Nu cu mulţi ani înainte de a scăpa de celebrul său scaun cu rotile în care i-a fost dat să-şi petreacă aproape întreaga viaţă, luându-şi în fine zborul către lumi mai bune şi mai cu scaun la cap, profesorul Stephen Hawking observa cu umor că, în actuala explozie informaţională, ar trebui să alergi cu 130 km/h ca să poţi ţine pasul cu lungirea stivei de cărţi noi publicate – iar asta doar pentru a le citi titlurile ! Popularizarea astronomiei mai cu seamă, silită să ţină pasul cu ritmul accelerat al progreselor făcute în ultimele decenii de explorare a spaţiului, devine o sarcină mai anevoioasă şi mai ingrată pe zi ce trece. Dar parcă practicienii gâfâie mai puţin ? Clasicele lor criterii şi metode de inventariere fac tot mai greu faţă cascadei de noi achiziţii (cel mai cuprinzător dintre cele 36 de cataloage puse la dispoziţie de Observatorul Strasbourg la adresa electronică vizier.u-strasbg.fr numără peste un miliard de stele), nevoia de clasificare a unor noi specii exotice („microquasarii” GRB, „hipernovele”, sursele soft gamma-ray repeater, piticele reci din clasa cool stellar objects etc.) dând peste cap până chiar şi conceptele cu care specialiştii se obişnuiseră să opereze. Unde mai pui vechea brambureală a cataloagelor paralele şi lipsa de disciplină taxonomică (soldată cu duble înregistrări şi chiar confuzii grosiere), acutizată astăzi când puţini mai mor de grija Recomandărilor pentru nomenclatură ale Uniunii Astronomice Internaţionale. Se preferă totuşi perpetuarea tradiţiei, fie ea şi atât de ciudată uneori, cu notaţii fanteziste (e.g. roiul dispersat „h Persei”, literă inexistentă la greci), deoarece „în ciuda acestei harababuri demne de Turnul Babel (…) încurcătura ar fi chiar şi mai mare dacă s-ar încerca un sistem mai raţional”. Dar dacă George Gamow (m. 1968) ar fi apucat vremurile actuale, oare mai digera el cu aceeaşi resemnare cârnaţii alfanumerici preparaţi, să zicem, de grupul Optical Gravitational Lensing Experiment pentru a boteza exoplanete precum OGLE-2003-BLG-235/MOA 2003-BLG-53 sau alte asemenea serii de motoare şi de caroserii auto ?
A te angaja deci astăzi, la un veac după memorabila pildă a unui Victor Anestin, într-un asemenea demers iniţiatic pare o aventură în junglă, aşa încât am stat îndelung în cumpănă înainte de a da curs neaşteptatei şi generoasei propuneri avansate de Nicolae Prelipceanu, îndemnul decisiv de a purcede la serialul de faţă venind de la un alt distins confrate, Radu Voinescu, după cum şi de la o profesionistă a domeniului, marea doamnă a astronomiei româneşti, dr. Magda Stavinschi. Şi la drept vorbind, dacă te gândeşti că de nenumărate ori cerul a fost pus la treabă de poeţi, prozatori şi dramaturgi, aproape că s-ar putea articula din aceste ocurenţe o întreagă istorie „astrală” a literaturii. Spre deosebire însă de un autor, care-şi poate călări Pegasul printre stele după bunul plac, de la un ghid se aşteaptă un circuit ca la carte, planificat cu rigoare pedagogică. Aşa că iată-mă acum punând la cale o lungă călătorie cu totul diferită de Ghidul micului astronom prin univers al lui Adrian Şonka, dar cu nimic mai puţin – sper eu – reconfortantă, în care cititorii revistei Viaţa Românească să se vadă îmbarcaţi la proxima ediţie. Introdus de un atlas al cerului (constelaţii boreale şi australe, asterisme, puncte fundamentale ale sferei cereşti, notaţia şi numele proprii ale stelelor), itinerariul de urmat ar trebui să traverseze mai întâi întregul sistem solar (elemente generale, Soarele, planete, planetoizi, povestea Lunii şi a fostei Curse Spaţiale, sisteme de sateliţi naturali, sisteme de inele, asteroizi, asteroizi cu orbite periculoase pentru Pământ, obiecte transneptuniene, comete, comete periodice periculoase, extincţii globale în istoria terestră) şi o galerie de figuri marcante din istoria astronomiei, apoi să viziteze câteva sisteme extrasolare de prin vecini, în căutarea altor Pământuri unde să poţi face popas la nişte mititei şi o halbă, respectiv a altor sori (stelele cele mai apropiate de Soare, stelele cele mai strălucitoare de pe cer, clasificarea spectrală şi mirajele cromatice, dimensiuni, luminozitate, naştere, evoluţie şi moarte, protostele şi obiecte Herbig, stele duble sau multiple, binare X, stele variabile, stele de carbon şi gigante asimptotice, supernove şi stele neutronice, găuri negre, pitice brune etc.). Mai departe, ar fi de văzut roiuri dispersate, roiuri globulare, nebuloase planetare şi rămăşiţe de supernove, nebuloase galactice. Părăsind apoi Galaxia (Calea Lactee) la fel cum ai ieşi noaptea din oraş, s-ar da o raită prin Grupul Local, prilej de trecere în revistă a tipurilor de galaxii şi a unor cazuri remarcabile de luminozitate, dimensiuni şi interacţiuni (poduri galactice şi conducte, perechi sau grupuri compacte, galaxii „canibale” etc.). În fine, s-ar ajunge în cele din urmă la scara roiurilor de galaxii, echivalentul continentelor în logica aceleiaşi analogii, şi a universului în ansamblu. În primă audiţie, păsăreasca asta îi va speria pe mulţi, fără doar şi poate, dar, cum se va vedea încă de la primele episoade, e floare la ureche în comparaţie cu munţii de cărţi ilizibile de care gem rafturile librăriilor în actuala inflaţie editorială. Adevărata dificultate o reprezintă imposibilitatea ilustrării în paginile revistei a obiectelor cereşti, ale căror fotografii, totuşi, pot fi astăzi consultate pe internet. Nici cea mai bună lectură nu poate înlocui o singură fotografie, după cum nici cea mai reuşită fotografie nu poate înlocui experienţa unei priviri directe prin telescop. În urmă cu câțiva ani, la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu” un vizitator s-a declarat într-o seară foarte dezamăgit că nu i se permite accesul cu dulăul său, care ar fi vrut să-şi bage şi el botul prin ochean. La plecare, a ameninţat personalul observatorului: „Câinele meu are pagină de Facebook şi o să vă dea o notă proastă !”.