Insistăm asupra „prieteniei”, pentru că în lumea artiştilor, aceasta a ajuns să fie un sentiment destul de rar întâlnit, amiciţia fiind bruiată, din ce în ce mai tare în ultimul timp, de orgoliu, infatuare, pizmă sau trufie. Ca într-un soi de competiţie inutilă.
De aceea, o incitantă expoziție a făcut furori, nu demult, la Galeria Romană din București. Stranie şi provocatoare, nu neapărat prin titlul ei, Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie, cât mai ales prin „conținutul” ei insolit structurat, precum niște cercuri concentrice, în jurul a două „noduri” informaționale şi afective: unu – extraordinarul artist care este Christian Paraschiv, trăitor la Paris și doi – conacul Otetelișanu (renovat, restaurant, restabilit și recuperat!), din Benești, județul Vâlcea, care aparține unui veritabil Mecena al locului, dl Valentin Ionescu. Ce au ele în comun?
De patru ani, Christian Paraschiv invită acolo (și lucrează cot la cot cu ei) câțiva prieteni artiști, din România și de aiurea, dar, mai ales, din Franța, în cadrul unei rezidențe organizate de Fundația Domeniul Otetelișanu, chiar în conacul așezat pe malul unui lac superb. Și numită, firește, Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie. Apoi, lucrările lor sunt expuse într-o expoziție ce poartă același titlu. O expoziție valoroasă. Bulversantă. De excepție. Inedită.
O galerie de personaje extrem de interesante
Anul acesta, Galeria Romană a expus, alături de lucrări semnate de Ch. Paraschiv, reușite a cinci artiști din Franţa şi a unuia din România. Ei sunt, în ordine, Anaïs Lelièvre – lucrează cu foto-copiatorul și realizează instalații uriașe de hârtie, prin care transformă un spațiu delimitat într-o peșteră sau, cum a fost în această ediție, o uriașă floarea-soarelui. Anne van der Linden este fascinată de antropologie și de istoria Evului Mediu, iar, din această perspectivă, prin asociere, a fost interesată de mitul Dracula. Ca un fapt inedit, pe toată durata rezidenţei, și-a instalat atelierul chiar în beciul conacului Otetelișanu, de unde au ieșit, puse pe pânză, personaje bizare sau animale terifiante, un adevărat bestiarium cu elemente pregnant sexualizate. Olympe Racana-Weiler lucrează non-figurativ, utilizează tehnici foarte diferite și are o pasiune specială pentru texturi. Tripticul său are un impact extraordinar, prin policromia derutantă și savant întrețesută cu forme fluide, abia sesizabile. Marie-Noëlle Deverre este o artistă care lucrează pe suprafețe mari, folosind un fel de rulouri, ca şi cele folosite la tehnica gravurii, într-o abordare foarte contemporană, conturată în culori violente; Nitcheva Osanna (Franța), artist și scriitor, realizează fotografii foarte mici, acestea urmând a fi lipite într-o carte de artist, îmbogățită de propriile-i texte, ce relatează întâmplări din copilăria sa, sfâşietor de dramatice şi Constantin Ținteanu (România), sculptor, care realizează piese şi instalaţii interesante şi provocatoare din materiale recuperate, cuie, tablă, toate adunate într-un sens religios şi cultural. (NOTĂ: un detaliu deloc de neluat în seamă este acela că artistul Const. Ţinteanu este şi proprietarul unei valoroase galerii de artă din Bacău, numită KARO, precum şi promotorul multor expoziţii ale grupului PROLOG sau ale altor artişti).
În fine, gazda, magistrul, personajul principal al acestei poveşti minunate de conac boieresc, Christian Paraschiv, care nu mai are nevoie de prezentare. Doar să spunem că este membru fondator al grupului PROLOG, cea mai longevivă grupare artistică din România și, foarte probabil, una dintre cele mai stabile din istoria artelor. Lucrările sale se află în colecții private în Europa, Japonia sau Statele Unite. Christian s-a consacrat ca un explorator al diverselor limbaje artistice, având ca punct de pornire bio-arta sau corpul uman. A studiat cu Corneliu Baba. A emigrat, în 1986, în Franţa și, de atunci, trăiește la Paris. Ca și faimosul grup PROLOG, întâlnirile de la Otetelișanu țin, dincolo de o estetică, deopotrivă și de o etică a prieteniei și a calității umane. În atelierele de la Benești sunt experimentate abordări și maniere de expresie, prezentate apoi în expoziții ce aduc în faţa publicului detalii în tehnici post-moderne, abstracte şi în tehnici inedite, precum fragmentarea, sculptura ready-made, intervenţie pe fotografie şi colajul.
