I s-a dus încet-încet vestea Iustinei-Celestina printre românii din Valencia că poate să îi ajute în cazuri de luxaţii, entorse şi tot felul de smintiri de oase şi părinţii au fost nevoiţi să îi facă un mic atelier de reparat oameni la capătul livezii, într-o anexă a magaziei de scule, unde i-au aranjat un raft cu unsori, spirturi, feşe şi altele de trebuinţă. Deasupra acestora, Iustina-Celestina a pus o iconiţă a Sfintei Fecioare Maria, convinsă că tot ce face face cu ajutorul Mamei celei Sfinte.
Veronica, tot mai mirată şi mai bucuroasă că toate cazurile tratate de ea erau reuşite şi fetiţa ei făcea atîta bine unor copii care veneau şchiopătînd sau aduşi pe braţe şi care plecau pe propriile lor picioare, cu durerea luată şi cu zîmbetul pe buze, a întrebat-o odată:
– Da’ cum faci tu lucrul acesta, draga mamii?
– Aşa cum am făcut pentru mine. Le pun la loc.
– Da’ de unde ştii tu unde li-i locul la toate încheieturile, că doară nu eşti doctor, nu ai citit cărţi, nu ai văzut desene cu aşa ceva?!
– Nu ştiu, mamă, a răspuns zîmbind Iustina-Celestina. Simt aşa! Îmi trec mîinile peste încheietura dureroasă şi apoi mîinile mele ştiu ce să facă, așa ca să ducă piciorul sau mîna la loc. Mai simt cîteodată cîte o împunsătură în glezna dreaptă, ca şi cum ar trebui să-mi amintesc cum mi-am făcut mie.
Veronica a îmbrăţişat-o cu drag şi s-a învîrtit cu ea prin toată casa, bucuroasă că avea o fată cu aşa dar şi aşa minte deşteaptă.
Ghiţă şi-a amintit că, pe cînd era în ţară, şi-a scrîntit şi el odată o gleznă cărînd nişte lăzi grele în dosul magazinului de pe Strîmba şi, atunci, cineva i-a recomandat să meargă peste vreo zece sate, la morarul din Ragla care ştia să pună oasele la loc. După ce i-a aşezat la loc glezna, acela a dat pe ea cu miere şi a înfăşurat-o cu un bandaj peste care a turnat ciuslă. Spunea el că mierea cu dulceaţa ei trage durerea, iar ciusla, cu tăria ei ajută locul să se dezumfle și să se vindece. Încă de a doua zi, locul îi era neted şi curat, dezumflat şi, după încă trei zile de schimbare a bandajului, au dispărut şi vînătăile.
I-a spus Iustinei-Celestina de tratamentul ăsta şi ea a fost de acord să sporească binele pacienţilor. Miere era în Hem de toate felurile şi se găsea şi ţuică, pentru că românii din comunitate nu se lăsau fără cele esenţiale de acasă, dar ciuslă nu avea nimeni.
Ţuica se distilează de două ori. După prima fierbere a borhotului, se obţine ciusla, un alcool de 30-35 de grade care este alburiu, nu limpede şi nu face mărgele în pahar. Abia după ce se trece ciusla prin cazanul de distilare, la capătul alambicului picură ţuica limpede de peste cincizeci de grade, ce face mărgele în pahar şi încălzeşte omul de la prima duşcă.
Convinsă că face un bine oamenilor trataţi, doamna Iustina Gonçalves, patroana, l-a convins pe soţul ei, Pedro, să îl lase pe Ghiţă să facă o micuţă căocie, o distilărie, să pună un cazan pentru care să folosească toate căzăturile de prin livezile de fructe pe care le aveau. Şi-au luat de la autorităţi toate avizele şi autorizaţiile de fabricare a ciuslei ca medicament şi dom’ Ghiţă a devenit oficial fabricant de alcool în Valencia.
