Un istoric literar trebuie să fie un cercetător atent al presei literare din epoca investigată. Unul dintre cei mai devotați și mai harnici istorici literari, Mircea Popa, ilustrează în chip exemplar această aserțiune. Lăsând la o parte monografiile sale literare, să notez că ultimele sale apariții editoriale sunt legate de investigarea presei: Astra și Marea Unire (coord.), Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2017; Avanposturi ale Unirii, Editura Școala Ardeleană Cluj-Napoca, 2018 și Cuibul privighetorilor. Clujul literar despre Marea Unire, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2017.
Cartea despre Clujul literar în perioada interbelică are ca supratitlu profetica poezie a lui Emil Isac, Clujul, tipărită la câteva zile după actul Marii Uniri: „Știați că orașul acesta bătrân și frumos a fost pușcăria noastră?!/ Clujul, Clujul se trezește căci sufletul lui Iancu a venit,/ Fraților, veniți, căci v-am chemat să veniți acasă,/ Doar este al vostru, căci a fost al nostru și va fi al nostru Clujul!/ Și mare și bogat și curat va fi cuibul privighetorilor./ Binecuvântat va fi aici pruncul și durerea nu va avea locaș…/ A fost un blestem pentru noi și este întruchiparea unui vis./ Și în codrii Ardealului trece luminoasa veste: în Cluj se adăpostește sufletul lui Iancu.”
Este și o prefață poetică a cărții, care debutează cu expunerea marilor realizări economice, sociale, universitare și culturale ale orașului de pe Someș ce avea să devină capitală a Transilvaniei. În primul rând capitală culturală, prin Universitatea românească și prin mișcarea literară de mare varietate și efervescență. La aceasta și-au adus contribuția o seamă de personalități științifice care au venit să predea la Universitatea clujeană conferindu-i un strălucit prestigiu, așa cum la impulsionarea literaturii au contribuit și scriitori care au venit să activeze o vreme în provincia care a întregit hotarele țării: G.M. Zamfirescu la Satu Mare, Perpessicius la Arad, Camil Petrescu la Timișoara, Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu și Adrian Maniu la Cluj. Ei au lucrat în redacțiile unor ziare și reviste ardelene alături de scriitorii din această parte a țării. Literatura unei epoci este în bună parte expresia revuisticii literare din acea perioadă; de pildă a devenit un loc comun să spunem că revista Convorbiri literare este revista marilor clasici, așa cum în perioada interbelică: Gândirea, revista emblemă a Clujului, a polarizat cele mai înzestrate condeie ale literaturii române. Frumoasa antologie literară Gândirea, (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991) de Emil Pintea o demonstrează convingător. De aceea e justificat tonul polemic de la începutul acestui capitol la adresa unor exegeze dogmatic sociologice, redactate de Z. Ornea, Ovid S. Crohmălniceanu și Dumitru Micu, în care revista era prezentată din perspectiva ateist vulgară a ideologiei marxiste. Or, Mircea Popa arată că, dincolo de câteva exagerări, aparținându-i, în principal, doctrinarului ideologic, Nichifor Crainic, care vrea să demonstreze specificul românesc prin credința ortodoxă, în prelungirea specificului național teoretizat de Semănătorul, în care Gândirea își recunoștea un precursor („Peste pământul pe care am învățat să-l iubim din Semănătorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii ortodoxe”). Ea are în revuistica literară românească câteva merite însemnate: este cea mai europeană publicație românească interbelică, a reprezentat o adevărată școală de artă și literatură bună, un nou mod de a concepe dialogul cu publicul cititor, prin rubricile revistei ( mai ales Mișcarea literară și Cronica măruntă), iar după mutarea revistei la București, prin Conferințele Gândirii, care au atras un public numeros, revista și-a sporit prestigiul. Ideologic revista se sprijină pe triada credință, tradiție, autohtonism, – cu o dominantă a ortodoxismului (prin eseurile lui Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloaie), fără să pună însă bariere confesionale, cultivând în primul rând o literatură și îndeosebi o poezie de o elevată spiritualitate creștină. Blaga rămâne unul dintre scriitorii reprezentativi de la „Gândirea”, cu remarcabile colaborări în toate sectoarele publicației: poezie (a publicat 80 de poezii, cele mai multe dintre toate revistele la care a colaborat), proză, dramaturgie, eseu și memorialistică. Revista îi dedică un număr omagial, nr. 8/1934. Câteva din capodoperele literaturii române apar în paginile Gândirii: Craii de Curtea-Veche, Sub pecetea tainei de Mateiu I. Caragiale, Priveghiul de Pavel Dan, Frigul și Sfârșitul, de Gib I. Mihăescu, Întunecare de Cezar Petrescu, poeziile lui Blaga, Ion Pillat și Nichifor Crainic, eseurile lui Nichifor Crainic, Lucian Blaga, C. Rădulescu Motru, Tudor Vianu. Este un adevăr incontestabil că prin eseurile publicate în paginile „Gândirii” această specie literară capătă un prestigiu aparte. Să mai adăugăm – așa cum subliniază Mircea Popa – și ținuta grafică a revistei care o particularizează între publicațiile literare ale epocii, iar Vintilă Horia, unul dintre colaboratorii statornici ai revistei, o considera „revista cea mai frumoasă – apărută vreodată în România”. Și, ca o concluzie, îndepărtând cuvintele de ocară la adresa Gândirii proferate de unii exegeți, Mircea Popa ne asigură că lectura paginilor revistei va constitui o adevărată desfătare estetică.
