***

O actriță

Străzile îşi pierdeau urma
iar toamna venise
ca și cum ar perpetua o lume revolută
sub raidul avioanelor de vânătoare
când poți zări grimasa în fiecare surâs
imaginile cum se resorb în ferestre
și acoperă oglinzile care încearcă
să înfrumuseţeze totul

Citești în gând îndemnul afişelor
din apartamentele în care ai locuit
şi te juri că nu ai vrut deloc să fie așa
când se aude
râsul zgomotos al unei actrițe tinere
într-o sală pustie odată cu întrebarea:
câte iubiri putem afla într-una singură
când mii de raze se adună-n noi
iar soarele e de negăsit ?

Aventura

Să nu pleci nicăieri poate fi o mare aventură
când nopțile tale albe au ceva din afacerile coloniale
ale unui teritoriu latin
iar girofarul salvării peste
cartoanele magherniței unde stă
bătrânul cu muzicuță
desenează însemnele vechiului sistem social
ce încă mai fascinează generații
la ora trei dimineața
odată cu zgomotul baloților de haine
aruncați din camionul cu mărfuri second hand
când nu admiți doar adevărul
care mângâie și consolează
şi un gest eroic făcut a doua oară devine ridicol
odată cu timpul ce nu există
ci numai teama că el ar putea exista

Auzi ploaia

Poste că suntem aceia
pe care nu a vrut să-i întrupeze nici un actor
lângă vechi crestomații şi o nouă enciclopedie
lângă avertismentele din grafica
afișelor epocii pierite și nevătămate
privind ferestrele ovale ale bibliotecii
ca pe niște faguri din care mierea s-a scurs
prefăcută-n lumină
când o înțelepciune se urcă pe ruina alteia
si întâmplările de pe străzi nu depășesc imaginația
unui scenarist al filmelor de serie B
Melancolii mai vechi decât lumea aceasta
pun stăpânire peste peisajele engleze ale lui Pissaro
unde auzi ploaia
ca pe un hohot de plâns
ca pe un cuvânt de vindecare