ROMÂNIA LITERARĂ 5 / 2020
Din 31 ianuarie. Irina Petraș, eseu: Pe lângă imaginația creatoare și lipsa de imaginație, există și cazul primejdios al imaginației mediocre. O imaginație de mâna a doua, care se oprește la mijlocul gestului ei interpretativ și creator și se lasă în voia spaimelor. Ochii minții sunt neexperimentați, gândirea e slabă, firavă. E cazul lui Leonida: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la idee: a intrat la idee? fandacsia e gata, ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă”. La pagina 28, la „Ochiul Magic”, scrie Cronicar: Atacurile îndreptate în ultima vreme împotriva Uniunii Scriitorilor seamănă între ele, de parcă ar asculta de același scenariu, scris de unul și același autor: cineva din grupul agresor lansează în spațiul public fake news-uri grosolane și imediat ceilalți din „echipa de zgomote” (de altfel neînsemnată numeric, nu sunt mai mult de douăzeci-treizeci, mereu aceiași, cei care fac tămbălău) le rostogolesc cu obstinație, mereu și mereu, prezentându-le drept adevăruri incontestabile și mimând indignarea… Ultima lor „ispravă” de acest fel: teza că juriile Uniunii Scriitorilor discriminează scriitoarele, premiind vinovat doar autori bărbați. Evident, introducerea unui asemenea criteriu sexist în aprecierea valorii literare reprezintă o inepție, o aberație. Aveam de a face cu o corectitudine politică dusă la paroxism, la absurd, căci, e la mintea cocoșului, singura formă acceptabilă de evaluare a creațiilor literare este una de natură estetică: apartenența la un sex sau altul este irelevantă, doar criteriul valoric alege. La Focus, Gabriel Chifu – În drum spre Ikaria, semnează Răzvan Voncu („Epifanie și hierofanie”), Mihai Zamfir („În Grecia eternă”), Ioan Holban („Mica Românie de pe insula Noima”), Angelo Mitchievici („Între Noima și Ikaria”). În sumarul revistei (selectiv): Ovidiu Genaru, Mircea Mihăieș, Radu Cange, Ioan F. Pop, Leo Butnaru, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Alexandra Ciocârlie, Marius Miheț, Adrian Lesenciuc, Dan Bogdan Hanu, Marina Constantinescu, Liana Tugearu, V. Spiridon, C. Pătrășconiu.
APOSTROF 1 / 2020
Cristian Vasile: Mamina (Alexandru Mamina, Morfologia protestului cultural: romantism, avangardă, folk-rock, Editura Academiei Române, 2019) mai aminteşte de „eşecul tentativei de realizare a «omului nou», socialist, [care] a reflectat poate cel mai clar incapacitatea ideologiei oficiale de a deveni hegemonică la nivelul conştiinţei colective“ (p. 9). A fost creat sau nu omul nou? Mi se pare că erau bine venite câteva precizări, mai ales în condiţiile în care s-a vorbit despre un comunism rezidual, despre conservarea unor mentalităţi îndatorate comunismului, după 1989, dar şi despre reflexe ale omului nou care ar fi supravieţuit în postcomunism, vădite în comportamentul politic, cu manifestări observate şi prin intermediul unor sondaje şi barometre de opinie publică (de pildă, procentajul mare al celor pentru care comunismul a fost doar o idee bună aplicată greşit). În altă pagină, Vladimir Tismăneanu: Gheorghe Pintilie (Pantiuşa Bodnarenko) a fost braţul înarmat al partidului, iar Aurel Baranga s-a numărat printre comediografii oficiali… Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea PCR, imediat după 8 mai 1971, N. Ceauşescu l-a decorat pe Gheorghe Pintilie cu Ordinul Tudor Vladimirescu, clasa a II-a, iar pe Aurel Baranga cu „Meritul cultural“, clasa a II-a. Pantiuşa – omul care l-a ucis pe Ştefan Foriş cu lovituri de rangă în cap – era astfel răsplătit de partid, la puţin timp după ce N. Ceauşescu condamnase practicile din timpurile Securităţii dejiste. Aurel Baranga era şi el decorat, iar un mucalit prezent la ceremonie observa că partidul a decis să decoreze „şi ranga, şi Baranga“. În sumar (selectiv): Marta Petreu, Ion Pop, Iulian Boldea, Ștefan Bolea, Bianca Vișan, Nicoleta Cliveț, Ion Bogdan Lefter, C. Cubleșan, Dan Gulea, G. Neagoe, Virgil Mihaiu, Ruxandra Cesereanu, Leo Butnaru, Mircea Moț, Ovidiu Crâznic.