La atelierul de reparat oase al fiicei lui, veneau români din toată provincia, ba chiar de la Madrid și ei au pus un steag tricolor în vîrful şurii aceleia, mîndri de aşa realizare românească. La ţuicăria lui dom’ Ghiţă, venea deopotrivă o mulţime de oameni pentru că vestea ţuicii curate de fructe s-a dus pînă departe, însă acolo nu s-a pus niciun steag, pentru că binefacerea era universală şi ţuica avea puterea de a face oamenii să treacă peste orice identitate naţională şi etnică, ba chiar peste identitatea de sine a omului care se topea în paharele băute ca seul sub flacăra lumînării.
Îi mergea tot mai bine lui Ghiţă şi, de aceea, şi-a întors gînduri mai bune spre Limpeziş şi s-a apucat să facă pachete pentru oamenii de acolo. La ţuicăria lui, s-au luat şi decizii politice importante pentru sat, dar despre toate acestea vom povesti la vremea lor.
Succesul maxim de pînă atunci l-a cunoscut micuţa întreprindere românească de pe domeniul domnului Pedro Gonçalves, atunci cînd aici s-a anunţat venirea în secret a lui Lionel Messi, marele fotbalist al Barcelonei. Un ghinion l-a făcut pe Messi să calce strîmb la un antrenament, iar doctorul echipei i-a pus o faşă de imobilizare la gleznă şi i-a recomandat o săptămînă de repaos. Niciun alt medic din cîţi l-au văzut şi l-au scanat cu toată tehnica lor medicală nu au putut recomanda altceva şi se părea că timpul de odihnă este indispensabil, numai că săptămîna aceea încăleca de marţi pînă marţi duminica, chiar duminica în care pe stadionul Santiago Bernabeu avea loc marele meci al turului de campionat, cel dintre F.C.Barcelona şi Real Madrid, supranumit El Clasico, un meci la care se uita întreaga Spanie şi Europă, ba chiar întreaga planetă.
Pe Ghiţă îl apucă tremuratul din toate încheieturile, ştiind că a doua zi ciusla lui umilă avea să fie sfinţită prin umezirea pansamentului şi atingerea gleznei marelui Lionel Messi. S-au luat toate măsurile de precauţie ca în acea zi nimeni altcineva să nu se afle pe tot domeniul, s-a fixat un loc de aterizare pentru elicopter şi, în acea noapte, numai Iustina-Celestina a dormit liniştită şi împăcată, nefiind o practicantă sau o admiratoare a acestui sport. Ceilalţi s-au foit prin paturi ca înainte de venirea arhanghelului Gabriel sau a regelui Spaniei şi şi-au făcut planuri despre cum o să fie, ce o să fie întrebaţi şi ce o să răspundă, griji multe pentru o întîlnire cu aşa o personalitate planetară.
A doua zi, la ora convenită, din cer a coborît lîngă livada de măslini un elicopter mare, negru, care a ridicat praful pînă hăt departe. Cînd comitetul de primire a putut deschide iar ochii, pe ecranul acela de praf care fugea printre rîndurile de măslini alungat de vînt, le-a apărut un tînăr zîmbitor, mic de statură care le-a întins mîna cu prietenie. S-a bucurat să o cunoască pe Iustina-Celestina şi să afle că iubea iezii ca şi el şi s-au împrietenit repede, iar cînd i-a pus glezna în mîini, Messi zîmbea plin de încredere, în vreme ce cei veniţi cu el priveau prudent şi temător exerciţiul.
Iustina-Celestina i-a spus în spaniolă că nu e nimic grav, să-şi relaxeze piciorul, şi-a trecut palmele peste gleznă ungînd-o uşor cu o cremă ce a răspîndit în toată şura un miros subtil de iasomie, a întins mult, nedureros, vîrful piciorului şi apoi a făcut două mişcări rapide şi sigure ca un samurai care are exerciţiul îndelungat al simplităţii şi preciziei.
– E la locul lui, a spus Iustina-Celestina ridicîndu-se bucuroasă, văzînd că Messi nici măcar nu a apucat să se strîmbe de durere, aşa cum era de așteptat.
– Claro que si. Atît a fost tot? a întrebat acesta uşurat și mirat.
– Şi un bandaj…, una banda-ho, a sărit dom’ Ghiţă, umplînd toată încăperea cu putoarea de ciuslă aruncată peste miere şi bandaj.