Să ne oprim, totuşi şi să-i privim de aproape pe „amicii” lui Christian Paraschiv, cinci artiste invitate din Franţa, corpul de balet, cum i-am spus lui Christian, artiste cu un CV impresionant şi cu o bogată experienţă în lumea artelor franceze.
Marie-Noëlle Deverre desenează, face gravură, realizează instalaţii, performance-uri şi, cum le numeşte ea, „sculpturi portabile”. „Trecând de aceste diferenţe practice, ea construieşte punţi care leagă imaginarul său impregnat de oniric de realitatea încarnată a corpului – acest înveliş fragil şi maleabil, menit unei perpetue metamorfoze” – subliniază Samantha Denam, jurnalistă la revista Cimaise.
A terminat Beaux-Arts din Caen şi a studiat la universităţile din Rennes şi Valencienness. La final, s-a angajat în numeroase colaborări artistice pluridisciplinare: video-coregrafie, performance-uri, creaţie de costume-obiect, scenografie, colaborări cu dansatori, muzicieni, plasticieni şi videaşti…
De-a lungul anilor, a participat la video-grafiile semnate de Folliot şi Philippe Colette, studiind relaţia dintre costum şi mişcare; a fost „performeuză” şi creatoare de costume-obiect, în special pentru dansatorii şi coregrafii Wilfride Piollet şi Anna Ventura; apoi, a luat parte la spectacolele companiei Théâtre à Grande Vitesse. Şi, în acelaşi timp, colaborează cu dansatorii şi coregrafii Nicolas Hubert, Sandrine Buring, Jean Ribault… Performance-ul în vitrină Vivarium Variations a fost prezentat în diverse locuri din Franţa, ca şi la festivalul Meteor din Bergen (Norvegia). Iar un altul, aflat la întretăierea dintre creaţia plastică şi coregrafie, intitulat Entre-là, proiect reprezentat de Galeria Modulab, a fost unul dintre momentele forte de la Nuit Blanche Metz 2012. Marie-Noëlle Deverre s-a asociat cu alţi artişti plastici şi videaşti (Evelyne Pérard, Nicolas Tourte, Matthieu Chatellier, Rose Lemeunier, Anaïs Lelièvre…) sau muzicieni (compozitorul Martin Moulin, percuţionistul Vincent Mauduit, pianistul Samuel Boré, Ensemble Offrandes…).
Şi, la final, două vorbe despre această artistă plurivalentă! „Marie-Noëlle Deverre travaille le rêve au corps. Elle expérimente des techniques variées (gravure, sculptures textiles, installations); elle choisit ses matériaux parmi ceux que lui offrent le quotidien ou le hasard, avec une prédilection pour tout ce qui rappelle les mues, les carapaces ou les coquilles. En explorant les relations du corps à l’enveloppe, elle propose à des danseurs des sculptures prêtes à porter, à habiter, à mettre en mouvement ; en gravant à la pointe sèche sur des cartons d’emballage, elle offre une seconde vie, poétique et déroutante, à ces rebuts de tous les jours. Performances, gravures ou installations dans le paysage, les travaux de Marie-Noëlle Deverre sont toujours des univers en transformation, des rêves remodelables à l’infini. Ses projets s’interpénètrent ou se recyclent pour donner naissance à de nouvelles productions. Mettant en jeu le désir ou la frustration, on y retrouve souvent l’écho des mondes fantasmés de l’enfance”. (René Guyaumarch’)
Olympe Racana-Weiler (1990). Telegrafic. Education: 2014 – BFA en Beaux- Arts et Sciences d’Art la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne – Centre Saint-Charles, Paris. Expoziţii personale: 2018 – I came back from paradise and I’m frankly hungry, Galerie Jérôme Pauchant. Expoziţii colective: 2018 – 22e prix Antoine Marin, Galerie Julio Gonzalez, Arceuil, du 8 au 30 juin 2018, 2017 – Vente au Enchère au profit du MRS, Maitre H.Poulain et Maitre S.Aubert, 27 – 28 novembre 2017 – La Nuit Ronde Vol.1, 24 novembre 2017 – Studio Plus 30 – Pink Room 3 ‘n the mornin’ – Noire était mon ombre: Quentin Euverte – Olympe Racana-Weiler, Galerie Michel Journiac, (Université Saint Charles Paris 15), commissariat de Jérôme Pauchant, Nov. 14 – Dec. 22. A vif au 100, Alexandre Donnat Collection. 