Afacerea Est, o radiografie inspirată a unei realități perene

Filmul Afacerea Est este al treilea lungmetraj de ficţiune din filmografia lui Igor Cobileanski, cineast născut la Komrat, în 1974, în februarie, pe 24. El a debutat ca actor în filme semnate de Emil Loteanu, Anatoli Romanişin, dar a mai lucrat şi ca regizor şi realizator la OWH TV Studio din Chişinău, după care a absolvit Academia de Teatru şi Film din România în 1995.
Din filmografia regizorului Cobileanski mai amintim documentarele Murind pentru Madrid şi Răsăritul bălţilor, din 1999, (Plictis) şi inspiraţie, scurtmetraj care a luat un Premiu la TIFF pentru cel mai bun film scurt, Tache (variaţiuni pe tema abordată şi în filmul Moartea lui Ipu sau Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, se pare cea mai bună proză cinematografică semnată de Titus Popovici, secundat de Sergiu Nicolaescu ca regizor al primei ediţii a filmului), din 2008, Colecţia de arome, 2013, şi La limita de jos a cerului.
Coproducţie cu Lituania, se pare o premieră în istoria filmului românesc, film făcut fără sprijinul necesar de la Centrul Naţional al Cinematografiei, Afacerea Est îl propulsează pe Igor Cobileanski printre cei mai dăruiţi autori de film căruia coabitarea cu tragicul într-o schemă comică nu-i este deloc străină, iar cusăturile se topesc perfect peste racordurile necesare în evoluţia personajelor, în afirmarea caracterelor, în stupizenia deznodământului sau în absurditatea constituirii de noi întâmplări ce vor naşte microbii viitorului.
Ce se întâmplă, de fapt, în film? Un profesor de muzică, Marian, naiv până peste poate, şi Petro, un virtuos al înşelătoriei de scurt metraj, dar cu consecinţe, de lung metraj, grave pentru păgubiţi (cele două personaje sunt magistral interpretate de Constantin Puşcalău şi Ion Sapdaru) devin complici întru cumpărarea de la o echipă de georgieni a multe potcoave (care încap într-un vagon de tren) pentru o reţea de mafioţi ucraineni.
Mirajul câştigului îi apropie pe cei doi care fac o echipă pentru plasarea sigură a potcoavelor, dar care dau imediat dovadă de un cras egocentrism când interesele sunt scurtcircuitate de oamenii legii.
Aşa cum excelent a observat colegul de la Tribuna, Ioan Pavel Azap în comentariul său despre acest film, comedia de situaţii, care pare a fi coloana vertebrală a filmului, se transformă într-un road-movie, care aminteşte de debuturile Noului Cinema Românesc, cum ar fi Marfa şi banii.
Mai mult. Acest road-movie, pare că obturează fondul secret, tragic al poveştii evocate în film, şi anume o dragoste prost înţeleasă, o aventură prost sfârşită, o întâmplare în care nu banii joacă rolul principal, ci absenţa lor.
Igor Cobileanski se dovedeşte a fi un regizor matur, cu un program estetic bine conturat, care nu are nimic din ce ar putea aminti de o influenţă gen Kusturica, sau de anume regizori de comedie ruşi, gen Riazanov.
Seriozitatea demersului său artistic ţine de o credinţă în menirea artei a şaptea de a îmbunătăţi lumea, de a-i face pe oameni mai generoşi, de a le stimula dezinteresul pentru egocentrism.
Amalgamul său magic de comedie şi tragism, forţa unui umanism, astăzi foarte rar întâlnit pe marile ecrane, unde domină perfid poveştile Hollywoodului, aminteşte, păstrând proporţiile de filmele de început ale lui Fellini.
Ceea ce nu este puţin. Vă invit să nu rataţi această Afacere Est, care vă va spune multe chiar despre actualii locatari din Parlamentul României.
Tot un road-movie de factură comică este şi Două lozuri semnat de Paul Negoescu, foarte vag inspirat de celebrul text semnat de Caragiale şi ecranizat cu şase decenii în urmă, în rolul lui Lefter Popescu fiind marele actor Grigore Vasiliu-Birlic. În filmul lui Negoescu, Lefter se transformă într-o echipă de trei luzări, dintr-un orăşel provincial, cărora li se fură biletul norocos, ei fiind nevoiţi a efectua o călătorie la Bucureşti pentru recuperarea lozului. O anchetă de tot hazul se mai desfăşoară într-un bloc de unde au plecat răpitorii biletului buclucaş. De văzut pentru excelentele prestaţii actoriceşti semnate de Dorian Boguţă, Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol, ultimul construind un seducător portret de amploaiat, bântuit de obsesia conspiraţiei mondiale. De felicitat şi autorul, Paul Negoescu, care a reuşit să facă acest film independent de sursele financiare oferite de Centrul Naţional al Cinematografiei.
Suntem în luna februarie şi filmul Ana, mon amour este selecţionat în competiţia oficială la cea de a 67-a ediţie a Festivalului internaţional al filmului de la Berlin (9 – 19. 02). Ecranizarea cărţii semnate de Cezar Paul Bădescu Luminiţa, mon amour, filmul lui Călin Peter Netzer, un obişnuit al Berlinalei, are printre principalii interpreţi pe Diana Cavallioti, Mircea Postelnicu, Adrian Titieni, Vlad Ivanov şi Carmen Tănase.
Printre alte premiere româneşti aşteptate în primele luni ale anului se numără filmul Octav, debutul în lung metrajul de ficţiune al regizorului Serge Ioan Celibidache, cu Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu şi Lia Bugnar în rolurile principale. Muzica este semnată de celebrul compozitor Vladimir Cosma, iar povestea filmului se axează pe teme grave cum ar fi timpul, dragostea sau nostalgia.
Walking to Paris este filmul semnat de Peter Greenaway, celebrul cineast englez care aici face portretului lui Brâncuşi în tinereţea sa , când marele sculptor, la 27 de ani a plecat la Paris în 1903, pe jos traversând Ungaria, Austria, Germania, Elveţia şi Franţa. În rolul lui Brâncuşi a fost distribuit actorul englez Emun Elliot, care joacă alături de Carla Juri şi Gianni Capaldi.