poeme
DIANA TRANDAFIR

Poeme

Articol publicat în ediția 3 / 2017

Hibernare

s-ar putea să apară oricând cineva
care să ne înghită pe toți
așa cum înghițeau aburii
locomotivele din celălalt veac
M-am hotărât
să pornesc din acest garaj plin de fum
înainte să descopăr în varful bocancului
un clopot transparent
(ca de ceară)
Cred că au observat toți
cum că am umerii obrajilor sparți
și buzunarele pline cu câini­­
Se înțelege
asta nu doare la fel cum ar durea
prăbușirea unui întreg crâng transformat în tufiș
Razele de soare
seamănă cu un foișor plin cu oase
Din când în când dă câte un îngheț
care mă face s-adorm
înainte de a înțelege ceva

Imitatio Christi

scobitorile
au rolul de a-i ține ochii deschiși
În lecturile englezești
pauza dintre cuvinte e la fel de înșelătoare
precum o gură de apă pentru un însetat
Câteodată uită unde îi e ficatul
sau încotro se află apusul
favorita sultanului e bolnavă de moarte
însă pe el îl procupă tehnicile narative mai noi
Dacă ar alege un clasic al filosofiei
ar reuși poate s-aducă
întunericul și strălucirea laolaltă pe propriul chip
dar s-ar poticni (la tot pasul)
Îi repugnă ideea de origine și finalitate
pentru că atașamentul
ține de semințele pline de gust
Adevărul golit de orice urmă de informație
îi ține treaz interesul
Cling cling
a închis ochii observând
cum cornișa face ca apa de ploaie
să cugă tot mai departe de zid

Mașinărie nocturnă

pe mobila veche
luna își întinde tentaculele slinoase și reci
Există nopți
în care silabele biciuiesc întunericul
există nopți
în care mitralierele pulverizează fiecare cuvânt
Eu duc amintirile lumii ca pe un balon plin cu heliu
În spatele geamului dublu
am ascuns costumul de mire al tatălui
când se va ridica să îmbrățișeze
sunt sigură că voi auzi trosnet de oase
dar până dimineață mai e o viață de om
Camera se sfârșește
acolo unde începe limita norilor
dacă în cărțile de joc este liniște
Ar trebui să fie inventată câte o floare de cui
pentru orice călcâi

Vecinătate

de când locuiam în casa străjuită de tufe de liliac
slăbisem vizibil
Mergeam foarte rar cu tramvaiul
și asta doar ca să văd noaptea
stelele ce lunecau direct pe pământ
Pe trotuarul de vizavi Șeherezada
mesteca din coaja unei mandarine
și eu uitam atunci de restul gunoaielor
de numele celui mai ilustru președinte ales
de nicotina grunjoasă ca o ceramică veche
de încălzirea globală de foame
În anticariat am intrat numai de trei ori în viață
și am cumpărat două cărți
(una este la mine alta la ea)
de la un timp în esofag
s-a cuibărit senzația de fruct dat cu baiț
Hrănită cu fosfor prin televizorul basculat din tavan
pagina noastră nu s-a tipărit niciodată
Totuși a fost o întâmplare fericită
să locuiesc în casa aceea

Perete secret

noaptea
ploșnița care suge din lună
e de fapt un perete (în plus)
Cu un umăr mă rezemam ca să nu cad înăuntru
iar cu celălalt sprijineam dalele alunecoase de piatră
Jos
sub planșeul solid de beton
mișunau veverițe de-o șchiopă
iar sus
tavanul era încrustat cu strălucitoare agate
gata oricând să se înfigă-n retină
Vai ce mai de licurici
exclamau rudele de gradul al treilea
dând cu ochii de peretele dinspre miazăzi
(asta dacă se încumetau să-mi facă vreo vizită)
Crezând ca veverițele și-au pierdut ochii ageri
stropeam cu gaz peste tot
Enigmatica orbire începe de-aici

Dedublare

o mână iese din oglindă ca să mă mângâie
iar mâna este întotdeauna a mea
Vom trece strada acum
ca să observăm mai bine ce se întamplă
Florile din jardiniere
se clatină în ritmul acelor de ceasornic
iar ceea ce vedem cu adevărat
e o marmotă călcată de tren
Copacii
(dar dintre copaci mai cu seamă platanii)
se ridică în vârful unor prăjini lungi
ca niște cosmonauți fără navă
Eu mă micșorez
mă micșorez cât un purice pe două picioare
și dispar printre brazii rămași ca soldații la sol
Răbdători
așteptăm comandantul
ca să dea semnalul de-ncepere