Iosif Vissarionovici a venit pe lume prin mila unchiului său, un vârcolac ieșit la pensie, șchiop și săritor, cu obraz gros și ofticos, care ultima dată când l-am văzut arunca cu cartofi prăjiți în surorile de caritate de pe terasa azilului de boli nervoase, surori care dansau îngăduitoare pe ritm de Can’t touch this. Mustața a fost tot ce a moștenit el de la ruda lui scăpătată, plus câteva rochii purtate care abia reușeau să acopere ce avea Iosif Vissarionovici mai rușinos: o coadă monstruoasă, detașabilă, care îl urma autonomă, ca un câine, făcându-l să nu aibă succes la femei. Din această cauză, lui Iosif Vissarionovici nu i-a mai rămas decât să viseze femei înalte, cu sâni mari și intestine curate, vădind o dietă sănătoasă, vegană, și pe cât posibil fără ochelari. Ce mai știu despre el este că îl enervau la culme discuțiile lungi și plictisitoare, cum ar fi cele despre volumul IV din romanul Orbitor, pe care nu îl citește nimeni, dar toți vorbim despre el. A încercat, ce-i drept, să-l citească odată, dar pe la pagina trei, 3 și 3/4, a adormit și a visat că el ar fi autorul și femei grase și mătăhăloase mureau după și mai ales peste el.
În nopțile cu lună plină, Iosif Vissarionovici își începe metamorfoza în vârcolac cu o rugăciune fierbinte, implorând cerurile ca măcar o dată în viață să nu mai întâlnească femei grase și pe bărbații lor înarmați, nu știa de ce, cu topoare, coase și pocnitori. Ritualul continuă cu o epilare totală și cu îndulcirea trăsăturilor maxilo-faciale sub un strat gros de fond de ten. Își pune apoi mustața dată cu pudră, un coif strălucitor cu pene de struț și cărare pe mijloc, după care își camuflează coada cu o prelată de remorcă și, în sfârșit, poate ieși liber pe străzi la vânat.
În noaptea asta hotărî să dea târcoale castelului de vară: 16 odăi mari, spațioase, înșirate pe hol în jurul unei săli imense, de bal sau lectură, după buget. Trecu ușor de paznicul care moțăia la poartă, în timp ce De ce iubim femeile îi cădea din mână într-o baltă de sânge. Sub pretextul speculei cu lemne și al unei pălării până la pământ, Iosif Vissarionovici ajunse până în sala mare, acolo unde un bal mascat era în toi. De obicei, aceste ceaiuri dansante cu sau fără măști erau doar un paravan pentru elaborate manevre și tactici militare care se lăsau invariabil cu logodne și chiar căsătorii. Din rațiuni strategice sau matrimoniale, Iosif Vissarionovici alese cea mai bună masă comună, lângă notabilitățile urbei, care după ce îi admirară costumul cam prea postmodernist pentru gustul lor se întoarseră la locul și la discuția lor elevată, întreruptă atât de grobian de vârcolacul de la țară și de coada lui parfumată cu esență de trandafiri:
– Era, dragă, o coadă lungă, imensă la benzinăria de pe autostradă…, noroc cu macii de pe marginea drumului care ne-au chemat să facem un selfie cu ei. În fundal, aveam și o întindere fotogenică de rapiță cu care am putut discuta în voie despre riduri, diete și copii…
Plictisit, Iosif Vissarionovici a ieșit pe terasă, unde s-a ciocnit ca din întâmplare cu o iapă în două picioare strânse în ghete de lac. Arătarea i se plânse dintr-o răsuflare de vergeturi și de curele ei de slăbire cu clisme, talasoterapie și lipitori. Apoi îi ceru să facă toți trei un selfie, ea, el și un apus de soare, romantic ca un ochi de ou cu sos bolognese, nu franțuzesc, fotografie pe care iapa și-a pus-o repede pe Insta sub #PossibleNewBeginning. Când a ieșit de după tufa de leandru, Iosif Vissarionovici nu a mai privit înapoi, știa că fluidele care șiroiau din femeia ce tremura spasmodic se asortau perfect cu apusul și cu conceptul lui de beatitudine și de frumos.
