În toamna aceasta, Ion Vlad, profesor eminent al Facultății de Filologie din Cluj trece – cum se spune – pragul unei vârste venerabile.
Cu alte cuvinte, se împlinesc 90 de ani de la nașterea sa, undeva, într-o comună din apropierea Năsăudului. Un drum lung prin viață, dar nu în zadar, dar nu doar o plimbare zadarnică, asemenea atâtor altora. Căci drumul său a fost, nu însoțit, ci marcat de o serie de cărți de reflecție asupra literaturii, care rămân repere nu doar pentru studenții de la Litere de azi, ci și pentru cei care vor să-și deschidă ochii mai bine asupra acestui fenomen secund din viața noastră. Secund poate, dar esențial. Înspăimântându-i pe proști, căci ura prostia în mod aproape visceral, așa cum nu am văzut mulți alți oameni să o facă, mă gândesc adesea, în acești ultimi ani, cum o fi privind noul triumf al acesteia, contemporan nouă. Triumful prostiei, vreau să spun.
Le amintesc, aici, celor de azi, înclinați să uite, dar și celor care mai doresc să știe ce cărți importante s-au publicat înaintea lor, titlurile volumelor semnate Ion Vlad. În 1970, Ion Vlad debuta cu volumul Între analiză și sinteză, o carte recunoscută imediat de critica literară a vremii ca rezultat al unei temeinice meditații asupra fenomenului literar românesc. În același an, Descoperirea operei. Comentarii de teorie literară venea, cumva, în completarea celei dintâi, indicând și orientarea operei sale spre teoria literaturii, pe care, de altfel, o și preda, în stilul său caracteristic, la Facultatea de Filologie din Cluj. S-a aplecat asupra tehnicilor narative în volumul Povestirea. Destinul unei structuri epice, apărut doi ani mai târziu. Au urmat, în același an, volumul Convergențe, iar doi ani mai târziu, Romanul românesc contemporan, 1944-1974 (antologie), ca o continuare firească a celui despre cealaltă structură epică, povestirea. Toate acestea sunt, ca și cele care vor urma, rezultatul unor Lecturi constructive, titlul volumului lui Ion Vlad apărut în anul următor, 1975. Lectura – un eveniment al cunoașterii (1977), „Cărțile” lui Mihail Sadoveanu (1981), Lectura romanului (1983) sunt volume care rămân în cadrul acelorași preocupări pentru proză pe care teoreticianul literar, profesor la Cluj, le dezvolta și aprofunda în pagini demne de o recitire atentă și azi. De altfel, în 1991, Ion Vlad reia tema lecturii, în volumul intitulat Lectura prozei, care urma, la cinci ani, cărții sale despre proza unui scriitor ardelean cu o carieră fulgurantă, Pavel Dan. Zborul frânt al unui destin. Volumele pe care Ion Vlad le-a publicat după 1990 se concentrează asupra acelorași preocupări, accentuându-le și adâncindu-le: Aventura formelor. Geneza și metamorfoza genurilor apare în 1996, În labirintul lecturii în 1999, Orizonturile lecturii în 2007. Romanul universurilor crepusculare, apărut în 2004, extinde cercetarea sa asupra unor scriitori fără de care litertura universală nu poate fi concepută: Thomas Mann, Robert Musil, Hermann Broch, Witold Gombrowicz, Günter Grass, Curzio Malaparte, Louis-Ferdinand Céline, Heinrich Böll. Cartea aceasta a fost tradusă și publicată în SUA, în 2011.
Mă grăbesc să adaug că Ion Vlad nu este dintre cei – atâția – care se rătăcesc în „labirintul lecturii”, domnia sa urmându-și calea și acolo, călăuzit de profunda cunoaștere a fenomenului literar, cu aplecare asupra prozei.
Cel care se ridica împotriva prostiei acum nu știu câte decenii când, și atunci, tot ea dirija lumea din jurul său, a rămas, la 90 de ani, aceeași personalitate vulcanică, a cărei lavă ne-a luminat, multora dintre studenții săi, anii tinereții. Iar luminița aceea, acum la capătul unui tunel îndepărtat, nu s-a stins și nu e o simplă amintire, ci o lanternă cu care ne mai orientăm atunci când „labirintul lecturii” tinde să ne înghită și să ne facă să dispărem fără urmă.
La mulți ani, Domnule Profesor!