ROMÂNIA LITERARĂ 32 / 2019
Din 19 iulie. Nichita Danilov, eseu: Cândva, criticul literar Laurențiu Ulici spune că doi aștri guvernează pulsul vieții noastre literare. Un astru nocturn și altul diurn. Binomul acesta, în viziunea criticului, era întruchipat de Eminescu și Caragiale. Eminescu reprezentând eul nostru profund cu toate neliniștile sale, iar Caragiale eul social, marcat de superficialitate și goana după câștig. De atunci, s-au scurs însă mulți ani și odată cu ei peste astrul nocturn al literaturii române s-a așternut tăcerea. Astăzi pare-se că societatea românească s-a îndepărtat de Eminescu. El e, din nefericire, un autor mai mult citat, decât citit. În timp ce actualitatea lui Caragiale a crescut. Astrul Caragiale guvernează astăzi nu numai viața noastră diurnă, ci și viața noastră nocturnă. Nu mai avem idealuri, nu mai avem aspirații. Trăim și zi, și noapte o comedie ce are ramificații nu numai sociale, ci și ancestrale, suprapunându-se cu destinul poporului român. Răul izvorât din opera sa a devenit nociv, pătrunzând în toate cotloanele vieții noastre politice și sociale. Forța lui, propulsată de un vid interior, populată de hohote subțiri de râs, e greu de stăvilit. Dar ce s-a întâmplat cu adevărat tragic e faptul că modelul Eminescu a fost expulzat nu doar din viața noastră publică, lucru, de altfel, explicabil, ci și din viața noastră literară. Azi a devenit aproape un motiv de rușine să afirmi despre un autor, și aici vorbesc în special de poezie, că are puncte comune cu Eminescu. Poezia lui Eminescu e considerată caducă. De altfel, pe această temă s-a scris o adevărată literatură. E la modă să spui azi că poezia ta se trage din opera lui Caragiale. O parte din optzeciști și nouăzeciști, dar și nenumărați poeți tineri îl au astăzi ca model. La rubrica lui, Mircea Mihăieș: În Babelul lingvistic și babilonia de opinii și acțiuni ale lumii contemporane, primele care au dispărut sunt temele și ideile convergente. Atomizarea fără precedent a subiectelor publice, enorma gesticulație vocală în jurul lor, imposibilitatea de a obține decizii acceptate de majorități relevante sunt premisele unei crize de comunicare fără precedent în lumea modernă. În sumar (selectiv): Ștefan Cazimir, Nicolae Ionel, Gellu Dorian, Răzvan Voncu, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Aurel Pantea, Daniel Cristea-Enache, Mircea Anghelescu, Sorin Lavric, Marius Miheț, Ioana Diaconescu, Adrian Lesenciuc, Ioan Holban, Gh. Grigurcu, Virgil Todeasă, Vasile Tudor, Florin Logreșteanu, Dumitru Avakian, Angelo Mitchievici, Carmelia Leonte, Alex Ștefănescu, N. Mareș, Cristian Pătrășconiu.
RAMURI 7 / 2019
La rubrica sa Nicolae Prelipceanu, „Noii dadaiști”: Spui da, ai premii mai mult sau mai puțin simbolice din partea șefului absolut, care se declară sus și tare democratic… Da este vorba specifică unui conformism larg-răspândit și general-valabil. Spui da, îți merge bine, spui nu, aici s-ar putea să ai probleme. De viață, de carieră, de orice. Unii, mai hoți, spun da până trec puntea și după aia, brusc, învață să spună nu, așa cum propovăduia un cântec la Pieței Universității acum aproape 30 de ani (Învățați să spuneți nu, de Vali Sterian, mai țineți minte?). Îți atingi scopul de etapă spunând da, iar pe urmă ești un brav independent. Firește, până vine iar vreo etapă de trecut și petrecut, când îi mai tragi un da acolo unde trebuie… În alte pagini, Gabriela Gheorghișor își încheie studiul „«Complexul» fanariot în epoca pașoptistă” cu: Generația pașoptistă, odată cu redescoperirea Occidentului, trece de la demantelarea stigmatului fanariot la reconstrucția identității românești, iar acest proces nu rămâne fără urmări. Integrarea în aria spirituală occidentală atrage după sine necesitatea specificării naționale. „Complexul” identitar inițial (de inferioritate) se convertește adesea, ulterior, într-unul de superioritate, pe fondul luptei pentru suzeranitate și propășire națională. Interviu cu Ioan Alexandru Tofan: Dincolo de diferențele culturale dintre diversele stiluri (Reguli) monahale sau de felurile diferite de spiritualitate care împart lumea și istoria, omul lăuntric în universalitatea sa cunoaște o tensiune constantă între singurătate și comuniune… În sumar: Gh. Grigurcu, Adrian Popescu, Daniela Micu, Gabriel Nedelea, Mirel Bănică, Florian Copcea, Aura Dogaru, Mihai Ghițulescu, Daniela Micu, Ștefan Vlăduțescu, Cristian Pătrășconiu, Maria Tronea, Dumitru Ungureanu, Florin Logreșteanu, Viorica Gligor, Gabriela Rusu-Păsărin, Cătălin Davidescu.