ARGEȘ 1/ 2020
Calinic Argeșeanul: Pentru a nu îngădui ca veninoasele laude să-ți otrăvească firea, este folositor să-ți astupi urechile. Mare neputință ne cuprinde atunci când dorim să fim lăudați. Se duce de râpă toată osteneala noastră! Trufia noastră, uneori, întrece orice măsură, devenind insuportabilă celor din jur și chiar nouă înșine; trufia, această acritură mai rea ca lepra. În următoarea pagină, Gheorghe Grigurcu, jurnal: Sub numele de Petre Iosif, Leopold Brauchfeld a devenit directorul de o strașnică strictețe politică al Școlii de literatură, patronînd excluderea mea din rîndul studenților săi, într-o ședință de „demascare” desfășurată cu delicatețe ideologică chiar într-un Ajun de Crăciun. Vina mea, aceea de a-l fi vizitat pe Tudor Arghezi… Plus: După toate probabilitățile, nu peste multă vreme evoluția deja spectaculoasă a tehnicii va înzestra inteligențele artificiale cu capacitatea, pe scară amplă, de a compune muzică, de a picta, de a emite texte literare. Va fi oare aceasta cea mai gravă, poate insurmontabilă dificultate de care se va izbi arta? Nu ar fi cu neputință. Moartea „vie” a artei? Cum vor reacționa cei care-i simt vocația, văzîndu-se practic scoși din joc? Substituiți de un aparat producător al surogatelor estetice de-o calitate și cantitate vertiginos progresive? Nu e imposibil ca ființa spirituală să li se atrofieze, astfel cum se întîmpla în trecut cu picioarele chinezoaicelor de viță nobilă, strînse încă din copilărie de benzi de mătase pentru a nu mai crește. În sumar (selectiv): N. Oprea, C. Voinescu, Eugen Barz, Leo Butnaru, Dan Rotaru, Mircea Bârsilă, Radu-Ilarion Munteanu, Adrian Alui Gheorghe, Florin Logreșteanu, Geo Vasile, Leonid Dragomir, Petru Pistol, Ana Dobre, Ion Lazu, Sonia Elvireanu, Al. Jurcan, Valeria Manta Tăicuțu, Adrian Simeanu, Aurel Sibiceanu, Mariana Șenilă-Vasiliu, Mihai Barbu, Dan Mariș.
SCRISUL ROMÂNESC 1 / 2020
Adrian Cioroianu: În opinia mea, toate statele europene – inclusiv România – merită să fie atente la ceea ce se întâmplă în Franța, pentru că, într-un fel, cele de aici sunt un preambul la ceea ce ne așteaptă pe toți: o inevitabilă criză a pensiilor, datorată dezechilibrului demografic prezent în toate statele europene și care se manifestă prin cel puțin două componente: a) un număr mic al nașterilor/copiilor și b) creșterea duratei medii de viață a oamenilor (id est a pensionarilor); în cazul nostru, al țărilor de imigrație din Centrul și Estul Uniunii, se adaugă un al treilea factor: c) numărul mare al celor ce pleacă în alt stat al UE… Ca să vă dați seama de progresul înregistrat în ultimele două secole (datorită dezvoltării medicinii, păcii pe continent, educației, răspândirii noțiunilor de igienă etc.), rețineți că, în Franța, speranța medie de viață era de 30 de ani în 1800 (!), 45 de ani în 1900, 66 de ani în 1950 și 83 de ani în 2018. Nu vi se pare fenomenal? Toate țările europene – repet, inclusiv România, cu diferențele de rigoare – au urmat aceeași tendință a creșterii duratei vieții. În sumar (selectiv): Florea Firan, C. Cubleșan, Dan Duțescu, Ioan Lascu, Ionel Bușe, Mihai Ene, D.R. Popa, Adrian Sângeorzan, Carmen Firan, Oana Băluică, Gabriela Rusu-Păsărin.
CONVORBIRI LITERARE 12 / 2019
Cassian Maria Spiridon reamintește concluzia „Raportului final” al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România: Având în vedere criminalitatea și nelegitimitatea regimului comunist, se impune adoptarea urgentă a legii lustrației. Și-și încheie editorialul cu: Situația economică, socială și culturală a României este departe de a fi cum am crezut și am sperat acum trei decenii și, repet, explicația acestei rămâneri în urmă este, în principal, refuzul realizării lustrației. O lustrație care n-a mai avut loc. În alte pagini, Răzvan Theodorescu, „Cât a durat Revoluția Română?”: Pornind de la axioma că o revoluție începe întotdeauna cu o insurecție, continuă cu elaborarea unor documente programatice răsturnând o stare de lucruri pentru a impune o alta și se încheie obligatoriu cu o constituție care legiferează ceea ce a fost schimbat din temelii, am putut să afirm că revoluția de acum trei decenii, începută în decembrie 1989 s-a încheiat în decembrie 1991 odată cu referendumul național consacrat aprobării noii Constituții, având așadar o durată de doi ani… Am încercat să așez Revoluția Română într-o tipologie a revoluțiilor europene moderne, anume Revoluția Franceză și Revoluția Rusă în faza sa bolșevică – și ele soldate cu executarea fizică a liderilor anteriori –, știind bine că revoluțiile sunt un ansamblu de evenimente… În sumar (selectiv): Nicu Gavriluță, Ion Papuc, Gh. Grigurcu, C. Cubleșan, Basarab Nicolescu, Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, C. Bostan, Al. Sfârlea, Bianca Vișan, Ștefan Mitroi, Florin Logreșteanu, Cristian Livescu, C. Dram, Dana Raluca Schipor, Antonio Patraș, Emanuela Ilie, Alexandra Olteanu, Ioan Lascu, Adrian Jicu, Gellu Dorian, Mircea Platon, Ioana Diaconescu.