Nerăbdarea de a ajunge mai repede
de a numi ceva ce se pierde
pe măsură ce este numit
mai clar şi mai limpede
ceea ce încă nu s-a ivit
rămînînd tot pe atît nefăcut
pripire a clipei în prea suav anacolut.
Nu poţi mărturisi
decît despre ceea ce e mai grav
în sufletul tău
ceva ce încă nu s-a închegat ca păcat
ci doar sub formă de gînd scăpătat
spre noaptea subită
în surdină înşfăcînd nimicul
cum vremelnicul e pecetea infernului
iar efemerul ne petrece spre ceea ce ne dezice
precum expresia feţei noastre
înscrisă în grimase
sau, tăcută, prin omisiune
prefăcîndu-te că nu ştii
nu ai văzut
nu ai auzit
trecînd pe lîngă tine
asurzit.
Adevărul e devastator
gol şi asurzitor, insuportabil
şi doar prin caritabil, substituit
subit, vulnerabil.
Nici nu s-a uscat bine cerneala înscrisului
nici nu s-a imprimat pecetea
de pe arătătorul dregătorului de litere
cu acolade largi în evantai
încît cititorul s-a retras în ascunzători secrete
amuşinînd tăcerea să-l trezească
din letargia amurgului
levantin şi meschin
deşirată fiindu-i fiinţa
vitregă şi vitregită
şi năzuinţa fără miez de zămislire
fără contur de învecinare şi limitare
devorînd şi deflorînd o cîmpie în devălmăşie
o cîmpie unde se ascund cît mai repede
vînătorii de migratoare cuvinte
şi atît de semeţ stăpînitorii de sensuri oculte
substituindu-se stăpînirilor nevăzute
reţinînd pentru sine
doar ceea ce nu se cuvine a spune.
Nici o limită şi nici o lacună
totul e umplere şi acoperire
taina însăşi e la vedere
sursă a vămilor spre iertare
a înţelesurilor ştirbite
a ravagiilor semantice
a vraiştei poetice
ca un recurs la tăcerea
preacuratei concepţiuni
din care se va naşte
opera omnia
opera aperta
deportare şi teleportare
în spaţiile de acum arierate
strigăte sau osanale.
Nu se învecinează decît mormintele
numele pomenite rămînînd în scuturare
desprinse din ramul omnifiliei
din încrengături fracturate
mîngîiate doar de aduceri aminte
prin pomeniri şoptite în liturghii semantice
pe altarul unde înmuguresc raze de împăcare
în cutremurare şi nerăbdare
pe serpentine în pantă
cum vibrează imaginea
în oglinda retrovizoare a sinelui orfan
şi cum devine obscură
cînd plesneşte seva amărăciunii
în amurg de spaimă
şi nu se mai pîrguieşte cuvîntul
pe o gură de rai
din răritura pădurii.
Precum într-o gravură
unde nu-i chip decît prin ghicitură
şi nici chip de întrupare
ci doar de răsărire şi înfrigurare
fiind prea strîmtă calea spre iertare
cînd nici un cuvînt nu mai răsare
şi nici o literă nu se mai înscrie
auzim doar cum sună
cuiele bătute în sicrie.
Ermetică moartea
ca o iarnă pustie
peste cîmpia umană
înlăcrimată
binecuvîntată de arătătorul Învăţătorului
prin semne citite mai tîrziu pe-apucate
în surdină aşa cum duhul discerne
fără de urmă în amiaza mare
şi în clipa fără de urmare
duhul orbitor prin iluminare
cînd sufletul e pe cale de intrare
încă în pridvor
în aşteptare.