S-au scurs o sută de ani (27 februarie 2020) de când marele istoric, A.D. Xenopol a trecut în lumea celor „drepți”. A lăsat moștenire o vastă operă scrisă, din care face parte și Istoria românilor din Dacia Traiană. Se subînțelege că este vorba despre istoria locuitorilor din spațiul Daciei lui Burebista (rege, anii 82- 44, respectiv, secolul I înaintea erei noastre). Dacia Traiană, fiind doar spațiul Transilvaniei, Banatului, Olteniei, Dobrogei și unele părți nesemnificative din Muntenia și sudul Moldovei. După cum se va vedea, în continuare, Xenopol a fost nu doar istoric; a fost și jurist, filosof, teoretician al economiei, om de cultură și acțiune.
A.D. Xenopol s-a născut la Iași, la 24 martie 1847, dintr-o familie anglo-saxonă românizată. După alte mărturii, provine din părinți români, de religie ortodoxă. A fost primul dintre cei șase copii ai lui Dimitrie și Maria Xenopol. A început să studieze limba franceză sub îngrijirea tatălui său, care era directorul Penitenciarului din Iași. La vârsta de nouă ani a început școala într-un pension grecesc, unde a căpătat primele cunoștințe de istorie antică; a urmat apoi liceul din Iași, câteva clase, după care a fecventat un institut privat. În anul 1867 și-a susținut bacalaureatul, pe care l-a obținut cu magna cum laude.
Se știe că în timpul studiilor liceale l-a avut ca profesor de istorie pe Titu Maiorescu, care îl aprecia mult, observând capacitățile intelectuale ale elevului său. La îndemnul lui Maiorescu, în același an (1867) a mers la studii superioare în Germania. Înzestrat cu calități intelectuale și dornic de cunoaștere, A.D. Xenopol s-a dăruit și altor domenii, în afară de istorie, respectiv filozofie, drept, economie ș.a. În cei patru ani cât a studiat în Germania a obținut două titluri de doctor, în drept și filozofie. Revine în țară din Germania în anul 1872 și se dedicat la început dreptului, intrând în magistratură ca procuror al Tribunalului din Iași. După un an, renunță la magistratură, dedicându-se învățământului superior ca profesor de istorie la Universitatea din Iași. În același timp, „eroul” nostru s-a dedicat cercetării istoriei românilor și universale. A fost șeful catedrei de istorie.
Scrierile sale cuprind o problematică mai largă, tangentă cu istoria: lucrări filosofice, de economie, cultură etc. Iată câteva dintre titluri: Învățământul superior din Moldova; Istoria Românilor din Dacia Traiană; Despre Mihail Kogălniceanu; Primul proiect de Constituție a Moldovei; Principiile fundamentale ale istoriei; Sociologia și Socialismul; Originile Partidului Național în România; Războaiele dintre ruși și turci și înrâurirea lor asupra Țărilor Române; Teoria lui Roessler; Studii asupra stăruinței romanilor în Dacia Traiană; Domnia lui Cuza Vodă; Istoria partidelor politice din România ș.a. Lucian Predescu, din care am extras unele date, mai arată: „Importanța ca gânditor a lui Xenopol este redată în lucrarea: Les principes fondamentaux de l’histoire, în care Xenopol ajunge să formuleze un sistem de filozofie a istoriei pe care o consideră o știință ce cuprinde serii de fenomene și studiind individualul, nu generalul. A dat o concepție despre lume și viață în numeroasele opere ale sale”. Vedea în cunoașterea profundă a istoriei patriei, a virtuților strămoșești, unul dintre cele mai importante izvoare ale patriotismului istoric; un mijloc de fundamentare a efortului de consolidare a României moderne și de întărire a credinței în apropierea momentului desăvârșirii unității de stat. Xenopol era convins de faptul că știința istoriei are un rol însemnat în educarea poporului… Lucrările sale de filozofie a istoriei l-au situat printre marii savanți ai epocii.
În volumul Enciclopedia istoriografiei românești se menționează următoarele: „Trecerea de la istoriografia romantică a epocii post-revoluționare la istoriografia pozitivistă a fost ilustrată de A.D. Xenopol, care sub influența scientismului, a formulat teoria seriilor istorice, echivalent istoric al noțiunii de lege din științele naturii”. Lui A.D. Xenopol i se datorează prima sinteză completă asupra istoriei românilor, în care se acordă o atenție deosebită aspectelor sociale și economice ale procesului istoric, fără însă a le vedea rolul determinant în dezvoltarea fenomenelor politice și culturale. Este, în toate acestea – se menționează în Enciclopedia amintită – un mare merit al prestigioasei sinteze a lui A.D. Xenopol de a fi încercat să lege într-o concepție unitară toate fenomenele istorice. Însuși Xenopol arăta: „Am căutat… eu, cel dintâi, a da un loc însemnat dezvoltării culturale și aceleia a așezămintelor, și a nu îneca întreaga istorie numai în fapte politice. Sunt cel dintâi – scrie Xenopol – care am cercetat, în tot lungul istoriei românilor, dezvoltarea boierimei, a producției și bogăția țărilor, starea țăranilor, așezămintele juridice și sociale, ca breslele, modul ocârmuirii, starea financiară, moravurile și deprinderile, literatura lumească și bisericească, căutând totdeauna a forma și legătura asemenea dezvoltării cu mersul obștesc al poporului” (Enciclopedia istoriografiei românești). Pe Xenopol l-a preocupat, în aceeași măsură, cunoașterea istoriei universale, pentru o mai bună înțelegere a istoriei naționale.
