Un ipotetic cititor curios care ar deschide Wikipedia și s-ar uita, fie și în treacăt, pe o listă a titlurilor volumelor semnate de Andrei Oișteanu (Grădina de dincolo. Zoosophia, Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească, Mythos & Logos, Ordine și haos. Mit și magie în cultura tradițională românească, Imaginea evreului în cultura română, Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, Narcotice în cultura română), volume cu mai multe ediții și traduse majoritatea în străinătate, ar realiza acel cititor că exegetul e preocupat cu precădere de teme și subiecte dacă nu neapărat tabù, atunci cu siguranță incomode și necesitând o enormă cuprindere intelectuală. (Am mai vorbit despre tentația lui Andrei Oișteanu de a se aventura cu bună știință în zone tabuizate, când am recenzat Narcotice în cultura română).
Și iată acum o nouă, delicată întreprindere a harnicului cercetător: Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură. De data asta însă nu mai e vorba de o temă investigată doar în cultura română, ci în întreaga cultură a lumii, din antichitate și până în prezent. Uriașă încercare! (Apropo de vastitatea materialului ce trebuia parcurs: nu mai puțin de 63 de pagini cuprind, cu format mic, „Notele, bibliografia și indexul de nume” pe care s-a construit întreaga carte!). Apoi, lecturând pagină cu pagină, ai efectiv senzația exhaustivității: pare că nimic nu scapă ochiului vigilent și deseori amuzat al lui Andrei Oișteanu: de la ius primae noctis, de la „drepturile” erotice ale șahului, sultanului, hanului, suveranilor și seniorilor medievali, ale moșierului, arendașului, beizadelei și… starețului la splendorile și mizeriile vaginului, la cultul virginității miresei vs cultul virginității mirelui, de la sexualitatea locuinței, a părului, a piciorului, a limbajului și până la avangardiști și „erotizarea proletariatului” – totul se compune într-un spectacol grandios, într-o frescă enormă, inubliabilă. Și e de ținut minte o precizare din start, din „Cuvântul înainte”, anume că există o relativă „eterogenitate stilistică a volumului”, determinată de „treceri uneori spontane de la rigoarea academică la exprimarea eseistică, cu grad mai mare de libertate”.
Evident, pe mine, ca recenzent, m-a interesat mai mult sexualitatea „noastră”, a românilor, și a felului cum e ea reflectată în diverse forme culturale. Și, slavă Domnului, avem, ca nație, destul „material” în sensul acesta și, observ imediat, pe acest teritoriu autohton Andrei Oișteanu se simte cel mai bine, savurând, împreună cu noi, binențeles, perlele exprimării din literatura cultă sau din folclor. Voi da doar câteva exemple.
Iată experiența „vaginului cu dinți” (vagina dentata) extrasă dintr-o snoavă înregistrată fonic de folcloriștii Ion Taloș, Virgil Florea și Ion Cuceu într-un sat din județul Sălaj: este vorba de un flăcău fără mare experiență erotică, „cam molâu”, „un fel de Ionică cel prost al lui Creangă sau Ivanușka Duraciok din basmele rusești” – ne spune cercetătorul, atent de fiecare dată să facă legături, conexiuni semnificative. Feciorul e ispitit de o fată din vecini să facă amor prin ulucile gardului, dar, perversă, la momentul potrivit, i-a prins penisul erect în cleștele unui rac. Experiență cumplită, căci în noaptea nunții cu o altă fată, junele n-a încercat mai nimic și soacră-sa s-a plâns tatălui său, care l-a luat de-o parte și i-a zis: ”No, tu te puni aici și-ți faci treburile cu fata. Dacă nu, te pușc”. Și mirele „tăt să gândea:- Dac-o bag, mă mușcă, dacă nu, tata mă pușcă!” Până la urmă, a învins rațiunea senzuală: „Mai bine să mă muște dăcât să mă puște!”
Din literatura noastră cultă atingând tema în discuție nu poate fi, desigur, ignorat „singurul nostru poet dedicat exclusiv eroticei” (apud G.Călinescu): Costache Conachi. El nu e numai un frecvent și fervent vizitator al „spitalului amorului”, ci și, în consecință, un pacient lăcrămos al… policlinicii erosului, ale cărei boli se vede că le cunoaște direct, de la „sursă”:
Galbeni, uscați, slabi la față, plin de șancăr și buboane,
Toate-s răsplătiri și daruri de la voi, de la cucoane.
Sculament, șancăr, boboane, frență, sgârcituri, cangrină
Sunt florile ce adună dintr-a dragostei grădină.
Se poate cita de la aproape fiecare pagină a acestei cărți urieșești care poate suporta foarte bine clișeul că ea n-ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă serioasă.
Iar eu aștept cu mare curiozitate să văd ce alt domeniu, ce altă temă culturală delicată, dacă nu chiar stranie, va aborda într-un viitor apropiat Andrei Oișteanu.