ALTEȚA SA REGALĂ
privind depărtarea ca pe niște ecouri plecate de acasă câteva zdrențe în ruinele castelului
străzile întortocheate ale zâmbetului tău pline de tăceri
două umbre ale magnoliei din curtea casei șicanează răsăritul soarelui
trupul meu fără umbră trupul tău fără umbră pe eșafod două umbre
peste acoperiș ritualuri îmblânzite de frica iepurelui
necunoscutul din mine dă mâna cu necunoscutul din tine interdicții de circulație
plecările noastre despărțirile noastre erori umane pline de noi
buzele tale își focalizează sărutul pe zbaterea metalică a unei semințe ascunse în trupul meu
ne izbim ritmic de maluri
se face senin în bastonul mareșalului trupul meu semn de întoarcere în trupul tău
moștenirea maternă a purificării sângelui duc fetele de măritat prin placenta sărată a sufletului
obezitatea buzelor fum înmiresmează sărutul
luntrașii își aruncă agoniseala în lacrima mamei
pleoapele noastre împovărate de somn lătratul câinilor ascunde luna
găsesc drumul spre noi cele trei ceasuri rele
m-am născut în lacrima mamei plin de revoltă
lampa din pridvor împrăștie întunericul
dangătul clopotului în turla bisericii sugrumă parfumul preotesei
un ecou sângeriu în ochiul copilăriei
trunchi de copac icoane
a murit lătratul câinelui
îmbătrânim în trăsura fără armăsari
frumos răsăritul curcubeul plânge carismatic
mahmură clipa își pune busuioc în șapcă
amintirilor le cad frunzele pe jos
nu vă așezați pe umbra mea
are colțuri care strigă
durerea își ia rămas bun de la mormântul mamei
în cafeneaua din centrul vechi regina maria zgribulită în lătratul câinilor mă sărută
soldatul moțăie în jilțul domnesc
păstrez fotografia cu sărutul reginei ca pe un imperiu de necucerit
în buzunarul postbelic al bunicului locuiesc câteva croitorese cu miros de cafea
înghionteau răsăritul soarelui cu frumusețea lor
dimineața vine la marginea lacrimei
buzele lor vindecă tinerețea alteței sale regale
ne îmbrățișăm trecutul în frica iepurelui
îmi faci semne cu mâna
trupul meu trage cârciuma la mal
alteța sa regală înconjurată de pești multicolori navighează prin noi
nesfârșită plantație de umbre prin ochiul ciclopului
puzderie de lacrimi în răsăritul soarelui
femeile sunt viețuiri fără umbre se furișează în mine
piatra a înflorit în ecoul sărutului
singurătatea licitează liniștea sângelui tău
alteța sa regală prin castroanele soldaților
trasul cu praștia în geamul bunicii o probă olimpică
trupurile noastre aproape-departe de noi
alteța sa regală o fărâmitură de gălăgie în ochiul dansatoarei la bară
CRIȘUL REPEDE
prin zid trece ecoul buzelor tale abisul tăcerilor un imens câmp de luptă frică a nimicului
umbra se târăște ca o omidă de fluture prin frumusețea dimineții
rămâi nemișcată în căușul palmei lacrima își acoperă ermetic foșnetul
milimetric o picătură de sânge cade din noi stângăcia primului sărut
disciplinat răsăritul usucă stropul de rouă instinctul matern al lacrimei o mașinărie a viitorului
frumusețea dorinței atinsă de răcoarea buzelor naște o gură plină de noi
lașitatea trecutului ne urmărește viitorul
autocontrolul o bastilia în ruină
miroase curgerea ierbii peste pielea dealului ne întinerește oboseala
plictisiți ne plimbăm prin noi
tu ești timpul pe care îl tai în felii
apa rece a crișului repede ne împarte șoapta în ecouri
dincolo de liniște un crochiu cu podul centenarului
răsăritul devastat de feminitatea viitorului
în găleata plină cu lacrime mama își spală ochiul de povara trecutului
manipulări în răcoarea apelor
crișul repede un șuierat de șarpe prin gălăgia pruncilor
sentimentul evlavios al sărutului o mașinărie a vremii
umbra schizofrenică a bunicii urcă lătratul câinilor în tramvai
călătorii se scaldă în lătratul lor
imprecizia foamei scormonește prin tomberoane
matematic doi cu doi fac trei
trupul tău o omidă de fluture virtual
trupul meu guri de timp face găuri în asfalt
trecerile de pietoni niște degete cu apetit sexual
crișul repede înăuntru femeie în afară bărbat
instinctul matern al lacrimei animalica beznă a dimineții
alungă răsăritul în măcieși
ne ating stropii de rouă tălpile cu verdele ierbii răcoarea ei umple de bunăstare crișul
gura imensă a sărutului un sfârșit fără sfârșit
peste ochi se întinde gălăgia pruncilor
circumferințe tinere ale lacrimei
suntem luciu de apă
crișul repede abuzat de liniștea dimineții
pasajul vulturul negru încremenit în răsăritul soarelui
amprentele noastre sub pașii trecătorilor
descărnează pescărușii de foame
prin zid trece ecoul buzelor
tăcerile un imens câmp de luptă
frici ale nimicului
crișul repede înconjurat de copaci virtuali cu fericiri virtuale pe crengi dimineți virtuale
trupurile noastre revoltate pe trufia răsăritului aleargă prin tufa de măcieși
trecătorii cu umbrele compacte se țin de mână într-o gară fără peron
ne târâm ca o omidă de fluture prin frumusețea dimineții
distanța dintre gânduri ne înjumătățesc instinctele
îmbrăcând forma erotică a eșecului crișul repede curge prin cântatul cocoșilor
lătratul câinelui duce luna la culcare
pasajul vulturul negru plin de trecători înfometați