(2) Etapele evoluției poetice barbiene după opinia lui Eugen Lovinescu: parnasianismul (1918-1922), balcanismul (1922-1925), ermetismul (1925 – ). Vezi op.cit. pp.394, 176, 402, 404-405. După opinia lui Felix Aderca: parnasianism (1918-1922), anton pannesc (1922-1925), expresionist (1925-1927), șaradist (1927 -). Vezi op. cit. p. 413
(3) Eugen Lovinescu în op cit p.404.
(4) Ibidem, p.405
(5) Nu exista o facultate de matematică, ci de științe, la care era student.
(6) Sburătorul, an I, nr 38/ 3 ianuarie 1920, pp. 265- 297, în I. Barbu, op cit, p.394
(7) Ibidem, p. 396
(8) Solomon Marcus, în Convorbiri literare, nr 4 (232) aprilie 2015, pp. 39-48