ROMÂNIA LITERARĂ 39
Din 31 august 2018. Gabriel Chifu, „Cum suntem după o sută de ani”: Suntem conduși de oameni precari intelectual (pentru care exprimarea în limba română e un supliciu, e o probă mai grea decât mersul pe sârmă la mare înălțime!), de oameni incompetenți, care schimbă agenda publică, prioritățile legislative, în folosul lor și care fac eforturi considerabile să ne îndepărteze de țările occidentale, de Statele Unite, eventual chiar să ne scoată de pe harta Europei și să ne arunce într-o zonă a autocrației orientale de tip Turcia; la mitingul de protest din 10 august, jandarmeria, în loc să extragă din mulțime huliganii prezenți (aduși?) acolo ca să incite, s-a repezit asupra zecilor de mii de manifestanți pașnici (pe care, prin lege, ar avea datoria să-i protejeze!), într-o represiune de o brutalitate cum nu s-a mai întâlnit din 1990 și până astăzi, fapt inadmisibil într-o democrație europeană… Cert e că stăm rău la toate capitolele. Se vorbea că, în anul Centenarului, neprietenii din afara țării vor căuta să ne strice sărbătoarea. Nu e nevoie de intervenția lor: ne-o stricăm singuri, la asta suntem pricepuți. Se pare că suntem cei mai mari dușmani ai noștri. În sumar: Ion Buzași, N. Oprea, Mircea Mihăieș, N. Scurtu,
Irina Petraș, Gabriel Coșoveanu, Mihail Gălățanu, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Sorin Lavric, Olimpiu Nușfelean, Alex Ștefănescu, Al. Cistelecan,
Petru Poantă, Iulian Boldea, Angelo Mitchievici, Florin Logreșteanu, Ion Popescu-Brădiceni, Cristian Pătrășconiu, Erwin Lucian Bureriu, Grete Tartler, Libuse Valentinova, N. Mareș. „Shakespeare, autorul a două versiuni distincte ale piesei Regele Lear” de George Volceanov. Un involuntar, paradoxal și spectaculos Nobel valah pentru Literatură s-a decernat timp de un deceniu la Neptun. O literatură și o țară fără premii literare e de o dezolantă tristețe, scrie Mihai Zamfir.
APOSTROF 8/ 2018
Marta Petreu începe Editorialul („Promisiunile generației Unirii”, care dă titlu și Dosarului revistei) cu: La sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, existenţa literaturii în limba unui popor era un argument serios pentru ca poporul respectiv să fie recunoscut drept naţiune, şi anume una demnă de-a avea şi forma instituţională supremă de organizare: statul naţional… Și-l sfârșește cu: Nu mai sîntem de multă vreme o cultură minoră, în faza folclorică sau în aceea începătoare. Putem tînji după măreţia culturilor occidentale, dar nu mai sîntem în faza intrării în istorie şi cultură, cum se întîmplă chiar acum cu destule ţări şi culturi, de obicei de pe alte continente. Avem o identitate culturală nu superlativă, nu măreaţă, ci pur şi simplu decentă şi onorabilă. Nu mi se pare puţin lucru. Mai trebuie să luăm act de ea, să ne creăm conştiinţa-de-sine-critică a acestei stări. Am vorbit, cam în grabă, despre partea plină a paharului. Există însă şi partea lui goală. De pildă, neliniştitorul paradox constînd în faptul că, după 1990, în timp ce cultura română a intrat într-o fază de creativitate febrilă, naţiunea română însăşi pare că a intrat ori chiar a intrat, prin sporul de populaţie negativ şi emigrări, într-o fază de destrămare sinucigaşă. La Dosar răspund (selectiv): Mircea Popa, Ion Pop, Lucian Vasiliu, Liviu Malița, Ruxandra Cesereanu, Olimpiu Nușfelean, Ștefan Bolea. În sumar: C. Cubleșan, Al. Seres, Ștefan Borbely, Cristian Vasile, Iulian Boldea, Dan Gulea, Mircea Moț, Alice Valeria
Micu, Mark Voinescu, Ana Ionesei, Grete Tartler. La Arhiva revistei, noi scrisori polemice semnate de D. Țepeneag (acum, către M.V. Buciu).
SCRIPTOR 9-10/ 2018
Mircea A. Diaconu, în „Despărțirea de comunism: traume, resentimente, frustrări”: Nu e o noutate dacă precizez că, imediat după 1989, lumea literară se împarte în tabere distincte, exprimând puncte de vedere divergente în legătură cu câteva teme acute: revizuirile literare, contribuția și recuperarea scriitorilor din exil, implicarea scriitorilor în viața politică. În alte pagini, Leo Butnaru (într-un dialog cu Victoria Milescu): În Orient, nici literatura şi nici filosofia nu se studiază în mod istoric. Să zicem, exegeţii filosofiei hinduse nu pot stabili cronologia autorilor. Nu există istoria literaturii japoneze, chineze sau persane, întrucât studierea cronologiei li s-a părut străină sufletului literaturii, poeziei. Acolo, literatura se înţelege ca un tot întreg (nota bene!), prin esenţializările ei, indiferent din care perioadă şi teritorii istorice se trage ea. Cu titlu de concluzie, Borges nota: „Faptul de a şti dacă poezia respectivă este antică sau contemporană, dacă a fost scrisă acum dimineaţă sau acum două mii de ani, este aleatoriu… Am citit cărţile pentru emoţia estetică”. În cazul nostru, extinzând aria analogiilor, am putea accepta barem să nu ne mai intereseze locul (teritoriul) în care a fost scrisă cutare sau cutare carte românească. Înainte de toate, contează valoarea ei. În sumar, selectiv: N. Prelipceanu, Dragoș Pătrașcu, Ștefan Oprea, Ion Țurcanu, Grigore Ilisei, Ion Florin Stanciu, Radu Cernătescu, Ion Pop, Horia Bădescu, Sanda Voica, Traian Diaconescu, Doru Scărlătescu, Liviu Suhar, Ioan Holban, Nicu Gavriluță, Genoveva Logan, C. Cubleșan, Cristina Chiprian, Diana Bobică, Laura Carmen Cuțitaru, Eugen Uricaru, D. Vitcu.
