Nu, nu este numele unui nou computer care face, drege și nu strică ori al nu-știu-cărui robot de ultimă generație, capabil de orice, de la a construi vapoare și a face curat în garaj, până la a scărpina pe spate și a depune coroane de flori acolo unde trebuie…
Nu! Iser- XII+I (ca la numerotarea etajelor în America, să nu fie 13, că aduce ghinion!) înseamnă cea de-a treisprezecea ediție a Bienalei Internaționale de Gravură Contemporană Iosif Iser, ce are loc, la sfârșitul toamnei, la Ploiești, în organizarea Muzeului de Artă, cu colaborarea și sprijinul Consiliului Județean Prahova.
De ce Iosif Iser? Pentru că opera – așa cum subliniază în prefața catalogului Florin Sicoie, directorul muzeului – ca și viața pictorului, desenatorului și gravorului Iosif Isidor Rubinsohn este legată de Ploiești și de ținutul Prahovei. Inițiată în 1993, Bienala de Gravură, care, cu timpul, prin dezvoltarea sa ascendentă, a devenit internațională, a ajuns astăzi una dintre cele mai prestigioase manifestări expoziționale din țară în domeniul gravurii.
Remarcabile repere axiologice, dar și, nu mai puțin, educaționale, la fiecare ediție, cu precădere la cea din decembrie anul trecut, sunt atât reprezentativitatea lucrărilor pe arii geografice (element asupra căruia vom mai reveni, căci se poate face un studiu pe această temă), cât și varietatea uluitoare de tehnici folosite de artiștii de pretutindeni (de la litografie, xilogravură, linogravură, pointe-sèche, aquaforte, aquatinta, mezzotinta, intaglio sau serigrafie, până la colografie, colotipie, gravură în plastic, relief print, imprimare digitală, gipsografie, timbru sec, monoprint, cyanotype, CAD sau tehnică mixtă). Astfel că, practic, oferta a fost nelimitată, totalmente liberă, fără restricții sau condiționări din partea organizatorilor, ceea ce a făcut ca patrimoniul acestei ultime expoziții să atingă numărul uimitor de 447 de lucrări, aparținând unui număr de 286 de artiști proveniți din 47 de țări.
Sigur, valoarea unei expoziții nu rezidă în numărul participanților (situație ce poate să creeze, câteodată – mai ales dacă criteriile de admitere se dovedesc prea laxe – un soi de diluare valorică generală), și nici în cel al participanților dintr-o țară sau alta. Dar, parcurgând cu privirea cele 447 de lucrări de la Ploiești, ai impresia unui mozaic tehnico-etno-cultural, creând un fel de viziune globală asupra „mersului” gravurii pe mapamond.
De aceea, o cercetare mai amănunțită asupra numărului de artiști și al țărilor din care aceștia provin poate să ducă la rezultate deloc de neluat în seamă, pe de o parte, privind locul gravurii ca tehnică artistică în sociologia culturală, iar, pe de alta, în descoperirea unor arii preponderente de așezare a acestei tehnici în memoria colectivă a unor zone geografice. Ce să spunem, de pildă, despre faptul că spațiul asiat este reprezentat diferit ca număr de participanți, deși grosso-modo înseamnă un număr considerabil (Japonia-20, Coreea de Sud-1 și Thailanda-16, Taiwan-1… în schimb, din China-niciun participant!)? Apoi, cum să interpretăm faptul că din India găsim 7 participanți, din Turcia-33, din Polonia-40(!!), în timp ce din Franța, Danemarca, Cehia, Olanda, Norvegia, Israel, Grecia și, mai ales, Marea Britanie – doar 1? Sau că America Latină vine cu 34 de reprezentanți (Argentina-11, Brazilia-8, Chile-1, Peru-2, Mexic-4, Venezuela-8), iar Australia cu 1, Africa de Sud cu 2, la egalitate cu SUA?
La fel de interesantă trebuie să fie poate și o clasificare a lucrărilor pe criteriul tehnicii folosite și sunt convins că s-ar ajunge la niște rezultate surprinzătoare (de pildă, că lino-, xilo- și litografia sunt pe primul loc, fiindcă sunt tehnici foarte lesnicioase și, ca atare, posibil bine răspândite). Sau, tot la fel de relevante mi se par detaliile civile și profesionale ale artiștilor, unde întâlnim foarte multe cadre universitare, dar și studenți sau artiști independenți.
În fine, ca să nu zăpăcim cititorul, mai facem mențiunea că juriul (compus din Pavel Șușară – critic și istoric de artă, Florin Stoiciu – gravor și grafician, profesor la Universitatea Ovidius (Constanța), Florin Sicoie – directorul Muzeului de Artă din Ploiești și Valter Paraschivescu – pictor și curator al expoziției) a acordat următoarele premii: Premiul Consiliului Județean Prahova – Somsuk Surapong (Thailanda), pentru lucrarea Hopeless; Premiul Primăriei Municipiului Ploiești – Pagnini Serena (Italia), pentru lucrarea IlBanchetto II; Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România – Aura Evelina Radu (România), pentru lucrarea Spre școală; Premiul Mircea Ionescu-Quintus al Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” – Sugita Masaaki (Japonia), pentru lucrarea Lighthouse from the mouth; Premiul BES – Woodborne Judy (Africa de Sud), pentru lucrarea Clotho – the weaver from the three fates.
În concluzie, numărul 13 din capul recentei ediții a Bienalei Internaționale de Gravură Iser nu a adus nimănui niciun ghinion. Ci, dimpotrivă, a fost un succes al tuturor.