În această rubrică selectăm poeme sau fragmente care ni s-au părut semnificative din cărțile primite la redacție.
N. Pr.
HANNA BOTTA:
Miatyánk ki vagy a menyekben – așa începea
rugăciunea seară de seară
înainte de culcare…
apoi curând s-a transformat în
Tatăl nostru care ești în ceruri…
Dumnezeu știa la fel de bine românește,
am constatat cu uimire că mă ascultă
indiferent în ce limbă mă rog.
îngeri-libelulă roiau în jurul meu
să-mi îndeplinească orice poruncă,
ne jucam de-a bucuria-de-viață
neîntrerupt
iar cerul era găurit ca un cașcaval
ca să intri, să ieși când vrei tu…
(Fragment din poemul sugestie despre cum se deschide cerul din volumul 33+3. poemele copilăriei, Editura Școala Ardeleană, 2020)
AUGUSTIN IOAN:
Cu Marius Tulceanu prin labirint; cu Laurențiu
Velief la birt; cu Nelu Marcu în subsoluri vara; cu
George Dumitrescu la Căprioara.
Memorie ubicuă, adolescentă! Tulce eternă! Falezo!
Plângeți-ne, căci v-am iubit. Iar astăzi suntem înde
tine străini – care în Empireu, care la banca
agricolă, la braț cu femeile noastre aptere,
reproducându-ne la bloc și nu vă mai aparținem.
Ducă-se dar la sorbul din Dunăre totul, totul, căci
ne-am murit unul altuia în acest municipiu
reședință de județ de la gurile Deltei, orașul de
îngeri, AEGYSSUS!
(Epilog, din volumul Dobrogeneza urmată de Zodia peștilor,
Editura Tomis, 2020)
AUREL PANTEA:
Când ești dat afară din limbajul tău
și ajungi cerșetor într-o mare muțenie,
bucură-te de apusul graiurilor, vor veni alte limbi și acele limbi te vor reinventa,
în noua ta viață se va naște iar o divinitate,
deocamdată vocile tale se pregătesc
de călătorie, deocamdată o divinitate bândă
și tu împreună cu ea nu mai sunteți
decât simple fapte ale unui limbaj care pleacă,
Doamne, lângă tăcerile tale plâng
și nu mai am față
(din volumul Execuții, Editura Cartea Românească, 2020)