ARHITECTURA UNUI ARTIST

Convenţia imaginară a definirii unei personalităţi artistice polivalente recurge de multe ori la disciplina geometriei. Nu plane, ci în spaţiu. Fiindcă e cea mai dinamică, cea mai diversă, cea mai fugace şi cea mai polisemantică perspectivă asupra spiritului unui artist. Opera doamnei Militza Sion (n.1938) este aidoma unui poliedru. (NOTĂ: energiile materne i-au indus pasiunea pentru filozofie şi arte frumoase, dar, mai târziu – interesantă volută! – a avut de ales între arhitectură şi matematică!).
Poate şi din cauza unor fluide subterane ce duc spre exactitudine, multifaţetarea, polisemantismul şi, de aici, polinomia – după care unii creatori aleargă o viaţă întreagă, fără să ajungă să intre în paradigma acesteia – cred că sunt principalele atù-uri, virtuţile cardinale ale operei doamnei Militza Sion. O operă greu de cuprins într-un cadru fix, dintr-un motiv foarte simplu: este atipică. Nu stă locului. E ghiduşă. Nu provine dintr-o „şcoală”. Nu este prelungirea vreunei „mişcări”. Ci, dacă e să se efileze dintr-o zonă a Spiritului, să se lamineze dintr-un univers paralel, atunci sigur, pictura doamnei Militza Sion vine din îngemănarea figurativului plăsmuit în libertate cu liniile de forţă şi de coerenţă pe care le construieşte disciplina arhitecturii.
Da. Despre libertate e vorba în ultimă instanţă. Fiindcă, dacă în pictură visul este „aruncat” în zona libertăţii depline şi neverosimile, în arhitectură el este constrâns într-un format anume, este coerentizat în norme imuabile. De aceea, o viziune arhitecturală e şi mult mai plauzibilă decât o operă de artă.
În anul III de arhitectură (a urmat cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, între 1955 şi 1961), fiindcă i s-a părut că născoceşte prea mult, în loc să-şi constrângă proiecţiile, studenta Militza Sion a vrut să dezerteze şi să treacă la Institutul de Arte Plastice. Dar magistrul ei, marele arhitect Gh. Simotta, a întors-o din drum, demonstrându-i chiar el personal – prin lucrările remarcabile de grafică şi prin desenele valoroase pe care le desăvârşea plasticianul din el – că un arhitect poate fi vizionar nu numai în faţa planşetei, dar şi a şevaletului.
Astfel că excursiile de studii din anii 1956-1961 în nenumărate colţuri ale ţării i-au oferit prilejul de a înscrie în patrimoniul său vizual mii de schiţe şi desene. Mult mai apropiate de arta plastică, de inefabilul ei ca o respiraţie de înger.
De aici, de la acest punct de cotitură, de la această răspântie, porneşte întreaga aventură artistică, dar şi existenţială, a doamnei Militza Sion. Ambivalenţa domniei sale, dubla „intenţie a limbajului” său (ca să-l cităm pe Tudor Vianu, autorul acelei uriaşe descoperiri, cum că acela care „comunică”, de fapt, „se şi comunică”!) – dualitate ce, odată cu timpul şi cu maturizarea artistului-arhitect, devine tot mai aplicată, tot mai radicală – se manifestă prin performanţe de-a dreptul excepţionale.
Nenumărate sale expoziţii – cea mai recentă fiind la sfârşitul anului trecut, la Galeria Romană – dezvăluie o pictură vitalistă, puternică, dar sensibilă şi versatilă (atât ca temă, cât şi ca tehnică!), încărcată de efecte htonice spiritualizate, de zbateri turbionante de culoare, cu peisaje învăluite în rotocoale bucălate de nori umbroşi, cu schiţe transformate în „documente” de călătorie (Pisa, San Giminiano, Lucca, Florenţa, Roma, Veneţia), care încing privirea şi provoacă dorinţa sincroniei, apoi vulcanul incandescent, oraşul piramidal, vortexul lacom de lumină şi, nu în cele din urmă, ochiul uman mărit, aflat parcă sub microscop (ca o emblemă, ca un pattern al creatorului vizual!), par a fi câteva dintre motivele predilecte ale artistei. Dar cu lipsă de oameni. Uneori, abia-abia ghiceşti, în adâncul vâltorilor de lumină încărcate cu pete de întuneric, siluete de oameni. Însă impersonali. Umbre. Doar sugestii. Important pentru pictorul Militza Sion este Universul, pe care-l absoarbe nonşalant în propriile sale maelström-uri.
Alături însă de pictor, stă la fel de monumental, la fel de dezinvolt şi la fel de împlinit, arhitectul Militza Sion. Cu extraordinara sa operă, risipită peste tot. De la Centrul civic Miercurea-Ciuc, Casele de cultură din Buzău, Sibiu, Călan, Alba Iulia, la blocuri de locuinţe, clădirea Ambasadei României la Sofia, precum şi alte numeroase proiecte efectuate între 1962 şi 1989. Cărora li se adaugă, după revoluţie, Complexul hotelier Holiday Inn din Sinaia, vile în Buşteni, Piatra Arsă, Băneasa, Snagov sau imobile de locuinţe ori birouri din Bucureşti, Orfelinatul din Călăraşi, Hotel-pensiune în Călimăneşti, Zona rezidenţială Străuleşti, Cămin pentru persoane cu handicap – Tg. Jiu, Leagănul Sf. Ecaterina Bucureşti (Pavilionul 3 – restaurare, refuncţionare), ansamblul mănăstiresc Pătroaia.
De aceea, remarcam la început că, privită în ansamblu, opera doamnei Militza Sion poate converge către un simbol al geometriei în spaţiu. Construcţia poliedrică a creaţiei domniei sale dezvăluie în faţetele ei imagini multicolore cu absolut tot ce a plăsmuit fantezia acestui pictor-arhitect (sau arhitect-pictor?!), ca fotogramele dintr-o peliculă.
Pe una dintre ele, în mod sigur stă scris tulburătorul credo al artistei: M-am străduit să sugerez dinamica explozivă inclusă în imagine, nimicnicia condiţiei umane manifestată prin alcătuiri urbane pierdute în timp şi spaţiu, orizontul ca simbol grafic al hotarului între lumi, misterul prezent şi ascuns pretutindeni şi, mai ales, trecerea dincolo – drumul spre lumină. Mă apropii de sfârşit: îmi e teamă şi sunt curioasă – prea multe gânduri am risipit în zadar. E TOTUL sau NIMIC?… Noi spunem că e TOTUL!