100ecs, Paris, Quand Denis rencontre Philippe, Chaideny, Le Plessis-Robinson, France. 2014 – Venez bouffer un Zodiaque – chapitre 3, Le Lac, Brussels, Belgium. 2013 – Salon de l’Imprésenter, Centre St-Charles, Université Paris 1 – Panthéon-Sorbonne, Paris. Altele: 2015/ 2017 Asistentă la Jim Dine Studio, Montrouge, France. Hand made printing cu Jim Dine, pe care-l asistă. Modeling şi pictură: Tru the Stardust, the Heat on the Lawn (Claude) Zece vase monumentale din gresie, Manufacture Nationale de Sèvres, Jardins des Tuileries, Galerie Daniel Templon, FIAC 2017, Paris, France. Pictură murală monumentală: Brittingham Gallery I. Chazen Museum of Art, Madison, Wisconsin, USA, 2016/2017. Sculptură: Portretul monumental al artistului (ghips) în The Flowering Sheets (installation) – Antikenmuseum Basel und Sammlung Ludwig, Art Basel 2016. Gravură (pe toate suporturile), pictură şi patină pe bronz. 2017 The Blue Mountain – Fine Arts Foundery, Tylor Fouts, Baker city, Oregon, USA. 2016/2017 Steindruck Printing Studio, Christophe Chavanne and Gabi Pechmann, Apetlon, Austria. 2014/2015 Michael Woolworth Publications, Paris. Asistdentă la Julien Torhy and Marc Moyano printers. Lithographs and monotypes. 2012 Creatoare Departament Arte Frumoase, La Ferme Européenne des Enfants (La FEE), Grandcourt, Haute Normandie, France. 2010 – Dolores de Torres photography lab, Buenos-Aires, Argentina. 2008 / 2011 – La Glacière, workshop de pictură Martin Bissière. Studio în ENSBA (Ecole Nationale Supérieure des Beaux-Arts) de la Ville de Paris, France. 2006/2008 – workshop de pictură şi desen Fernando X. Gonzalez, Paris, France. 2006 – Observation – Maison Azzedine Alaïa, Paris, France. Premii: 2008 – Laureată a Premiului Antoine Marin. Nimic mai mult. Dar nici mai puţin!
Anne Van der Linden este o artistă extrem de interesantă, a cărei operă se situează la frontiera dintre bizar şi maladiv. Iată cum e caracterizată în forşpanul unui film semnat de Claude Grunspan: „O cunoaşteţi pe Anne Van der Linden? Ei bine, este pictoriţă, desenatoare şi ilustratoare, autoarea unei fascinante opere cu viziuni insolite şi sălbatice, brutale şi macabre: de la femei devorându-şi amanţii şi vârcolaci violând fecioare, până la copii eventrându-şi mamele ori zoomorfisme aiuritoare. Este co-fondatoarea revistei Freak Wave, consacrată culturii underground.”
S-a născut la 30 septembrie 1959, la Bromley (Marea Britanie), dar este o pictoriţă şi desenatoare franceză care trăieşte şi lucrează la Saint-Denis. În 1982, intră la Beaux-Arts din Paris, dar o părăseşte şi, în 1992, obţine licenţa în Arte plastice la Université Paris VIII. În 1995, publică prima sa lucrare, Heavy Meat, cu Jean-Pierre Faur ca editor. Începând din acel an, începe să expună regulat la Paris şi în provincie. În 2008, este co-fondatoare, cu Olivier Allemane, a revistei Freak Wave, care publică atât texte, cât şi ilustraţii. De altfel, pasiunea pentru publicaţii bizare o animă încă din anii ’80. Astfel, lucrează frecvent cu Jean-Louis Costes, cu care fondează, în 1983, revista La Vache bigarrée (Vaca bălţată), iar, în 1994, platforma de editare şi difuzare de opere underground, „Eretic art”. Colaborarea cu el se întinde pe decenii, căci realizează decoruri pentru spectacole muzicale ale lui Jean-Louis Costes şi chiar joacă în câteva dintre ele. De asemenea, publică împreună cu el Systèmes sexuels şi Amour m’a tué (éd. Chacal puant, 1995 şi 1996), ca şi Pot pourri, o culegere de cântece ilustrate, la editura Dernier Cri, în 2007. Totodată, ilustrează coperta romanului acestuia, Viva la merda! (Éditions Hermaphrodite, 2003).