După un ocol pe un drum de țară, cu lac și nimfe goale care dansau pe Can’t touch this, a revenit în sala de bal. Aici, prim-ministrul sașiu, poate altul, mascat destul de credibil în Isus din Nazaret, cerșea pe la mese subvenții avid să mai numere bani. Alături, o fată bătrână obeză pedala grațios la pian…
Spre mijlocul nopții, când vigilența scădea până aproape de dușumea, de după ușa unui tripou, în extazul tuturor, apăru însuși țarul într-un splendid costum tirolez cu mustață falsă și pectorali așijderea. Călare pe antebrațul lui drept, sta țarina într-un deux pieces decapotabil la comandă, împodobit cu șiraguri de perle și paie uscate, se pare, nu din patul conjugal. La vederea frumuseții ei interioare, Iosif Vissarionovici și-a înghițit limba de trei ori. Șeful de tun și servanții au salutat scurt și ceremonios, cu o tuse protocolară și foarte greu de înțeles. Conform uzanțelor, gazda a pus mâna pe microfon și, cu ajutorul unei macarale mobile acționată de trei drăcușori, și-a etalat chelia bogat încornorată și atent lustruită la colțuri. În timpul discursului țarului, toți ochii erau ațintiți mai la dreapta, unde pectoralii țarinei continuau să fie scuturați de extaz sau de o mai veche tuse măgărească. Avea țarina sub 3 metri de dantelă niște picioare lungi până în tavan, cu care se spune că sărea ușor pârleazul de mai multe ori pe seară, la chemarea unui simplu nechezat de cal. Discursul țarului s-a terminat apoteotic, cu balalaici și promisiunea suspendării taxelor vamale la vodcă și, parțial, la tutun. A urmat o conferință de presă, când, pentru a domina mai bine împrejurările, țarul a cedat microfonul purtătorului său de cuvânt. Acesta, luat prin surprindere, abia a avut timp să se mascheze în bufon și, gesticulând graseiat, să spună că nu are nimic de declarat.
La adăpostul unui dans tradițional de pe vremea invaziei mongolo-tătare, Iosif Vissarionovici a fugit cu degetele prinse în jartierele țarinei spre grajdul imperial, decorat din vreme cu gust și produse vin-alcool, în fapt, un stabiliment cu vodcă și dansatoare exotice care dansau pe Can’t touch this. Într-una dintre aceste escapade amoroase, pe poteca șoldurilor, spre muncile agrare mergând, Iosif Vissarionovici primi la-nghesuială comanda unui corp de elefanți și misiunea să apere intrările palatului de vârcolacii care cântau reggae prin împrejurimi. În nedumerirea generală, el trecu la represalii sângeroase, decapitând o bună parte din populația civilă și chiar pe țarul însuși. Apoi, sprijinit de o mică armată de funcționari veroși, dar bine înarmați și motivați, puse stăpânire întâi pe grajd, pe hambar, apoi pe sala de bal.
Cu pieptul plin de medalii, decorații și alte butaforii, Iosif Vissarionovici a ieșit la ore convenabile în balconul imperial, blindat și țesălat din vreme de vardiști călări. Aici, prin diverse ticuri verbale, tot încerca să își atragă privitorii neputincioși, aceleași văduve tinere și câțiva proletari obosiți și foarte unsuroși. După un asemenea atac epileptic, coada îi căzu pe scări și, fiind confundată cu blana de nurcă a țarinei, fu călcată în picioare de proletarii ce porniseră cu avânt la vânătoare de vrăjitoare, vârcolaci și vânători de balene. Presa de scandal, profitând de momentul ei de libertate, a speculat incidentul, arătând că în acest detaliu anatomic stătea toată puterea dictatorului, care redus acum la o statură normală nu mai putea ieși din palat decât pe catalige și numai însoțit de kazaci beți și câțiva husari. Cu scopul de a se reabilita, Iosif Vissarionovici a cerut să i se facă într-un loc anume, știut numai de el, un orificiu în blindaj. Pe acolo se strecura el noaptea deghizat în vârcolac. Mai întâi și întâi își scotea bineștiutele lui mustăți lungi și negre ca o coadă de frac, ca la urmă să apară cu totul. O mulțime adusă din spate de admirație și de kazaci îl întâmpina cu urale, și 21 de salve de tun se traseră asupra sa.
Deghizat acum în mare mutilat de război, Iosif Vissarionovici a impus o politică de austeritate severă, dând foc la ziare și la ziariștii care i se opuneau. Din alte zvonuri, cu ajutorul unor scripeți ficși, lua lecții de cadril, pregătindu-se astfel, se pare, pentru reluarea petrecerilor din palatul de vară. Cu scopul declarat de a mima opulența care avea să vină în viitor, Iosif Vissarionovici a hotărât să deschidă larg porțile palatului de iarnă pentru omul cel nou. Acesta a venit deghizat în supus spălat și îndoctrinat, parfumat cu vechiul parfum Lenin, din esență de trandafiri. Pentru el, Iosif Vissarionovici a tăiat panglica la mai multe colhozuri și un nou sezon de petreceri a început la palat, cu un bal mascat și mulți servitori. Succesul a fost asigurat de douăsprezece feluri de mâncare și intelectuale alese pe sprânceană, paravan pentru aceleași manevre politice și matrimoniale ca pe vremea defunctului țar.
Călare pe antebrațul lui de fier, venea o tânără răpitoare într-un deux pieces modern, decapotabil, croit după moda nord-coreeană de furnizorii armatei. Alături, o fată bătrână obeză pedala grațios la pian…
– Dar ce aveți, tovarășe, de ce mă priviți așa?