Lionel Messi s-a ridicat şi a făcut cîţiva paşi.
– Que milagro! Nu mă mai ţine deloc, a spus el. Uite ce ușor se mișcă, deja simt o uşurare. Milagro!
– Mîine o să fie complet sănătos, completo, a spus Iustina-Celestina.
– Graţia.Vă mulţumim, domnule Ionel. Vă mulţumim că aţi ales clinica noastră din această modestă magazie. De questo magazineho, o dădu dom Ghiţă pe spaniola personală.
– Guapa, aş vrea să ţinem legătura, i-a spus Messi Iustinei, privind-o în ochi. Molto guapa.
– Sunt pe Facebook, i-a răspuns aceasta şi i-a întins mîna.
– Adios, a spus Messi cu recunoştinţă în priviri.
– Domnu Ionel, sînteţi binevenit la noi oricînd şi, de asemenea, adios şi din partea noastră, se băgă în seamă şi Ghiţă luînd poziţia de drepţi, sugerînd că e un soldat aflat oricînd la datorie, în slujba fotbalului mondial.
Lionel Messi s-a îndreptat spre elicopter şi toţi cei din curte au putut vedea, plini de uimire, că nu mai şchiopăta deloc. Şi-au făcut cu mîna şi Messi a dispărut cu elicopterul spre orizont, iar cei din curte într-un nor de praf pe care l-au aşteptat să se aşeze ca să poată să îşi vadă fiecare de drumul lui.
Încă din acea seară, la ţuicăria lui nea Ghiţă a fost adunare de fani Barcelona. A venit Tudor a lui Păpuşoi, unul de lîngă Craiova cu tricou Messi, a venit şi Apietroaiei, cel mai mare fan Bacelona din Moldova şi Alin Ganea, un fost fotbalist de la Steaua, de la tineret, care s-a interesat de fiecare muşchi de pe gamba lui Messi. Dom’Ghiţă le-a răspuns la toţi cu răbdare la toate întrebările şi mai la urmă a rămas cu doi someşeni de-ai lui, cu Leon Pop a Drîmbanicului, care era de loc chiar din Măgura, din centrul de comună şi cu Dan Galben, nepot de-a lui lui Ştefan Galben de-a Hardăului, de la el din Limpeziş, de pe Valea lui Dan, care erau mai rezistenţi la ţuică şi mai dornici de a gusta din ea şi din amintirile comune. I-a luat de după cap, au cîntat împreună un cîntec şi apoi le-a spus cu mîna pe inimă:
– Măi oameni buni, aşa ceva n-am crezut că oi ajunge să trăiesc în viaţa asta. Miracolo. Cum poate fi lumea aşa de mică?! Eu şi dom’ Ionel Messi sub acelaşi acoperiş şi încă să dăm mîna, să am vorbe cu el… Cu domnu’ Ionel, mă cu Ionel Messi în persoană!
Nu s-au întins prea mult cu distracţia şi cu bucuria, pentru că luminile aprinse de la casa patronului Pedro Gonçalves, care se vedeau de la şura-clinică a lui Ghiţă, îi spuneau răspicat că a doua zi era zi de muncă şi acolo aşa ceva era religie. Puteai să te întîlneşti cu extratereştri sau cu sirene, dar a doua zi la ora şapte trebuia să fii la lucru în livadă. Era bine aşa.
Bineînţeles că duminică, la ora meciului, erau toţi în sufrageria lui Don Pedro Gonçalves, care avea un televizor cît peretele şi, cu cîte o bere în mînă, sorbeau fiecare mişcare a lui Messi. Barcelona a cîştigat, Messi a marcat şi a dat pasă de gol, toată Barcelona era fericită şi un strop din această fericire a picurat şi pe un ordin de plată sosit prin poştă, pe care dom’ Ghiţă l-a primit de la Clubul F.C. Barcelona şi care avea o sumă în euro cu atîtea zerouri, încît, din ziua de luni a acelei săptămîni, i se părea că cerul îl luminează cu mai mulţi sori.
(fragment din romanul Tara Ascunsă, volumul II, în curs de apariție)