Gheorghe Pleş, remarcabil profesor de matematică din Năsăud, este din categoria acelor matematicieni care nu ignoră şi nu dispreţuiesc umanioarele, ci dimpotrivă. L-am cunoscut la unele reuniuni ale Astrei, la aniversări sau comemorări literare şi m-am convins că are pe lângă bogate informaţii istorice şi istorico-literare şi o lăudabilă încercare de apreciere corectă, exactă asupra unor personalităţi sau probleme controversate din istoria noastră literară. Aşa ni l-a prezentat la una dintre aceste reuniuni pe George Coşbuc – ca „matematician” în „poezia pentru copii”. Ca năsăudean nu putea să-i scape o biografie literară ce oscilează între mit și adevăr, cea a Veronicăi Micle (1850-1889), a cărei celebritate se datorează într-o măsură covârşitoare romanticei şi tragicei poveşti de iubire pentru Mihai Eminescu.
Gheorghe Pleş a fost impresionat de o conferinţă din 1977 a fostului său profesor de literatura română de la liceul năsăudean, Octavian Ruleanu, care spunea că în biografia Veronicăi Micle „…adevărul va trebui căutat în mitul ce s-a creat în jurul ei prin trista poveste ce a legat-o în viaţă şi în moarte de geniul lui Eminescu”. Biografii lui Eminescu au oscilat în prezentarea Veronicăi Micle între extreme: defăimare și elogiu. Un imbold hotărâtor și un punct de sprijin în redactarea acestei cărți justițiare au fost apariția vol. XVI din ediția Opere de Mihai Eminescu, cuprinzând și un număr de scrisori din corespondența poetului cu Veronica Micle și mai ales apariția volumului: Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle. Scrisori din arhiva familiei Graziella și Vasile Grigorcea. Ediție îngrijită, transcriere, note și prefață Christina Zarifopol-Illias, Editura Polirom, Iași, 2000, despre care Nicolae Manolescu spunea, cu prilejul lansării volumului, că „De la publicarea postumelor lui Eminescu nu a mai apărut nimic de o asemenea amploare și însemnătate în biografia eminesciană”.
„A căuta să descoperim pe Veronica Micle, rupând negurile și dezvăluind adevărurile nu este o misiune ușoară”. Această misiune și-a asumat-o și profesorul năsăudean. Și procedând metodic matematic, încearcă să separe miturile (pe care le consideră neadevăruri) de adevăr. Și reușește, trebuie s-o spunem de la început, în bună parte. În urma unor cercetări laborioase de arhive stabilește ascendența poetei; arată o motivație mai plauzibilă a plecării mamei sale, cu copilul Ana Câmpan (viitoarea Veronica Micle) în Moldova, la Iași, pentru studii. Ana Antonia, mama ei, era văduvă, soțul ei, cizmarul Elie Câmpan murise în timpul luptelor cu insurgenții maghiari pentru eliberarea Năsăudului: la Iași se afla unchiul răposatului ei soț, Petru Câmpeanu, profesor la Academia Mihăileană și preceptorul fiilor domnitorului Sturza, mai târziu profesor la Universitatea din Iași, care a devenit protectorul acestei familii refugiate. O parte din copilărie, cea mai fericită, Veronica o va petrece la conacul din Miclăușeni al Sturzeștilor, loc de vis și încântare pentru copila înclinată de acum spre visare și poezie. Sunt urmărite apoi toate etapele unei vieți ce ar putea constitui o evocare de felul acelora publicate în perioada interbelică în colecția „Femei celebre”. La fiecare capitol autorul este preocupat, chiar prin tabele cu rubrici potrivite, să separe grâul de neghină, adică să-i îndepărteze falsurile și neadevărurile. Autorul se războiește cu aceste biografii superficiale, mai ales cu Octav Minar, biograful eminescian, urzitorul acestor falsuri; de la Minar multe dintre aceste falsuri și exagerări au fost preluate chiar de eminescologi cunoscuți ca Augustin Z. N. Pop ș.a. După ce prezintă detaliat și matematic momentele biografice, cunoscute și din celelalte monografii consacrate, cu deosebirea că la fiecare capitol Gheorghe Pleș concluzionează ce este adevărat și ce trebuie îndepărtat ca neadevăr; la sfârșit înfățișează – „Adevărata biografie a poetei Veronica Micle”, iar în partea a III-a ne întâmpină o surpriză: autorul, care este împotriva transpunerii romanești a biografiei scriitorilor sau ascendenților acestora, într-un fel de nuvelă istorică intitulată Roata nenorocului – Ana Veronica, ne înfățișează dragostea dintre Elie Câmpan și năsăudeanca Ana Antonia, moartea acestuia în timpul revoluției pașoptiste, refugiul tinerei mame însărcinate în Moldova, la Iași, hotărâtă ca la „școala primară de acolo s-o înscrie astfel: Câmpineanu Veronica”.
Monografia lui Gheorghe Pleș pledează implicit pentru o altă viziune asupra Veronicăi Micle. Nu știu dacă și nu cred că-i va reuși această tentativă. Astfel, el propune ca Veronica Micle să nu fie judecată ca poetă doar ca un reflex liric al dragostei pentru Eminescu, ci prin valoarea poeziilor sale. De altfel monografia creează un personaj memorabil angajat în luptă cu multele vicisitudini ale vieții, un veritabil personaj literar. Dincolo de aceste năzuințe originale și lăudabile, cartea are uneori deficiențe chiar din specificul ei matematic: dincolo de limbajul specific acestei discipline sunt și fraze întregi desprinse parcă dintr-un tratat de matematică: „Demersurile investigative și analiza critică caracterizează și tratarea acestei secțiuni a lucrării (e vorba de cap.7 și 8 – Alunecarea spre neant), fiind promovate și exerciții de raționament deductiv, care să permită emiterea de ipoteze punctuale, atunci când elementele care se desprind din scrisorile celor doi nu pot fi coerent concatenate” (subl. autorului).
