„Heureux qui, comme Ulysse, a fait un beau voyage”, versul lui Joachim du Bellay te însoțește ca o muzică de fond atunci când citești O călătorie spre marea interioară, superba carte a lui Romulus Rusan, scrisă ca urmare a voiajului făcut de el și de Ana Blandiana în jurul Mării Mediterane, în anul 1982, cu banii câștigați de pe urma primirii de către poetă a prestigiosului Premiu Herder. Cu siguranță astăzi, când, cel puțin Italia, fostul spațiu Iugoslav, Grecia și Turcia sunt destinații populare, accesibile chiar și unor oameni cu posibilități financiare mai limitate, o astfel de carte e posibil să-și fi restrâns semnificativ nivelul de interes. Eu însumi mi-am petrecut un concediu la Viena acum câțiva ani și am recunoscut toate obiectivele turistice descrise de Romulus Rusan. Dar, citită astăzi, această carte reprezintă mai mult decât un simplu volum de călătorii.
O călătorie spre marea interioară este, în primul rând, o carte despre libertate. Despre un proiect aparent utopic de a ieși din închisoarea noastră comună (nu știu alții cum sunt, dar eu am ținut pentru prima oară în mână un pașaport după căderea regimului comunist, când deja împlinisem 30 de ani), de-a trece mai multe frontiere, de a vedea cu propriii ochi locuri evocate în marile cărți de literatură, vestigii ale unor civilizații milenare văzute doar în reproducerile din manualele de istorie, bucuria de a recunoaște obiceiuri, tradiții, mentalități, moduri de viață întâlnite în marile texte ale literaturii. Cartea lui Romulus Rusan respiră libertate. Aflați la Viena pentru ceremonia de decernare a Premiului Herder, Ana Blandiana și Romulus Rusan abia așteaptă să se termine plictisitoarele ceremonii festive, să părăsească hotelul luxos și, eliberați de toate constrângerile protocolare, să renunțe la hainele de gală și să pornească în marea aventură la bordul lui Pif, mașina lor Lada, cu cortul strâns în portbagaj, banii drămuiți, anii încă tineri și însetați de cunoaștere, ochii și mintea gata să devore noi frumuseți și minuni. Aventura lor este o combinație de Copiii căpitanului Grant și Les vacances de Monsieur Hulot, destule fiind momentele în care Romulus Rusan povestește ghinioanele „expediției” cu vădit spirit de autoironie. Pentru că întâmplarea le-a jucat destule feste, pe care deznodământul fericit și trecerea timpului le-au transformat în întâmplări pline de haz. Asta, în pofida unei organizări prusace a voiajului, Romului Rusan lăsând impresia că și-a programat cu maximă rigoare nu doar toate obiectivele de vizitat, dar și orele de sosire-plecare, camping-urile și chiar stațiile de benzină la care urmau să alimenteze. Exagerez, dar nu foarte mult!
Uitând de orice tentație a confortului, Romulus Rusan și Ana Blandiana trăiesc un continuu miracol al visurilor împlinite, al libertății, revelațiilor și al confirmărilor. Fiecare filă scrisă de Romulus Rusan are înscris, parcă, în filigran versul lui Joachim du Bellay, citat la începutul acestui articol. Pe lângă tot conținutul propriu-zis al întâmplărilor și revelațiilor (estetice, ale cunoașterii), ne este transmisă uriașa fericire de a avea șansa să facă această călătorie.
Nu mă pot abține să nu felicit din nou editura Spandugino pentru felul în care a tipărit această carte. La fel ca în cazul cărții O discuție la Masa Tăcerii, despre care am scris cu ceva vreme în urmă, O călătorie spre marea interioară apare într-un format de lux ce imită faimoasele volume din colecția Bibliothèque de la Pléiade, a editurii Gallimard. Supracoperta cu portretul autorului, hârtia fină, semnul de carte din mătase îi dau cititorului senzația că ține în mână unul dintre volumele colecției de lux a celebrei edituri pariziene. Cocheta casetă care adăpostește elegant cele trei volume trimite și ea cu gândul la cărțile din Pléiade. Faptul că este deja al doilea titlu din bibliografia lui Romulus Rusan apărut în condiții identice, ne dă dreptul să ne gândim la o serie de opere complete ale regretatului scriitor, aflată în plin proces de editare. Un excelent prilej pentru a revizita scrisul acestui jurnalist de excepție, covertit în scriitor și ctitor al Memorialului de la Sighet, un bastion al neuitării ororilor săvârșite în anii de început ai comunismului românesc. Romulus Rusan și-a câștigat prin această superbă colecție și propriul său drept la neuitare.