Undeva, în Nord, orice proiect cultural prinde viaţă prin strădaniile celui care girează, de ani de zile, cu numele său, o instituţie. Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi n-ar fi existat şi n-ar fi cunoscut palpitul veritabil, fără osteneala aproape încăpăţânat de entuziastă a unui artist. Un artist excepţional, a cărui viaţă şi operă se armonizează perfect, într-o simbioză devenită deja tradiţională, cu faima însăşi a acestei aşezări liniştite, cândva făcută celebră doar de apele magice ale zeiţei Hebe. Numele lui este Maxim Dumitraş, care se confundă astăzi cu cel al oraşului Sângeorz-Băi, dincolo de enigma dacă autoritatea locală, eligibilă din 4 în 4 ani, înţelege sau nu sensul cuvântului vremelnicie. Nenumăratele proiecte, desfăşurate la focul nestins al Spiritului, izvorăsc numai din pasiunea şi respectul celui care, de-a lungul anilor, a adus la Sângeorz-Băi artişti exemplari şi personalităţi de anvergură din România şi din străinătate.
Unul dintre ele, ce a beneficiat şi beneficiază în continuare de sprijinul unei pleiade de artişti, se numeşte Formă şi Dialog şi întruneşte, prin varietate şi esenţă, toate calităţile unui eveniment festivalier.
Vineri, 9 martie, exact de Ziua celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia, a avut loc la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi un alt episod ale acestui serial cultural interesant şi atractiv, Formă şi Dialog. El a surprins un insolit, dar legitim dialog peste timp. Pe de o parte, expoziţia unuia dintre decanii de vârstă ai graficii şi caricaturii româneşti – l-am numit pe venerabilul artist Octavian Bour, din Cluj. Iar, pe de cealaltă parte, comemorarea printr-o inedită apariţie editorială, a trei ani de absenţă („încercuită” acum de ideea lui Max Dumitraş!), de când s-a stins, nepermis de prematur, prozatorul Alexandru Vlad, unul dintre vectorii generaţiei ’80.
În primul act al serii, a fost vernisată expoziţia de grafică satirică a lui Octavian Bour (invitat de onoare) a cărui operă este sinonimă, nu trebuie omis acest amănunt, cu revista Steaua, acolo unde a publicat ani de-a rândul lucrările sale. Prezentarea Cameliei Toma, un adevărat şi perfect justificat laudatio, a fost urmată de cuvântul unui mai tânăr coleg de breaslă al venerabilului octogenar, cunoscutul caricaturist Ion Barbu. Care, cu umorul său inimitabil, a remarcat atât originalitatea tuşei artistului clujean (uşor de recunoscut oricând şi oriunde!), cât şi caracterul profund moralizator al „îndreptărilor” sale.
A doua parte a însemnat în esenţa sa solemnă o comemorare a lui Alexandru Vlad. Au vorbit, mai întâi, editorul Vasile George Dâncu, directorul editurii Şcoala Ardeleană, care a prezentat publicului, în premieră absolută, o surprinzătoare apariţie editorială, şi, anume, eleganta culegere de poeme – în ediţie bilingvă – Alexandru Vlad – Poems, scoasă la Şcoala Ardeleană şi prefaţată de poetul Ion Mureşan. Alături de, nu lipsit de importanţă, un volum spectaculos, semnat de Ion Mureşan, tot la aceeaşi editură, ce cuprinde binecunoscutul său poem Pahar, cu traduceri în engleză, franceză, germană, italiană şi maghiară. Apoi, prozatorul Florin Toma, care aparţine tot generaţiei ’80, a menţionat, printre altele, relaţia lui Alexandru Vlad cu Bucureştiul şi cu prestigioasa revistă literară Viaţa Românească. Seara s-a încheiat cu evocarea caldă, pe alocuri extrem de emoţionantă, a lui Ion Mureşan despre o prietenie intrată deja în legendă: cea dintre Sandu Vlad şi „Muri”.
A fost, de fapt, ca să folosim un joc de cuvinte, o „formă” originală de „dialog”, prin care Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi îşi duce mai departe, impetuos şi sigur, faima.