ARGEȘ 7 / 2019
Gheorghe Grigurcu: „În tinerețe, senzația că ai vorbit prea mult și ai scris prea puțin. Acum, senzația că ai vorbit prea puțin și ai scris prea mult”. În următoarea pagină, Nicolae Oprea, „Dublu centenar: Cornel Regman și Ion D. Sârbu”: Evoluţia literară a lui Ion D. Sîrbu a fost, prin forţa împrejurărilor cu fundal istoric, atipică, fiind determinată de condiţia dramatică a scriitorului întemniţat şi marginalizat apoi. Din cauza rupturii existenţiale şi a intervenţiei brutale a cenzurii comuniste care îi blochează manuscrisele în edituri, etapele de creaţie nu converg cu stadiile receptării critice… Bogata lui literatură de sertar, revelată exploziv după 1989, îi asigură revanşa postumă, plasându-l în rândul prozatorilor de prim-plan ai literaturii române postbelice. În altă pagină, Mariana Șenilă-Vasiliu, la rubrica sa: Decisivă pentru organizarea Marii Uniri de la Alba Iulia a fost data de 15 noiembrie 1918, atunci s-a stabilit data și locul unde urma să aibă loc, ambele cu caracter puternic simbolic-istoric. Data amintea de intrarea în Alba Iulia a întâiului unificator al provinciilor românești, „Pohta ce am pohtit”, Mihai Viteazu, în 1599, iar locul unde urma să se desfășoare era platoul pe care fuseseră răstigniți pe roată Horea, Cloșca și Crișan… În sumar (selectiv): Dumitru Aug. Doman, C. Voinescu, Gabriel Cojocaru, Ioan Vintilă Fintiș, Leo Butnaru, Spiridon Popescu, Mircea Bârsilă, Adrian Alui Gheorghe, Leonid Dragomir, Petru Pistol, Marin Iancu, Valentin Talpalaru, Radu Cange, Ana Dobre, Mihaela Albu, Virgil Rațiu, Ion Toma Ionescu, Camelia Ardelean, Geo Vasile, Magda Grigore, Aurel Sibiceanu, Mihai Barbu. Scrie N. Georgescu: Spre deosebire de surorile ei europene, franceza, italiana sau spaniola, limba română rămâne singura limbă romanică în care accentul grafic nu se notează… Există cel puţin un domeniu unde accentele ar trebui să fie obligatorii: acela al numelor proprii (de oameni, dar şi de locuri, ape etc.).
SCRIPTOR 7-8 / 2019
Marian Drăghici îl evocă pe Patrel Berceanu: L-am întâlnit prima oară când aveam 20 de ani, în București, prin prietenul nostru, deloc comun, poetul Lucian Vasiliu. Numai ochii și părul din cap erau de el la prima vedere. Și zâmbetul, care-i săpa un anume fel de gropiţe în obraz, sigur că înnebunitoare pentru sexul frumos. Fără prea multe vorbe, sau abia după ce-am convorbit de vane idealuri, nu mai ţin bine minte, ne-am pus pe citit niște poezii. Carevasăzică, un cenaclu ad-hoc, în trei. Cum am isprăvit citania mea, un poem cam lunguţ, din care nu mai reţin decât versul „Voi fi un câine bătrân, bătrân îndrăgostit de tine”, doar ce-l aud pe noul prieten cu gropiţe: „E un poem antologic!” Cum să nu-l îndrăgești?! Pe loc, lauda lui, oarecum parșivă, de înger amestecat, recunosc că m-a cucerit. Și încă, da, definitiv. În altă pagină… Paul Zarifopol: „Fără îndoială, Caragiale înțelegea deplin arta lui Eminescu, şi poezia lui o iubea în accese de cea mai ferventă admiraţie. Totuşi, nu rareori l-am auzit zicând: Eminescu era prost. Şi am temei să cred că această copilăroasă taxare o provocase ezitările subtile, rezerva şi scrupulul pentru nuanţe pe care lectura şi reflecţia bogată le dezvoltase în spiritul atât de viguros şi de adânc al poetului.” Cel ce citează din Paul Zarifopol, Pompiliu Crăciunescu, trage un fel de concluzie: La urma urmei, de ce este, pentru Caragiale, Eminescu „prost”? Ei bine, în acest context, „prost” înseamnă exact ceea ce însemna pentru Eminescu într-o împrejurare similară. Scriind despre Varlaam, întemeietorul de limbă, „una și nedespărțită – în palat, în colibă și-n toată românimea”, poetul adaugă: „Dar Varlaam era un prost. În zilele noastre nici membru la Academie n-ar putea să fie.” De bună seamă… Din sumar (selectiv): Grete Tartler, Simona-Grazia Dima, Mihail Gălățanu, Irina Nechit, Ion Radu Văcărescu, Ștefan Hostiuc, G. Vulturescu, Leo Butnaru, N. Spătaru, Vasile Iancu, C. Cubleșan, Lucian-Vasile Szabo, Ioan Holban, Adrian Lesenciuc, Diana Vrabie, Stelian Țurlea, Eugen Uricaru, Diana Bobică.
BUCUREȘTIUL LITERAR ȘI ARTISTIC 6-7 / 2019
Apare de nouă ani. Director Coman Șova. De curiozitate, interviu cu Nicolae Dragoș, retras demult la țară: Ca pensionari, eu și soția mea, actrița Mariana Cercel… avem motive de mulțumire… În legătură cu întrebarea cum se vede literatura de la Glogova, ce să vă spun? Se vede și nu se prea vede; ca de altfel din oricare loc al țării ar fi privită. Spun asta având în vedere că receptarea promptă și consacrarea prin ierarhizări valorice de către veritabile competențe critice a literaturii de azi se află în oarecare dificultate. Am întâlnit în mai multe reviste semnale privind o anume regionalizare, pe provincii și chiar pe județe, a literaturii, aceasta creând posibile confuzii în privința adevăratelor valori literare ale prezentului. În sumar (selectiv): Florentin Popescu, Nicolae Dan Fruntelată, Ion Roșioru, Titus Vîjeu, Valeria Manta Tăicuțu, Passionaria Stoicescu, D. Matală.