Cum teatrele rămân închise și în momentul când terasele – deh, marea plăcere a lumii de azi! – s-au deschis, inclusiv – ironie! – cea la Teatrul Național din București, cei care nu au uitat de teatru mai pot vedea câte ceva din vechile mari producții în linie; știți că francezii, mai puțin supuși importului de limbaj tale quale decât noi, au tradus expresia americană într-un corect en ligne, așa că nu văd de ce nu am face-o și noi.
Așadar, online, ca să înțeleagă tot românul (sic), Teatrul Bulandra ne-a răsfățat în săptămâna 25 – 31 mai cu două spectacole dintre cele mari de altădată. Mai întâi a fost Anatomie. Titus. Căderea Romei, de Heiner Müller, în regia neuitatului Alexandru Darie, un spectacol cu premiera în 2001, apoi Woyzeck de Georg Büchner, în regia lui Tompa Gabor (sau Gabor Tompa, cum i se traduce numele la noi, dar nu văd de ce marele regizor nu ar beneficia de dreptul de a i se reproduce numele așa cum e el în propria-i limbă), o premieră din 1995. A revedea mari creații ale unor actori importanți e un privilegiu, unul dintre puținele pe care ni le-a prilejuit pandemia. Unde mai pui că te poți uita de acasă, deci fără mască, așezat mai mult sau mai puțin comod la computer, iar cei cu aparate performante, chiar la televizor.
Anatomie. Titus, Căderea Romei, creație de vârf a regretatului regizor și director la Teatrului Bulandra, i-a reunit pe: Cornel Scripcaru, Radu Amzulescu, Marian Râlea, Romeo Pop, Camelia Maxim, Claudiu Stănescu, Șerban Pavlu, Daniel Popa, Marius Chivu, Rodica Lazăr, Radu Micu, Anca Androne, Marius Capotă, Adrian Ciobanu, Constantin Diță, Șerban Cellea, Ion Cocieru, Gabriela Curpăn, Anamaria Marinca, actori pe care îi puteai vedea acum câțiva ani și în alte spectacole ale Teatrului Bulandra, pe unii chiar și acum, ceilalți fiind plecați la teatrul veșnic. Excelenta scenografie a acestui spectacol îi aparține Mariei Miu, iar muzica lui Adrian Enescu. O întoarcere în trecut, într-unul fecund, existenței căruia îi datorăm calitatea prezentă încă a teatrului românesc.
Woyzeck de Georg Büchner, în regia lui Gabor Tompa, i-a avut în rolurile principale pe admirabilii actori, și de data aceea, ca și altădată, Oana Pellea, în rolul Maria, și pe Mihai Constantin, în rolul titular. Alături de ei, alte nume cunoscute de actori experimentați ai Teatrului Bulandra, Doru Ana (Căpitanul), Cornel Scripcaru (Doctorul), Claudiu Stănescu (Tamburul Major), Ion Cocieru (Subofițerul), Dan Aștilean (Andres), Ana Ioana Macaria (Margret), Marian Râlea (Nebunul), Ileana Predescu (Bunica), Șerban Cellea (Proprietarul barăcii, Cârciumarul, Primul soldat, Vestitorul de bâlci), Adrian Ciobanu (Flașnetarul, Prima calfă, Al doilea soldat), Constantin Drăgănescu (Vânzătorul de cuțite, A doua calfă, Al treilea soldat), Iulia Gherghișor (Kathe), Răzvan Roxin (Al patrulea soldat), Mihai Baranga (Al cincilea soldat). Scenografia a fost semnată de T. Th. Ciupe, iar muzica de Zsolt Laszloffy. A fost o bucurie să ne întoarcem în seara de 26 octombrie a anului 1995, cu această punere în scenă de excepție a unui text greu, mai mult poematic decât dramatic, dar cu personaje puternic conturate: cei care persecută și cei care sunt persecutați. Dar de fapt, persecutatul este Woyzeck însuși, un soldat amărât, a cărui femeie, mama copilului său, îl înșeală, iar el suferă. În cazul real despre care s-a spus că ar fi stat la baza acestui text neterminat de autor din cauza morții sale premature, la 23 de ani, bărbatul înșelat își ucidea femeia infidelă și era condamnat la moarte. Lamentația eroului, resemnat cu situația sa socială inferioară, beneficiind de bătaia de joc a camarazilor, a ofițerilor și chiar a medicului, este redată cu maximă acuitate de marele actor care este Mihai Constantin. Pe care l-am putut vedea și în magistrala sa creație din Oblomov, după romanul lui Goncearov, spectacol pus în scenă tot la Bulandra, de regretatul Alexandru Tocilescu, acolo unde este însoțit de valetul său, un mujic rus întruchipat cu mult talent de alt regretat, Sebastian Papaiani. Și aici, ca și-n celelalte spectacole înregistrate cândva, spectatorul poate face experiența confruntării unor tineri actori cu profilul lor completat și diversificat adesea, între timp.
Nu ne putem abține de la un regret: cum ar fi fost dacă i-am fi putut vedea, filmați, pe actorii familiei Caragiale, pe Iancu Brezianu și ceilalți din vremea lui?
Toate aceste spectacole, și încă multe altele, care se succed cu mare viteză pe computerele noastre, alcătuiesc adevărate pagini de istorie recentă a teatrului românesc, iar reamintirea lor pentru spectatorii anilor trecuți și semnalarea lor pentru cei de azi constituie un act de cultură necesar, dar și unul de nostalgie a unei lumi – căci ce altceva e spectacolul de teatru? – efemere, însă poate tocmai de aceea, pline de poezie.
Am lăsat la urmă admirabilul spectacol cu Rinocerii, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” de la Craiova, în regia lui Robert Wilson, o reprezentare a celebrei piese a lui Eugène Ionesco absolut originală și neasemănătoare cu altele care au mai putut fi văzute pe la noi. Valoarea artistică a spectacolului se însoțește cu aceea istorică, și de data aceasta, mai ales că în centrul său îl avem pe Ilie Gheorghe, cunoscut mai mult publicului românesc, dar și străin, din Faust-ul lui Silviu Purcărete. Cum Ilie Gheorghe s-a retras și el între timp de pe ambele scene, cea de teatru și cealaltă, a vieții sale, spectacolul completează astfel un profil de mare actor, pe care istoria teatrului îl va reține. Alături de el, Valentin Mihali, Iulia Lazăr, Claudiu Bleonț, Valer Dellakeza, Tamara Popescu, Angel Rababoc, Nicolae Poghirc, Raluca Păun, Monica Ardeleanu, George Albert Costea, Cosmin Rădescu, Constantin Cicort, Mirela Cioabă, Dragoș Măceșanu, Iulia Colan, Ion Colan, Corina Druc, Alex Calangiu, Romanița Ionescu, Geni Macsim, Claudiu Mihail, Natașa Raab, Adrian Andone, Marian Politic, Eugen Titu, Cătălin Vieru, Cosmin Dolea, Anca Maria Ghiță, Costinela Ungureanu, în tot acest vârtej al rinocerizării unei lumi. Am transcris aici numele tuturor acestor actori, pe care Robert Wilson i-a topit cumva în magma ciudată a spectacolului său, într-o tentativă, recunosc, zadarnică, de a le face cunoscute și unui public care ajunge mai rar pe la naționalul craiovean. (Sau cum ar zice vreun crainic de fotbal, „din Bănie”)
Istoria continuă, online-ul teatral și el. Pandemia, nici ea nu se dă dusă.