Geamgiul şi olarul
Îşi aminteşte azi cu duioşie
cum în plină amiază de vară
cînd lumina dansa albindu-i ochii
spărgea liniştea doar un strigăt
ca un cîntec suit pînă la el
din vechime
era al unui om mai mult scund
care căra în spatele lui prea îngust
o sarcină de lumini ocheţi şi oglinzi
îl aude şi acum amintindu-şi copil fiind
cît de repede ieşea la poarta de la drum
să-l vadă şi să-i audă chemarea
pentru cei care aveau nevoie să-şi umple
vreo spărtură în uşi ferestre ori porţi
„oglinzi şi geamuri pentru neamuri,
geamuri şi oglinzi pentru oameni cuminţi˝
numai un singur astfel de îndemn
îl mai scotea cu aşa nerăbdare din casă
cel al olarului din Biniş
care şi el parcă intona un alt cîntec bătrîn
„hai la oale, hai la oale˝ şi el olarul
bucuros dădea gol pe plin
şi pleca mai departe
geamgiul însă era întotdeauna oprit la casa părintească
pentru odihnă şi cină
pentru a umple şi el un gol dar cu lumini
ce-l orbeau şi-l făceau să adoarmă apoi
visînd numai vise colorate de copil
pe care le mai trăieşte şi astăzi la bătrîneţe
dimineaţa sărea repede din pat
să-i povestească visele de peste noapte geamgiului
dar vai, astăzi numele nu şi-l mai aminteşte
îşi aminteşte doar cum mama sa încerca
să-i şteargă o lacrimă liniştindu-l
s-o dus maistorul
dar ţi-o lăsat această oglinjoară
să-ţi aduci aminte ori de cîte ori te uiţi în ea
de lumina dintr-o amiază de vară
pîlpîind în ochii tăi cruzi de copil.
Mama
Îşi priveşte deseori mama
ghergină înfloritoare cîndva
Iederă a tatălui meu astăzi tot mai puţină
şi atunci dar numai atunci
îşi scoate oglinjoara din buzunarul de la piept
pe care i-a dat-o în copilărie
mama lui spre aducere aminte de răceala
lutului reavăn
ori de lumina care-şi făcea loc
ca un sfredel în ochii lui
atît de nerăbdători să vadă
şi să cuprindă lumea cu splendorile
şi nenorocirile ei
(tot mai des visa la vîrstele lui viitoare
cu cercuri tot mai şterse în trunchiul
trupului său mergînd şi el spre împuţinare
dar tot mai vizibile pe fruntea lui
pe crucea tăiată în două de la jumătate)
era copilul pentru care simţea ceva altfel
„nu mai scrie copile poezii că te poţi tulbura la cap
şi pocăieşte-te˝ el îi răspundea încet
„ştiu mi-ai mai spus asta˝
dar cădea repede în subteranele lui
revenind plin de remuşcări şi angoase
fugea la ea odihnindu-şi capul în poala ei
pocăit doar pentru o clipă
pleca însă pentru aceleaşi căderi şi reveniri
şi tot aşa pînă astăzi cînd tot mai împuţinat şi el
amintirea frumuseţii acelei flori din grădină
rămîne enigma străinului
a celui ce scrie aici
revenit copil pentru mîngîierea
a două mîini mult prea fragile.
Amantul
Aţi fost voi vreodată
prin subteranele docliniene
ca să călăriţi moartea moarte
adică moartea virgină
nu n-aţi fost pentru că
sigur v-aş fi văzut
atunci de ce plîngeţi de frica ei
eu nu plîng eu rîd împreună cu ea
de aceea la chemarea ei
cobor măcar o dată pe lună
în subteranele mele
(ehei în tinereţe o iubeam zilnic)
unde mă aşteaptă cu trupul ei
de tăciune să ne iubim pînă la epuizare
doar în pielea goală
aşa se face că ori de cîte ori revin
la suprafaţă
gol goluţ hainele oprindu-le la ea
ca să fie sigură că voi reveni de fiecare dată
la chemarea ei
doar cu huo amantul morţii cu pieptul păros şi negru
mă apostrofaţi
fiindu-vă frică să mă arătaţi
cu degetul.
Dedublare
Poetului Mircea Bârsilă, spre aducere aminte
După colț,
mai sus, pe o stradă
din internat
au evadat
la pensiunea din sat
unde s-au furișat
liceanul Chisăliță
de la Liceul din Grădinari
și viitorul poet Doclin
din Reșița, de la Marginea,
să bea, dar nu s-au săturat,
sticle de vinpelin.
Din cînd în cînd s-au îmbătat.
Îi despart acum
cincizeci de cercuri ale trunchiurilor lor –
și eu nu mai am
cui să-i închin.
Vinul dragă Mircea
l-am băut atunci,
pelinul – din ce în ce mai amar
îl sorbim acum.
Naștere
(origini)
Reșițean eram
de nu aș fi doclean
așa că acum vă spun:
o culoare nu se poate vedea
dacă mai întîi nu se știe descrie
un cuvînt nu se poate auzi
dacă mai întîi nu se poate vedea
îi mulțumesc mamei mele că
m-a născut cu văz și auz.
Realitatea interioară
în amintirea lui Petru Creția
Poate că venit din lutul orb
te reîntorci într-un vas
născut din același lut
îmbălsămat în sarea pămîntului
s-a săpat în locul acela cu grijă
așteptînd să țîșnească în sfîrșit
din adînc
izvorul mult așteptat din realitatea interioară
mult mai tîrziu s-a înțeles
și greu s-a descifrat
de negăsit pînă atunci
în apele limpezi ale izvorului
cartea în care nu se spune nimic
despre graba cu care se consumă viața
așa că nimic mai limpede
nu poate fi decît moartea
atunci cînd ea însăși e condamnată
la întemnițare pe viață.
(din volumul Poeme libere, în pregătire)