După şase ediţii care au înscris oraşul Mediaş pe harta cinematografică a Europei, marele eveniment artistic iniţiat de regizorului Radu Gabrea, plecat de numai şapte luni dintre noi, s-a mutat la Timişoara şi Lugoj. Alegerea noilor gazde nu este fără legătură cu devenirea oraşului de malul Begăi capitală culturală europeană, peste 4 ani, alături de Eleusis (Grecia) şi Novi-Sad (Serbia).
Radu Gabrea a imaginat un festival internaţional competitiv, menit să reunească cele mai bune filme (ale anului precedent) din Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Austria, Slovenia şi România. În acest an, cunoscuta actriţă Victoria Cociaş, director al Festivalului, a gândit evenimentul pe coordonate suplimentare, incluzând opere cinematografice din Bulgaria, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Macedonia şi Grecia, materializând o anvergură europeană de netăgăduit, pentru un eveniment unic în Europa cinematografică actuală. Alături de competiţia rezervată filmelor de ficţiune din ţările amintite, au fost incluse în programele festivalului şi filme documentare, de animaţie sau de scurtmetraj. Iniţiatorul acestui eveniment cultural de anvergură a imaginat festivalul ca o oglindă a istoriei oamenilor din Europa Centrală, ca o istorie a etniilor minoritare din Mittteleuropa (evrei, germani, ţigani etc.), aspecte ce n-au lipsit din opera sa cinematografică, începută cu Prea mic pentru un război atât de mare şi care, din păcate, a luat sfârşit cu ultimele secvenţe din Un pian în ceaţă , film neterminat, ecranizare după Eginald Schlattner, ultima parte a trilogiei începute cu Cocoşul decapitat. Din cauza numărului mare de filme aflate în programul Festivalului (director artistic Marian Ţuţui) spectatorii timişoreni au trebuit să opteze pentru un titlu renunţând la altul poate mai incitant.
Cinematograful Timiş, unde s-au desfăşurat multe premiere din Festival, a găzduit şi o extrem de interesantă expoziţie de afişe ale filmelor româneşti proiectate în străinătate, din colecţia ziaristului american Joseph Landry, care a şi dedicat un volum istoriei afişului de film românesc. Expoziţia a cuprins afişe din ţările prietene ,din lagărul socialist al epocii , dar şi din Cuba, China sau Spania, din Italia şi Franţa, pentru filmele Răsună valea, Viaţa învinge, Nemuritorii, Dacii, Columna, Dacii, Profetul, aurul şi ardelenii, Explozia, etc. etc.
Dar credeţi-mă pe cuvânt că afişele noastre erau mai bune (poate doar cu excepţia celor realizate în Polonia, ţară cu o şcoală celebră a afişului de film). În primul rând, datorită faptului că erau realizate de o mare artistă, Klara Tamas., o graficiană de mare talent, care a fost o vreme şi soţia cunoscutului cineast Andrei Blaier.
În al doilea rând, deoarece condiţiile grafice erau net superioare, afişele fiind pe mari dimensiuni, pe hârtie velină de mare calitate, cu culori atent marcate şi etalonate, cu menţiunea integral a elementelor de informaţie pentru genericul filmului ilustrat. Cred că am spus suficient despre expoziţia lui Christophe Landry, de altfel, foarte interesantă pentru orice istoric al filmului românesc.
Prima ediţie a festivalului, desfăşurată după dispariţia iniţiatorului Festivalului, a cuprins şi o necesară retrospectivă a filmelor lui Radu Gabrea, cineast unic din România, care şi-a înscris cu consecvenţă în opera sa dragostea faţă de oameni, precum şi dramaticul raport al individului cu Istoria.
Şi acum câteva cuvinte despre filmele în concurs, judecate de James Ulmer, un mare critic şi istoric de film american, László Kántor, producător maghiar, Dite Dinesz, realizator TV din Timişoara, Ingeborg Bratoeva-Daraktchieva, critic şi istoric de film din Bulgaria şi Wolfgang Ruf, jurnalist şi scriitor.
O revelaţie a fost filmul bulgar Fără Dumnezeu, regia Ralitza Petrova, care semnează şi scenariul. Povestea este următoarea – o asistentă medicală (foarte bună actriţa Irena Ivanova) trafichează buletinele pacienţilor de vârsta a treia, cu Alzaheimer, Parkinson etc. în vederea unor afaceri dubioase protejate de oamenii legii. Dependentă de droguri, îngrozită de perspectiva închisorii, eroina noastră încearcă o evadare spectaculoasă, care se va termina, aşa cum noi toţi anticipam, cu eliminarea martorului incomod. Neorealismul bulgar este eficient, fără a ceda în faţa cultivării urâtului cu orice preţ, finalul filmului propunând, fără ostentaţie, spectatorului o opţiune etică, o situare certă faţă de principalele personaje.
O revelaţie a fost şi filmul austriac Vă mulţumim că ne-aţi bombardat, regia – Barbara Eder, imaginea – Christian Haake, scenariul fiind semnat de autoare în colaborare cu Thomas Pridnig.
Cele trei voleuri ale filmului evocă întâmplări legate de războiul din Afganistan, unde prezenţa jurnaliştilor de front este, în egală măsură, răsplătită cu faimă, dar şi cu cele mai penibile umilinţe venite din partea celor care ar trebui să apere misiunile riscante ale reporterilor de front.
O prezenţă inedită în Festivalul, care sper că va supravieţui ca eveniment artistic de primă mărime, în primitorul oraş de pe Bega, a fost şi filmul, încă fără titlu, semnat de Teddy Necula, interpretul principal al primului film semnat de Radu Gabrea după revenirea sa din Germania, şi anume Noro. Departe de a fi la stadiul de final cut al autorului, filmul, să-i spunem, deocamdată, convenţional Metroul, evocă povestea unor călători, care aflaţi în metroul bucureştean, se trezesc opriţi între staţii câteva ore. Devoalările relaţiilor interumane sunt firesc angajate pe o ironică privire asupra cenuşiului vieţii celor ce folosesc acest mijloc de transport, cu înţelegere şi compasiune, cu obiectivitate şi deloc simţ al melodramaticului. Felicitări Teddy! Voi reveni asupra acestui film odată cu premiera sa oficială.
Şi acum palmaresul primului Festival Internaţional de Film care reuneşte Europa Centrală şi Balcanii cinematografici, într-o competiţie care ar merita să poarte numele iniţiatorului ei –RADU GABREA.
Premiul pentru cel mai bun film: 1945, regia Ferenc Torok (Ungaria), Premiul pentru cel mai bun regizor: Barbara Eder (Austria) pentru filmul Vă mulţumim că ne-aţi bombardat, Premiul pentru cel mai bun scenariu: Petr Jarchowsky pentru filmul Profesoara (Cehia-Slovacia), Premiul pentru cea mai bună imagine: Jolantha Dylewska şi Rafal Paradowsky pentru filmul Urma (Polonia-Germania-Cehia-Suedia-Slovacia), Premiul pentru cea mai bună actriţă: Zuzana Maurery pentru rolul din filmul Profesoara şi Premiul pentru cel mai bun actor: Yannis Kokiasmenos pentru rolul din filmul Smac (Grecia).
Premiul Publicului a mers la Cristi Puiu pentru filmul Sieranevada.
Un palmares echilibrat pentru cinematografiile central-europene şi pentru cele din Balcanii atât de divizaţi astăzi.