Anul trecut s-au împlinit 120 de ani de la moartea istoricului Gheorghe I. Brătianu, nefericitul fiu al lui Ionel Brătianu, prilej pentru Fundația Academia Civică de a-l omagia prin retipărirea faimoasei sale lucrări O enigmă și un miracol istoric: poporul român. Mai mult citată ca bibliografie decât citită, această lucrare, publicată inițial în limba franceză în anul 1937 și apoi în limba română în anul 1940 stă la baza viziunii istoriografiei române despre continuitatea populației autohtone pe acest teritoriu, după retragerea aureliană și formarea poporului român. Poate surprinzător, titlul cărții nu este original. El este titlul capitolului dedicat acestui spațiu în cartea profesorului său de studii medievale de la Sorbona, Ferdinand Lot, Les invasions barbares, Paris, Payot, 1937. Pe fondul interpretărilor date de istoricii maghiari puținelor probe istorice concrete, referitoare la mileniul de după retragerea aureliană din anul 274, profesorul Lot susținuse în cartea sa teoria părăsirii complete a fostului teritoriu al Daciei. Dacă ne reamintim contextul, anul 1937 pentru ediția franceză și anul 1940 pentru ediția română (anul amputării teritoriale a României prin pierderea nordului Transilvaniei Basarabiei și Bucovinei, unei părți din Dobrogea), înțelegem clar resorturile reacției istoricului român. Și chiar dacă argumentele lui Gheorghe I. Brătianu se pare că l-au convins pe Ferdinand Lot (acesta le-a cerut studenților săi ca, la respectivul capitol, să consulte și lucrarea savantului român), ele nu au putut împiedica, atunci, cursul istoriei. Dar au devenit teoria fundamentală a formării poporului român în perioada postbelică. Inclusiv în anii comunismului toate aceste argumente au fost citate pe scară largă, fără însă ca ele să îi fie atribuite – cu mici excepții, în cercurile foarte înalte de specialiști – autorului lor, fiul fostului premier liberal. Motivele sunt lesne de ghicit.
Nu voi mai relua argumentația foarte stufoasă și specioasă a lui Gheorghe I. Brătianu. Voi spune doar că el completează sărăcia probelor materiale cu o analiză comparativă a situației de la vremea respectivă din alte locuri ale Europei, a denumirilor de râuri și localități, păstrate în multe situații cu forma de dinaintea stăpânirii romane și a particularităților limbii. Dincolo de toate lucrarea pune în evidență câteva dintre calitățile incontestabile ale istoricului Gheorghe I. Brătianu. 1. Erudiția și poliglotismul. Autorul consultă toată bibliografia disponibilă asupra subiectului și citează dezinvolt în greacă veche, latină, franceză, germană, calități indispensabile unui istoric angrenat în schimbul de idei european. 2. Onestitatea și principialitatea. Caracterul polemic al lucrării este doar implicit. Autorul tratează cu mult respect tezele profesorului său, dar și ale istoricilor care urmăresc în chip evident alte scopuri decât adevărul științific, nu ezită să le dea dreptate acolo unde este cazul, precizările sale au aerul că vin să completeze informația incompletă a celorlalți, nu că sunt o provocare la duel (de idei, măcar). 3. Lipsa de patimă. Autorul își expune ideile calm, rațional, senin, fără să se vadă că ar urmări vreun interes politic, într-un dialog al ideilor constructiv și responsabil. Toată cartea este una de savant, nu de luptător asumat pentru o cauză națională.
Volumul beneficiază, pe lângă un studiu introductiv al lui Alexandru Zub și Cuvântul introductiv al autorului la ediția din anul 1940, de o foarte consistentă postfață a istoricului Șerban Papacostea (de fapt o conferință susținută la Așezământul Ion I. C. Brătianu, în anul 1992). În acest studiu, profesorul Papacostea completează imaginea istoricului G. I. Brătianu cu cea a gânditorului politic Brătianu și remarcă o atitudine cumva contradictorie. În 1930 sprijină revenirea la domnie a lui Carol al II-lea (înlăturat de la succesiune printr-o hotărâre a tatălui său, Ion I. C. Brătianu, omologată de Regele Ferdinand), dar pe de altă parte, în pofida nenumeroaselor apeluri din partea acestuia, în cei 10 ani de domnie, refuză cu obstinație să colaboreze în formulele de guvernare inițiate de acesta. În momentul ascensiunii nazismului, se manifestă ca un susținător al acestuia, mai degrabă prin detașare de politica lui Titulescu, recomandându-se însă, în același timp ca un adept al liberalismului și în special al celui economic.
Mi se pare puțin dureros și nedrept faptul că pe coperta acestui studiu atât de erudit, din care răzbate patriotismul, să figureze fotografia autorului îmbrăcat în zeghe. Firește, fiind vorba de o carte tipărită de Academia Civică, este de înțeles. Istoricul a murit la Sighet (celula în care și-a trăit ultimele clipe de viață se poate vizita), ceea ce este o nedreptate strigătoare la cer. În cartea sa de amintiri, N. Carandino povestește și niște umilințe de nedescris, la care ar fi fost supus la Sighet marele savant (familia neagă vehement aceste informații). E clar că nu trebuie să uităm și că regimul comunist trebuie pus la zid pentru această ticăloșie. Dar poate că, totuși, nu acesta ar trebui să fie chipul care să apară în ochii copiilor care țin pentru prima oară în mână o carte a marelui erudit și patriot Gheorghe I. Brătianu. Despre care, Nicolae Iorga a scris: „Acest timid convins că are un mare drept părintesc și o mare misiune națională”.