Pictoriţă şi desenatoare, Anne Van der Linden este şi ilustratoare pentru presă (între altele, L’Humanité, VST) şi a câtorva ediţii literare. A colaborat cu poeţii June Shenfield (Tais-toi et bande, CBO éditions, 1997), Jérôme Bertin (Histoire d’os, Voix éditions, 2009) şi Nina Zivancevic (Sous le signe de Cyber-Cybèle, L’Harmatan, 2009).
Foarte multe lucrări ale Annei Van der Linden apar în ediţii alternative. Demersul său artistic, editurile la care publică, revistele în care apar operele sale (precum, de pildă, Hey!) o asociază pe artistă cu curentele pop art şi art singulier.
Lucrările realizate de Anne Van der Linden la Conacul Otetelişanu – unde, pe toată perioada sejurului, aşa cum v-am spus, şi-a instalat atelierul în pivniţa conacului, pentru a intra în atmosfera „draculiană” – au aceeaşi „coloratură” gotică bizară, terifiantă, stranie, de aer medievalnic (medieval năvalnic!), cu excese sanguinolente şi imagini brutale, torturante, cu vârcolaci şi cu balauri, cu zoo-sex violent şi respingător.
Cu alte cuvinte, la vernisajul de la Galeria Romană era musai să nu fie aduşi copii (cum se procedează uneori la reuniuni simandicoase, unde artiştii vin cu nepoţii sau odraslele, care se zbânţuie prin sălile de expoziţie, spre a se obişnui de mici cu arta!). Fiindcă s-ar fi speriat şi ar fi suferit traume psihice grave în faţa lucrărilor de „artă singulară” semnate de Anne Van der Linden. Care, altminteri, pare o femeie obişnuită, chiar banală, o franţuzoaică trădând originile britanice prin ţinuta de guvernantă severă, dar cu un aer modest, normal, aproape vetust, cu părul lung lăsat pe umeri şi cu o privire nici caldă, nici rece, pierdută însă în spaţiu, trecând visător pe lângă tine.
Anaïs Lelièvre s-a născut în 1982, la Lilas (Franţa). A terminat ESADHAR (École Supérieure d’Art et design de Rouen) şi diplomată la Université Paris 1 (PhD Doctorat în 2012), la Beaux-Arts de Rueil-Malmaison (DNAP), în 2011 şi din Rouen (DNSEP), în 2013. Ea dezvoltă, în general, un soi de polimorfism al artei, de la instalaţii de imagini numerice şi producţii având ca temă limbajul, până la sculpturi-performance-uri, desene şi ceramică de mari dimensiuni. Adoră creaţia contextuală, de aceea, participă la nenumărate rezidenţe (Les iconoclasses en milieu scolaire, organizată de Galeria Duchamp la Yvetot, Fresh winds în Gardur (Islanda), Cartes au Brésil etc.) sau la manifestări culturale din locuri specifice, cum ar fi, spre exemplu, cea din Parc des Buttes-Chaumont la Paris (Flottement cellulaire sur le Lac des Buttes-Chaumont, 2010). (NOTĂ: Să zăbovim puţin asupra acestei instalaţii spectaculoase, încercând să descriem în cuvinte câteva imagini formidabile apărute în albumul amintit mai jos. Ea consta din imagini numerice, ca nişte discuri roşii plutitoare, realizate pornind de la o fotografie într-un gros-plan foarte puternic a… limbii artistei, adică papilele gustative. Fotografia uriaşă a imprimat-o pe o prelată subţire, contralipită pe un strat de plută invizibilă, căci se afla în apă, ancorată de două ori: la fundul lacului prin greutăţi şi pe margine, pe uscat, cu o reţea laxă de cabluri foarte subţiri. Astfel că ea plutea la suprafaţa apei, iar, văzute de sus, de pe pod, discurile roşii cu diverse diametre – cel mai mare de 2 m (de fapt, imaginea mărită a papilelor linguale) – păreau pete de culoare pe apa verde, extrem de atractive, stranii şi neobişnuite.)
Continuăm cu Nuit Blanche de Metz, Château de la Malmaison la Rueil-Malmaison, Chapelle Saint-Julien din Petit-Quevilly, Musée des Antiquités din Rouen, Horizons, Arts nature en Sancy, Cahors Juin jardins, Musée-Château de Villevêque etc.
În fine, albumul ei, de care aminteam mai sus, care este, totodată, şi teza de doctorat, L’Art d’habiter par la création numérique – de l’espace fragmenté à l’acte de l’installation, este un îndrumar-martor al creaţiei artistei, urmărind pas cu pas, cu fotografii şi explicaţii, naşterea unei opere de artă originală, purtând marca Anaïs Lelièvre.
