La începutul acestui an, pe 21 ianuarie, filozoful Mihai Șora, care împlinise recent 101 ani, a fost oasepetele Teatrului Național din București în cadrul faimoasei serii de Conferințe TNB, organizată de prestigioasa instituție condusă de Ion Caramitru. Despre evenimentul sold out am scris pe larg la vremea respectivă în paginile revistei Viața Românească. Anunțam atunci și promisiunea invitatului de a reveni în fața publicului bucureștean în ajunul sărbătorilor pascale cu o nouă reprezentație memorabilă și cu promisiunea de a răspunde la întrebările rămase pe buzele spectatorilor când, după vreo trei ore de dialog incandescent, amfitrionul Ion Caramitru a fost obligat să întrerupă destul de abrupt întâlnirea în vederea pregătirii sălii pentru spectacolul de teatru ce urma să înceapă.
Cu o precizie de ceas elvețian, Mihai Șora s-a ținut de cuvânt. Pe 15 aprilie 2018, în același decor al sălii Studio, cu aceiași amfitrioni, Ion Caramitru și Ilinca Tomoroveanu, fostul student al lui Nae Ionescu a intrat în sală cu pasul sigur, în ropotul de aplauze al unei săli ridicate în picioare în semn de respect, sub privirea protectoare a soției sale Luiza Șora, căreia i se datorează în totalitate formidabila sa vizibilitate publică din ultimii ani.
Scenariul a fost identic cu cel din iarnă, iar succesul pe măsură. A fost proiectat un nou film avându-l ca protagonist pe Mihai Șora, realizat cu doar câteva zile în urmă de Luiza Șora și desăvârșit chiar în dimineața conferinței. De această dată cadrul filmărilor a fost Muzeul Satului din București. Ca în toate peliculele realizate de Luiza Șora estetismul imaginii, muzica foarte bine aleasă, înțelepciunea lui Mihai Șora și, mai ales, lungile și semnificativele sale momente de tăcere în derularea ideilor au dat întregii pelicule un aer de autenticitate, tandrețe și înțelepciune și stare de bine. Peste toate, fiecare cadru al filmului emana o intensă iubire. Toate replicile lui Mihai Șora, dincolo de logica lor perfect articulată în planul filozofiei, erau un fel de uimită declarație de dragoste: pentru lucrurile frumoase din jurul său, pentru șansa de a trăi demn și liber, pentru puterea de a înțelege marile idei și nu în ultimul rând pentru cea care îl filma și cu care practica acest joc al filozofiei și al dragostei: soția sa.
Dacă în filmul prezentat astă iarnă, Filozoful a încercat să explice semnificația motto-ului care deschide cartea sa debut, Du dialogue intérieur (Gallimard, 1947), „Problema omului: Cum să trăiască asemenea unui arbore, fără ca prin aceasta să înceteze să fie om”, de această dată Mihai Șora și-a canalizat gândirea spre întrebările fundamentale ale vieții. Până la urmă întregul șir de reflecții s-a transformat într-o manifestare a bucuriei de a trăi împreună cu ceilalți, în armonie cu toate cele din jur. O simplă, dar foarte frumoasă frumoasă definiție a dat Mihai Șora noțiunii de „libertate”, unul dintre ingredientele de bază ale unei vieți împlinite: „Libertatea înseamnă să fii tu însuți și să scoți la lumină tot ce e mai bun în tine”.
Ca mereu în compania lui Mihai Șora, orele sunt pline de sens și de un fel de afecțiune senină. Ceva rămâne definitiv în sufletul celui care îl ascultă, multă vreme după ce întâlnirea propriu-zisă a luat sfârșit. O idee, o imagine, o atitudine, un gest sau poate o voce. Mihai Șora este o minune a timpului nostru. Nu ne rămâne decât să numărăm zilele rămase până la privilegiul viitoarei întâlniri cu solara sa persoană. Pe care filozoful a promis-o cu vocea fermă, fără pic de ezitare, pentru zilele următoare celebrării celor 102 ani ai vieții sale.