Excelentă ideea celor de la Realitatea TV de a o invita pe Nora Iuga pentru o discuție neconvențională despre boema scriitoricească a anilor ’60-’70, care se strângea vară de vară la 2 Mai. Nimic mai potrivit pentru o seară de weekend (5 mai) decât să lași pentru o oră deoparte redundantele discuții politice, pentru o cură de șarm și nostalgie în care să întrezărești pentru o clipă, pe plaja însorită, siluetele tinere, dezinhibate, goale pușcă, ale unor scriitori care fac parte astăzi din lista canonică a literaturii române. Un paradis al libertății, artei și boemei, în care împărăteasă era Nina Cassian, al cărei singur accesoriu vestimentar era o imensă pălărie pe cap, iar curteni fideli îi erau Horia Bernea, Marius Robescu, Norman Manea, Al. Paleologu, Gabriela Adameșteanu, Nicolae Prelipceanu, Adriana Bittel și, firește, Nora Iuga însăși, împreună cu soțul ei, George Almosnino, și fiul lor Tiberiu. Un aer de Woodstock în inima comunismului se lăsa pe durata fiecărei veri peste micuța localitate din extremitatea sudică a litoralului. Vodca nu se termina niciodată, râsul și vorbele de spirit așijderea, serile erau nesfârșite reprize de dans (memorabile erau reprezentațiile date de Nina Cassian și Virgil Mazilescu, „autobotezat” Nijinsky), dar nici bunele maniere nu erau uitate acasă (Dan Ciachir povestește într-un fragment memorialistic cum, rătăcit pe acolo, l-a zărit pe Alexandru Paleologu în pielea goală sărutând ceremonios mâna unei doamne aflate în aceeași ținută paradisiacă). E drept, în unele seri prea udate cu vodcă lucrurile mai scăpau de sub control și Nicolae Prelipceanu a umblat o noapte întreagă prin posturi de miliție să-l caute pe Virgil Mazilescu (Nijinsky), care fusese luat cu duba după un scandal de pomină. Dar rememorate astăzi de Nora Iuga și aceste întâmplări au mai degrabă aerul burlesc al unor comedii cinematografice din seria Marea mahmureală decât de episoade de rezistență dintr-o vreme a terorii. Nicio traumă nu s-a păstrat în suflet, mai ales că totul s-a terminat cu bine.
Este aproape un miracol că o asemenea oază de libertate totală putea să existe, vorba Norei Iuga, „când comunismul era în floare”. E drept, este perioada de destindere din anii de început ai lui Nicolae Ceaușescu, dar încă se vorbea de cenzură, Securitatea era departe de a fi intrat în adormire, iar problemele lui Paul Goma erau abia la început.
Minunate au fost evocările Norei Iuga. Povestind, a retrăit toate episoadele. Figura i se lumina sau i se întrista pe firul amintirii, iar râsul alterna cu lacrimile discrete. Pentru că nimic nu mai este astăzi din ce a fost atunci. Oamenii au murit, locurile dragi au devenit o ruină sau au dispărut pur și simplu lăsând loc unor construcții moderne. Rămâne o nostalgică privire în urmă, spre anii tinereții și o constatare precum cea a lui Jean d’Ormesson: „Aș spune că, dincolo de toate, această viață a fost frumoasă!” Chiar și în anii comunismului. Mă bucur să cred că Nora Iuga scrie un jurnal sau niște memorii în care să relateze pe larg ceea ce a povestit cu însuflețire într-o oră de emisiune televizată.