O captivantă expoziţie de ceramică, semnată Anca Vintilă Dragu, s-a deschis, exact la mijlocul verii, la Galeria Galateea Contemporary Art. Se numeşte #antropociberneticus. Bizar şi savuros – titlul. Spectaculos şi provocator – conţinutul.
Într-o perspectivă subliminală, am asistat la un soi de tentativă de exorcizare a unei dependenţe ambarasante, de care nu vom scăpa decât atunci când – zic unii – civilizaţia umană se va stinge, în conformitate cu scenariile catastrofice care abundă copios în ultima vreme. Artista plăsmuieşte în ceramică o serie interesantă de hominizi ciudaţi, transformaţi în creaturi fascinante, ca nişte roboţi vag umanoizi, atinşi de toate maladiile vieţii noastre moderne. Ei reprezintă, de fapt, transfigurarea sclaviei noastre, devenită deja o mentalitate convulsivă, faţă de tehnologia de ultim moment (telefoane, smartphone, tablete, căşti), alături de cele mai cool mijloace de transport ale oraşului (bikes, role, skate, trotinete, hoverboard, segway, ninebot one). Nimic nu lipseşte din arsenalul acestei legături simbiotice cu tehnologia a straniilor personaje vag zoomorfe, aflate la graniţa dintre curios şi simpatetic, căci nu sunt nici oameni, nici obiecte, nici animale (deşi au picioare, trompe sau atitudini aproximativ omeneşti). Tehnologia face parte din corpul lor, au ninebot în loc de picioare, au cleşti de rădaşcă în loc de mâini, ca să nu scape tableta, smartphone-ul le iese direct din piept, iar căştile înlocuiesc urechile. Sunt, în esenţă, un substitut uman cu expresivitate pentru o etică cibernetică!
De fapt, aici, în această aproximare antropologică, se află prima cheie a lecturii acestei expoziţii. Sentimentele pe care ni le procură personajele şi ipostazele lor pendinte sunt calde, ceva între duioşie comprehensivă şi tandreţe concesivă. N-au nimic terifiant, ci poate doar o mică spaimă (o spăimuţă!) uşor inconfortabilă. A doua cheie o regăsim ca punct de inflexiune al unei stări meditative cu subiect grav: s-ar putea să apară pericolul ca omul să depăşească limita şi să treacă dincolo de simpla dependenţă, transformându-se finalmente în însuşi obiectul adorat. Adică, a se evita simbioza fiinţă-aparat!
Însă, dincolo de toate aceste conjecturi şi observaţii, am asistat la un reuşit şi îndrăzneţ challenge privind deconstrucţia în plan estetic a unei obsedante adicţii a omului contemporan.