La Galeria Romană, artista a venit cu o instalaţie la fel de interesantă: întinsă pe podea, o uriaşă floarea-soarelui (cu un diametru de 1,5 m). Ea era realizată din fragmente de hârtie trasă la xerox, înfoliată în mii de secvenţe intercalate, ce dădeau fix imaginea generică a straturilor de flori din ce în ce mai mici de la mijlocul turtei şi, totodată, a petalelor suprapuse de pe marginea florii. Apoi, lângă ea, pe jos, câteva cărămizi pe care erau aşezate câteva flori mici şi seminţe, sugerând inconturabilul proces dinamic al vegetalului.
Nitcheva Osanna (înclin să cred că ar fi un pseudonim!) este o artistă despre care ştim puţine lucruri, dar la Galeria Romană a părut a fi absolut ciudată, nonconformistă şi ieşită total din canoanele cu care în general publicul dintr-o expoziţie din România este obişnuit. O femeiuşcă scundă, cu un trup de copilă, cu ochi verzi, cu o carură brună, băieţoasă, gen Lisa Minelli, îmbrăcată în bluză fără mâneci, transparentă şi fustă neagră, creaţă, de balerină, care umblă desculţă, doar în ciorapii negri, ştrengărind zâmbete printre cei prezenţi. O apariţie, trebuie să recunoaştem, la limita originalităţii.
Este o artistă complexă şi, totodată, poetă, iar performance-ul ei din acea seară a fost uluitor. (NOTĂ: Înainte de a continua povestea ei, am să v-o prezint printr-un poem din 2014, intitulat Le sang leste aura raison de tout: J’érige la peau entre le monde et moi /Je me couds une robe de chair /Pour sentir à fouets dansants /Et souples /Les phrases latentes /Et les temps tous en un, /Tous au présent et à l’indicatif s’il vous plait. /Je dis la peau sereine /La peau folle /La peau fière et reine /Cela va de soi /Plus d’abîmes dans le derme /Plus de fosses communes /En dessous /Mais des horizons fous, /Autels à la fulgurance. /La flamboyance aussi. – Interesante, extravagante şi curioase versuri, nu?) Momentul ei – ultimul din programul serii – a fost prefaţat de două elemente vizuale.
Mai întâi, un poem epic (sau, mai degrabă, o poveste copleşitoare, cu accente lirice), scris pe un papirus uriaş pus pe perete, ce putea fi citit şi în franceză, şi tradus în româneşte. Rezumată, povestea – sfâşietoare, bulversantă şi înduioşătoare în acelaşi timp – este cea a unei copile de 11 ani, care este atrasă de unchiul ei în cabina de toaletă a unei „péniche” şi violată. Totul spus rece, distant, ca un soi de litanie impersonală, ca un fel de baladă tristă.
Al doilea element vizual era o înşiruire de mici fotografii (4×3 cm), lipite una lângă alta şi proiectate apoi, ca imagini mărite, pe perete. Ciclul se numea Toilette Intime şi toate o reprezentau pe artistă în cele mai inedite posibil poziţii de seminud sau sexuale. Toate erau selfie-uri făcute numai în toalete. În tot felul de toalete: publice, din localuri, de acasă, de la prieteni, de peste tot. Atât de puternic a marcat-o tragica întâmplare din copilărie, încât toaleta a devenit pentru ea locul central, chintesenţa spaţiului devastator. Iar singura cale de a exorciza acea traumă indelebilă, suferită la 11 ani, a fost de a se fotografia în fiecare toaletă în care a intrat, de-a lungul timpului (fotografiile, trebuie să vă spun, au ajuns la peste 5.000).
Performance-ul s-a încheiat cu o imagine duioasă, ca un clişeu al suferinţei uitate şi al împăcării cu sine şi cu soarta: poeta stând pe scaun, la o masă, încadrată în haloul de lumină al unei veioze şi citind din caietul său un poem. Un poem cald, uman, hieratic ca un basm cu zâne şi feţi-frumoşi (probabil basmul care nu i s-a spus în copilăria sfârtecată!). Un poem de iertare. Iertarea supremă… Mărturisesc că întreg „scenariul Nitcheva Osanna” a fost momentul cel mai copleşitor al serii.
O seară imersată în sublim, în experimentalism provocator şi în mrejele unor expresii artistice cu totul şi cu totul surprinzătoare.