Zburători
Femeie, zadarnic îţi umpli coşul
cu flori de cannabis şi de mac roşu,
între lumea lui Iisus şi a lui Dalai-Lama
eşti kapo sau deţinut –
mâine îmi voi cresta braţele cu lama
şi în Canes Venatici o să mă mut..
Aici, în urbea peste care trece în zbor
Icarus fâlfâind din două pietre de moară,
florile de gura leului se sinucid
în ronduri la gară –
vântul sfâşie un steag zdrenţuit,
ultima zi de toamnă s-a stins
ca un scheunat de câine lovit
de maşini, la Plumbuita a nins,
oamenii străzii caută în pubele
Norocul,
noaptea ne goneşte în casă.
Zăvorăşte uşa! Aprinde Focul!
Aruncă pâinea noastră
cea de toate zilele, pe masă!
Pune muzica zeilor – Olandezul Zburător
bâzâie ca o muscă albastră..
El Condor Pasa, nu-i pasă.
Insula
Arca în cer se mută,
dar marea ne salută
cu părul violet
în vânt – stânca pierdută
se scufundă încet
cu muzici şi cu baluri,
dantele de furtuni,
sirene, fauni, faruri,
nimfe, poeţi, nebuni
pescuitori de perle
din colierul morţii
şi plânsul unei mierle
şi foşnetele porţii
de raze printre nori –
zdrenţe de tricolor
păzite la apus
de şerpii zburători
pe plajele de aur
când ultimele doamne
caută solzi de balaur,
carboavnele râvnite
de micimanul rus –
vin toamne, numai toamne..
Vara s-a dus, s-a dus.
Cearcăn
Cearcănul soarelui e mov –
amurg de iulie coboară
cu târgul încleştat în gheară..
O, vechi rondeluri de Dimov
acompaniate la chitară
într-un balcon, într-un alcov
când lunecă, tentaculară,
pe ziduri gri umbra lui Iov
şi curge în tipar de ceară
mierea cuvintelor – istov,
timp muzical ce-o să dispară
în ceaţa marelui ostrov
unde mă abandonară
îngeri, rondeluri de Dimov.
La mâna a doua
L-au răstinit în bar, pe tejghea,
pentru că juca la cacealma
şi scria texte de mâna a doua –
doi hoţi îi goleau buzunarele
în timp ce vântul îi ştergea
de pe ochi, roua..
Nu a fost un erou, dar tăia diamantele
şi spărgea pocale
cu laserul coardelor vocale –
când cânta sub eclipsa de lună
îi sărutau genunchii amantele
şi orice fătucă se despletea.
Cânta de foame şi de inimă albastră,
dar uneori cădea ca-n abis
strigând : – Priviţi ce frumoasă
e cioara de pe gard
mânjită cu vopsele din paradis!
**
Proprietara barului era madam Euterpe
muza târfelor sterpe
din bordelul Logodnica Părăsită,
aflat la poalele
Munţilor de Dinamită.
Surâsul Giocondei
Deşi surâsul Giocondei pluteşte
chiar şi pe portretele pictate de Picasso,
nu e o fericire să fii peşte
pe străzile gri, în râuri maro.
Târfele îşi ascund cocaina în cocuri
sau în desişul părului pubian,
fire din barba lui Marx se vând prin talciocuri
la hotarele sfântului Imperiu Roman.
Zeii abatoarelor sunt mulţumiţi –-
ultimul Miel a fost sacrificat..
Munţii Crăpaţi au fost înveliţi
în halatul înflorat
al bătrânei Evropa, să nu îngheţe,
un terorist marţipan a fost creştinat,
papa papă papaya mexicană,
porcii ţăranilor guiţă în coteţe
fiindcă nu au învăţat limba germană,
savanţii studiază „visul american”,
o margaretă plânge lângă bustul lui Cioran,
pe autostrada soarelui trec şiruri de crini prizonieri –
o, cât te-am iubit, parcă ieri
îţi ştergeam lacrimile cu batista
când şobolanii au încercat să te muşte
în Cişmegiul asediat de muşte
prin care pedala Miţa Biciclista
şi Mitică da zburătoarele afară
fluturând nişte chiloţi de domnişoară
cu vagi urme de soluţie,
pierduţi la bal sau la rivoluţie.
Periferie
Îngeri pictaţi doar cu vopsele roz
care îţi mâncau rime din pălărie
sub soarele pătat cu chinoroz –
un papagal de foc în colivie.
Pegasul te purta maiestos
printre fulgerele sfântului Ilie –
erai îndrăgostit, erai frumos,
îţi măsurai timpul cu poezie.
Zadarnic răscoleşti azi în moloz,
nimic nu e ce trebuia să fie,
Elysium dispare sub rogoz
şi poezia e o erezie.
În fulgarinul tău cu guler ros,
pe esplanada norilor, pustie
semeni cu un actor de film slinos –
fantoma lui Bogart, periferie.
Candelă
Chiar dacă Virgo îşi pierde stelele din salbă,
un pustnic se va scărpina mereu în barbă,
o candelă va arde mereu în univers –
cât mai e vară vino să ne iubim în iarbă
şi la sfârşit să-ţi tai gâtul de egretă albă
cu un vers de Saint-John Perse.
Pseudonim
Scrijelite pe stele îngheţate
şi numele voastre vor fi uitate
călători prin timp, descoperitori de nimic
între Carul Mare şi Carul Mic –
vor rămâne doar cuvinte ce nu s-au spus
în mătreaţa de aur a timpului apus
pe umerii norilor, când Dumnezeu
va semna un poem cu pseudonimul meu.