Lucian Predescu, autorul Enciclopediei Cugetarea, arată că A.D. Xenopol „este considerat al doilea mare cugetător-filosof după V. Conta, recunoscut în străinătate”. Numeroasele lucrări scrise în limbile franceză și germană îl recomandă: „cunoscut și apreciat în Europa și în alte continente” – mai pecizează Lucian Predescu.
În anul 1893, A.D. Xenopol a devenit membru titular al Academiei Române. Totodată, a mai fost: membru de onoare al Societății Arheologice din Bruxelles; membru al Societății din Cernăuți – Bucovina (aflată atunci sub stăpânirea Imperiului Austriac); membru de onoare al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris; vice-președinte al Societății de Sociologie din Paris. Universitatea Sorbona l-a declarat profesor onorific; Institutul de Sociologie din Londra l-a cooptat ca membru titular.
Prin scrierile sale, A.D. Xenopol a contribuit la afirmarea istoriei românilor, la scoaterea ei din canoanele cronicilor, punând-o în rândul marilor creații științifice moderne. A contribuit substanțial la promovarea culturii și științelor din mai multe domenii: filozofie, sociologie, economie, juridice. De asemenea, având concepții liberale, a optat pentru crearea unei industrii proprii, românești, care să susțină, la rândul ei, alte domenii de activitate, precum agricultura, comerțul, finanțele, mica industrie, meșteșugurile etc. Studiind viața economică a României acelui timp, a observat și semnalat pericolul menținerii țării în situația de anexă agrară și sursă de materii prime a statelor industrializate. Cu simțul său pragmatic, a susținut ideea potrivit căreia industrializarea era singura cale capabilă de a prospera și de a dobândi independența economică și politică.
Ca economist, a abordat atât probleme teoretice, cât mai ales practice ale economiei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe care le-a examinat prin optica timpului său: industriale, în plin avânt, făcând și anumite concesii moșierimii. Preocupările sale s-au axat pe analiza stării nestisfăcătoare a economiei românești și pe politica economică, menită să ducă la progresul mai rapid al economiei. Potrivit opiniei lui Xenopol, principala vulnerabilitate a economiei românești era, la vremea respectivă, profilul ei agrar. Xenopol a insistat asupra pericolelor la care era expusă România prin ponderea economiei agricole. A militat pentru dezvoltarea industriei naționale, subliniind necesitatea caracterului ei intern, național, din perspectiva protecției în favoarea României, respectiv taxe vamale prohibitive pentru importuri etc. Câteva lucrări în domeniul economic: Starea noastră economică; Studii economice;
Partida liberală și politica economică; Comerțul exterior al României; Situația financiară a României sub guvernul liberal; Mijloace de îndreptare ale stării țărănimii române; Proprietatea mare și cea mică în trecutul Țărilor Române.
Trebuie să mai adăugăm faptul că A.D. Xenopol a fost contemporan cu generația de aur a culturii secolului al XIX-lea: Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Conachi, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Iacob și Leon Negruzzi, Vasile Pogor, Orest Tafrali, Constantin Stere, Theodor Rosetti și mulți alții, la fel de valoroși. În anul 1865 a devenit membru al Societății „Junimea” din Iași, cotribuind direct la apariția și promovarea revistei Convorbiri literare, în care a și publicat numeroase articole. Împreună cu Mihai Eminescu și Ioan Slavici s-a implicat în organizarea sărbătoririi a 400 de ani de la construirea, de către Ștefan cel Mare, a Mănăstirii Putna -1871, unde a și susținut o impresionantă cuvântare în fața unei mari mulțimi. Xenopol a văzut, în personalitatea lui Ștefan, un simbol al românismului.
Referiri la opera lui A.D. Xenopol au făcut pesonalități de seamă ale științei și culturii românești, între care Tudor Vianu, Dimitrie Gusti, Emil Diaconescu, Alexandru Zub, Dan Zamfirescu, Șerban Cioculescu, Pompiliu Teodor, Titu Georgescu ș. a.
Din păcate, o vreme, după cel de al Doilea Război Mondial, marele istoric A.D. Xenopol a fost trecut la index, socotit istoric burghez. Opera lui a fost ascunsă în biblioteci de ochii cititorilor; studenți și chiar cadre didactice! În schimb a fost comemorat la jumătate de secol (1970), la propunerea Comisiei Naționale UNESCO, dar și acea manifestare a fost discret organizată.
A.D. Xenopol s-a stabilit în București, în toamna anului 1915, în preajma intrării României în Primul Război Mondial, rămânând sub ocupația germană din anul 1917/1918. A rămas în București, în condițiile în care o numeroasă populație, armata, și conducerea României, s-au refugiat în Moldova. Ca vorbitor de limbă germană a încercat să aducă servicii țării.
Fericirea lui Xenopol, în ultimele lui zile din viață, a fost aceea de a fi văzut înfăptuită Unirea tuturor românilor în granițele aceluiași stat, în anul 1918, granițe recunoscute pe plan internațional în februarie 1920, anul morții sale.
Iașiul, ca și întreaga țară, îi păstrează o vie amintire și prețuire. În orașul Iași, recunoștința urmașilor s-a materializat în statuia din fața Universității Al. I. Cuza; o stradă îi poartă numele; se păstrează casa în care a locuit. Institutul de Istorie, de asemenea, îi poartă numele. Mai presus de toate acestea, A.D. Xenopol este în conștiința tuturor românilor.