Capitolele următoare cuprind alte contribuții de istorie literară și întregiri documentare privitoare la Cezar Petrescu, Adrian Maniu și Lucian Blaga, trei dintre primii redactori ai Gândirii.
Perioada clujeană înseamnă o etapă importantă în viața lui Cezar Petrescu. Ea este reconstituită în liniile esențiale după romanul autobiografic Ochii strigoiului. Pe lângă creația sa epică, autorul romanului Întunecare este unul din cei mai prolifici gazetari. În anii petrecuți la Cluj (1920-1924) a publicat Scrisorile unui răzeș (1922), Drumul cu plopi (1924) și o bună parte din publicistica de început – din care partea cea mai rezistentă este componenta memorialistică. Mircea Popa completează bibliografia lui Cezar Petrescu cu mai multe articole identificate de el în presa clujeană, cu tematică diversă: opinii despre roman, despre marii romancieri ruși, dar și experiențele romanești ale lui L. Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Mateiu I. Caragiale și Gib I. Mihăescu. Pe urmele lui G. Călinescu, autorul consideră că gazetăria și literatura fac corp comun în romanele lui Cezar Petrescu. În 1940, când a fost invitat de Agârbiceanu să conferențieze la Cluj despre Scriitori și jurnaliști ardeleni în prima decadă după Unire, scriitorul a recunoscut importanța „momentului clujean” în biografia sa intelectuală: „Primele avânturi valabile ale strădaniei mele literare și gazetărești au erupt aici, în Clujul Dv., în Ardealul nostru al tuturora. Poate că dacă rămâneam la Iași sau la București, se alegea altceva de mine”(p.67).
Lui Cezar Petrescu i-a fost alături în perioada clujeană Gib I. Mihăescu. O vreme au locuit împreună într-o casă, cu gradină frumoasă, de la poalele Cetățuii. Clujul a însemnat pentru autorul romanului Dona Alba o excelentă rampă de lansare pentru gazetarul și cronicarul dramatic. Ca și în cazul lui Cezar Petrescu, Mircea Popa identifică în rubrica Inscripții pe nisip din Gazeta Ardealului articole care lipsesc în bibliografiile ce i-au fost consacrate. Interesul pentru literatura rusă, pentru oameni și locuri din Basarabia interbelică îl determină să conchidă că în perioada clujeană a fost conturată linia epică a romanului Rusoaica.
Inedite sunt și completările aduse la perioada clujeană a lui Adrian Maniu. Consideră că se pot atribui cu certitudine lui Adrian Maniu, numai articolele semnate cu inițialele numelui A.M.! Din publicistica sa citează și comentează pagini antologice despre Avram Iancu, G. Barițiu, N. Iorga, Dante și G. Bacovia. De reținut observația că volumul Lângă pământ (1924), publicat deci în perioada clujeană, aduce ca și poezia lui Arghezi din volumul Cuvinte potrivite un timbru nou, original în lirica interbelică.
Contribuția documentară cea mai importantă este cea referitoare la Blaga. Publicistica este „cel mai văduvit sector al exegezei blagiene”. Etapa cea mai importantă a începuturilor sale gazetărești o reprezintă Clujul, în paginile publicației clujene Voința, iar după încetarea apariției acesteia în coloanele Patriei, ziarul condus de Agârbiceanu. O mică parte din aceste „bijuterii în miniatură” au fost antologate de Mircea Popa în volumele Ceasornicul de nisip, Editura Dacia, Cluj, 1973 și Vederi și istorie, Editura Porto-Franco, 1996, Galați, în care exegetul vede preferința pentru eseul filozofic. Colaborarea la ziarul Voința, condus de poetul Iustin Ilieșiu, cuprinde și o rubrică Literatură, știință și artă, cu însemnări pe teme diverse – științifice, culturale, literare, care nu erau iscălite și pe care autorul acestei cărți le consideră că-i aparțin tot lui Lucian Blaga. El propune ca „ipoteză” de istorie literară îmbogățirea publicisticii blagiene cu această antologie care constituie mai mult de jumătate din sumarul cărții, 200 de pagini din 370. Este o ipoteză, cred, plauzibilă gândindu-mă, prin asociere cu multe articole din Timpul, atribuite lui Eminescu de editorii săi pe baza particularităților stilistice, a modalităților de argumentare și a preferințelor tematice.
-
* Mircea Popa, Cuibul privighetorilor. Clujul literar după Marea Unire, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2017