HYPERION 7-8-9/ 2018
Grigore Chiper (interviu luat de N. Corlat): Ideea unei noi Uniri între România şi RM nu a prins avânt în ambele spaţii. Deci prilejul de bucurie şi mândrie pentru centenar nu este mare. Unele voci mai sceptice vorbesc chiar despre un eşec al centenarului. Poate nici eşec nu este atâta timp cât Transilvania rămâne teritoriu românesc, iar România s-a integrat în structurile NATO şi UE. Aici e marea diferenţă dintre România şi celelalte teritorii, unde românii se simt abandonaţi. Grigore Chiper e prezent și cu poezie. Alt interviu luat de N. Corlat, cu Adrian Alui Gheorghe (prezent și el cu poezie în revistă): Din păcate e multă voioşie şi lipsă de discernămînt la generaţiile mai noi. De fapt, nu e vina lor, e tot vina noastră: nu le-am predat istoria adevărată. Am ascuns-o, am neglijat-o, am falsificat-o adesea. Am tabloidizat-o!… Despre ce istorie vorbim? Clasa politică, cea care a preluat în gestiune prezentul, viitorul dar mai ales trecutul naţiei noastre este iresponsabilă, atunci cînd nu vorbim de analfabetism funcţional, de prostie pe care a fost altoită, periculos, puterea. Gellu Dorian, la Editorial: În ultimii aproape treizeci de ani au intrat în Uniunea Scriitorilor peste o mie de noi membri. Unii pe merite absolute, alţii prin slăbiciuni ale comisiilor de validare. Încît compoziţia breslei a luat o consistenţă eteroclită mai mult decît este îngăduit. Pe lîngă scriitorii, care au crezut cu sinceritate în breaslă şi cu o valoare care justifica prezenţa lor în Uniunea Scriitorilor, au apărut şi impostori, veleitari, a căror caracteristică a fost dintotdeauna agresivitatea, şi de aici dorinţa de a accede la vîrf… În sumar (selectiv): Marian Drăghici, Ancelin Roseti, Andrei Novac, Christian W. Schenk, Th. Damian, Cornelius Drăgan, Stoian G. Bogdan, D. Ungureanu, C. Arcu, Leo Butnaru, V. Spiridon, N. Sava, Adrian Lesenciuc, N. Oprea, Radu Voinescu, Mircea A. Diaconu, Th. Codreanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Magda Ursache, Petru Ursache, Corneliu Fotea, Ioana Diaconescu.
CONTA 30
Apărut în septembrie 2018. Iulian Boldea (interviu semnat de Hristina Doroftei): Dacă privesc în jurul meu, în ultima vreme, observ foarte multă încrâncenare, pe teme de natură extraliterară, mai degrabă, sau care privesc instituţii ale literaturii, observ o radicalitate demnă de cauze mai bune, o neaşezare ce reiese din impulsuri intempestive, prejudecăţi şi dizarmonii… E atâta grafomanie şi maculatură în România de astăzi încât literatura adevărată, autentică, riscă să fie asfixiată, asediată, compromisă… Revolta fondului meu liric se resimte, cred, mai bine în textele critice sau eseistice, în care infuzia de poeticitate, de imaginar liric nu se lasă cotropită cu totul de raţionalism. Iulian Boldea e prezent în revistă și cu poeme. La ancheta „Generaţia 80, faţă în faţă cu debutul” (realizată de Vlad A. Gheorghiu) — Viorel
Mureșan: Deși mișcătoare, exemplele unor scriitori care nu și-au depășit valoric debutul, pot fi de notorietate. Bacovia e doar unul. Și Emil Nicolae: Șaptezeciștii s-au școlit în principal cu poezia franceză și cu cea italiană, pe când optzeciștii (pentru că s-a introdus engleza în școală) din cea anglo-saxonă. În sumar, selectiv: Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Cezar Pârlog,
V. Spiridon, Magda Ursache, Marius Miheț, D. Aug. Doman, Ion Popescu-Brădiceni, Adrian G. Romila, Gh. Simon, D. Chioaru, Cleopatra Lorințiu, Lucian Vasiliu, Sabin Popescu, Corneliu Drăgan, Ion Pecie, Rodian Drăgoi, Iordan Datcu, Ioan Matiuț, Ioan Florin Stanciu. Dialog cu Liliana Corobca: „Tot citeam, prin textele deportaților, că în tren, când copiilor le era foame sau sete, mamele, bunicile, ca să-i ogoiască, le spuneau povești”.