Volumul lui George Banu, Parisul personal: autobiografie urbană, cu fotografii de Mihaela Marin, apărut la Editura Nemira, în 2013, nu este un ghid, dar ar putea fi. Apărut cu câtva timp în urmă, volumul lui Geoge Banu, important critic de teatru, stătea în teancul de citit cam demult și l-am extras pentru ca să-mi animeze un drum plicticos. Fiecare avem Parisul nostru, dar Parisul personal: autobiografie urbană se citește pe nerăsuflate, cu pauze de respirație pentru a privi îndelung fotografiile făcute de Mihaela Marin. Prima este cea de pe copertă care ne lasă să ghicim prin verdeața copacilor clădirea în care a trăit și a murit Martha Bibescu. Fiecare imagine are o poveste legată de text, dar și multe alte povești pe care trebuie să le descoperim.
Citim povestea Parisului care devine personal odată cu coborîrea din tren la 31 decembrie 1973 în Gare de l’Est. Revelionul imediat îl face la Marguerite Duras împreună cu Robbe-Grillet, Michael Lonsdale, Gerard Depardieu (pentru care l-a abandonat tînăra cu care flirtase toată seara). Acesta este doar un exemplu al norocului care vine mereu spre el. Invitat să înlocuiască, la doar ceva mai mult de o lună de la sosire, o franțuzoaică plecată în America de la departamentul de teatru de la Sorbonne Nouvelle, începe o carieră universitară la 17 februarie 1974 pe care o părăsește la 21 iunie 2011.
Parisul biografic, cu adrese exacte, Place Pigalle, rue Duperré, Boulevard de Strasbourg, rue de Rivoli, arată schimbările, transformările vecinătăților (locuri, oameni). Apoi sînt teatrele – clădirile, personajele, nu neapărat cele de pe scenă: Bouffes du Nord, Odéon, Chaillot, Théâtre du Soleil. Aflăm că lîngă teatrul Odéon este cea mai prestigioasă librărie teatrală, numită Coupe-papier, pe rue de l’Odéon la numărul 21 unde, deasupra, la etajul 6, stătea Cioran, împreună cu care făcea lungi plimbări prin apropiata grădină Luxembourg. În una dintre aceste plimbări îl zăresc pe Beckett citind la Fîntîna Medicis și Cioran îi spune: Să nu-l deranjăm pe Sam. Grădinile pariziene: Jardin du Luxembourg, Jardins de l’Hȏtel de Sully, Jardin du Palais Royal, Jardin des Tuileries….
Apoi cafenelele: „la Paris intrăm într-o cafenea pentru a nu zăbovi”. Eu aș fi crezut că dimpotrivă! O sugestie: Café le Zimmer – cafeneaua oamenilor de teatru.
Rue Mouffetard – cunoscută fanilor lui Hemingway, unde acum vreo douăzeci de ani mă ducea într-un mic bistro o cunoștință, dezvăluindu-mi astfel o adresă secretă din cele pe care orice parizian le are, este o stradă care se numără printre puținele neschimbate, fără invazia de branduri care au invadat pe rînd Saint Germain des Prés și mai recent Marais.
Am descoperit în paginile cărții ușa secretă care permite accesul din Place des Vosges la Hȏtel de Sully, dar multe alte locuri pe care le știu și pe care le revizitez cu mereu aceeași plăcere.
Am terminat cartea cu un dor nebun de Paris, cu dorința de a revedea locurile cunoscute și iubite, de a le descoperi pe cele pe care George Banu ni le împărtășește în carte.