Apreciind dorința de precizie „matematică” a aserțiunilor autorului, dintr-o dorință colegială de apropiere de această totuși utopică aspirație, îi semnalăm câteva inadvertențe, chiar dacă unele i se vor părea subiective:
La sfârșitul cărții, așa cum ziceam, autorul care s-a dezis de viețile romanțate ale scriitorilor („gen detestabil” cum îl numea G. Călinescu), scrie el însuși un fragment de roman romanțat: iubirea dintre Elie Câmpan, moțul stabilit la Năsăud și Ana Antonia, iubire al cărei fruct va fi Ana-Veronica.
Tot la sfârșitul cărții, autorul are un chestionar (Anexa 4, A fost Veronica Micle…?), invitând cititorul să răspundă dacă a fost „valaha sărmană din Ardeal, tânără însetată de cultura română, pasionată de lectură și ficțiune, pasionată de exercițiul epistolar, poeta autentică, pupila poetului Eminescu”, „copila” romantică, doamna pragmatică, mamă devotată, văduvă iubăreață, muză adorată, manipulatoare a poetului, Dalilă, Cosânzeană, Psyche înrobită de Eros, stăpână a unui eros docil.
În afară de primele întrebări la care se poate da un răspuns plauzibil cu da, de la poeta autentică/pupila poetului Eminescu, – fiecare chestiune suportă ambele răspunsuri, așa încât aici se potrivește cunoscutul vers eminescian: „Fiecine cum i-e vrerea, despre fată samă deie-și”.
La poezia Lui X… odă transparentă închinată lui Eminescu, strofa ultimă e preluată după unele ediții în care primul vers e greșit și își risipește sensul. Deci corect e: „Geniu tu, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorții”, pentru că sunt două propoziții imperative, în forma „Geniul tău planează-n lume. Lasă-mă în prada sorții”, propoziția a doua nu sugerează ideea celor două căi diferite a „geniului care planează-n lume” și a unei ființe lăsate în prada sorții.
O calitate remarcabilă a monografiei este bogata iconografie. Nici într-o altă carte despre Veronica Micle nu se află atâtea fotografii, cred că multe inedite; dar multe dintre ele sunt reduse la dimensiuni mici și sunt neclare.
Prietenul sălăjean al lui Eminescu și coleg de redacție al poetului este Ioniță Scipione Bădescu; iar iubita „planturoasă” cum o numea Călinescu, pe cea care i-ar fi inspirat elegia Pe lângă plopii fără soț se numea Cleopatra Lecca Poenaru (nu Poenari).
O scădere a monografiei care nu poate fi trecută cu vederea este Bibliografia. Despre Veronica Micle s-a scris, desigur, mult, nu era necesară o bibliografie cvasi-completă, dar nici nu puteau lipsi cărțile lui N. Georgescu, unul dintre cei mai erudiți eminescologi actuali și un editor al poetului de o acribie fără egal, care a publicat în 2013 la Editura Floare albastră – dipticul Cu Veronica prin Infern cuprinzând două părți: Cartea regăsirilor (I) și Cartea despărțirilor (II), o încercare temerară de a descâlci ițele acestei încurcate biografii. Poetul Ioan Pintea, conjudețean al autorului și directorul Bibliotecii județene „George Coșbuc” din Bistrița a publicat o ediție de Poezii, la Editura Școala Ardeleană, în 2015. Nu este menționată nici Bibliografia Veronica Micle, alcătuită de Laura Goia și publicată la Editura Școala Ardeleană în 2016. Nu era rău să fie menționată o evocare aniversară în anul 2000 a acestei iubiri romantice, cu titlul Emin și Verena, apelative ale iubirii, apărută în anul 2000 sub semnătura lui Emil Lazăr. Autorul a preferat însă să menționeze pe toți prietenii astriști, chiar dacă între referințele critice la această temă ei nu-și găsesc nicio justificare.
Carte ambițioasă, cu reușite parțiale, mai ales în domeniul biografic, al ascendenților poetei, denunțând ferm câteva erori și exagerări și care vor trebui pe viitor înlăturate, Gheorghe Pleș, care alege cu pricepere un florilegiu critic despre Veronica Micle, pare să fie de acord cu opiniile lui Nicolae Manolescu, pe marginea corespondenței inedite, spunând că acest capitol Eminescu-Veronica ar trebui rescris, apoi, făcând apel la un cunoscut fragment biblic, conchide: „Fără emfază, fără să facem din acest roman un roman al purității celeste. El este un roman omenesc, cu toate banalitățile, deriziunile și sublimitățile vieții noastre… Veronica a mai avut iubiți – unul dintre ei celebru – , Eminescu a mai cochetat și el cu diferite persoane de sex feminin. … Aceasta a făcut să nu se vadă că între acești doi oameni a existat de fapt o mare, sfâșietoare și până la urmă o tragică iubire. Sigur s-au înșelat, dar să ridice piatra și să o arunce femeia sau bărbatul care nu a înșelat niciodată pe nimeni”.
Gheorghe Pleș, Veronica Micle.
De la mit spre adevăr.
Prefaţă de Zorin Diaconescu,
editura Napoca Star, 2020