logodnicul sinuciderilor
străinul zîmbea infinit căutîndu-şi aripile • zdrenţele pânzelor clipeau în depărtare • incerte erau privirile timpului – devenirea accelerată a pleoapelor • silaba ochiului – nitescentă • nesigură moartea însetată de ore • frustrările terne – sângele cenuşiu al banalului • cine ar putea să răspundă acestei măşti de nerecunoscut • logodnicul sinuciderilor cu năvoadele-i negre • şi lampa de nervi din camera maro – cu pâlpâitul ţipetelor ei incoerente • camera – nu – infernul maro • da, infernul maro parcurs de tramvaie negre pe şinele albe ale nervilor • isterizat de scări cu mult mai utopice • tu e o alternativă insuportabilă – cu tu gâtlejul tău horcăie sufocat de revolverul de sare prin care mori • poate o monogramă a plânsului • o sonerie ca o fantomă la oră fixă • plecarea străinului pătrunde insesizabilă în ultima ajungere • poate un cuvânt inefabil – poate o căutare inutilă • ea vine şi tu dispari • tu – adică – orişicum nimeni • tu – un sunet pierdut peste feţele apelor • prototip cu naşterea incertă • un urlet de-uitare – zdreanţă de hazard între zorii indecişi ai zarurilor •
salcia
salcia – sărată meduză – îşi dezbracă melancolia în verde • parcă lacrimi fără ochi s-ar închega în filamente fibroase – în intervalul dintre două secunde • parcă avisul şi-ar vărsa paloarea-n tentacule • ghicesc un labirint în începutul obscur al oglinzii – în izvorul ei sumbru unde se-ascunde un narcis negru • ghicesc o ciudată naştere în miez de puritate sinistră • mă ghicesc pe mine însumi în asprimi de lumină – străin de tot pământul • da, străin de fluidul, putridul pământ cu efemerele-i nume şi numere – cu efemerele-i limbi, şi ştiinţe, şi morţi • totul cade-n fărâme – cetatea cu variantele ei ‒ turnul de miraje ‒ înţelepciunea ‒ nebunia ‒ puterea • totul e destrămare nostalgică – şi inimă – şi căluş • fiinţă a dezgustului – şi somn – şi dezgust al fiinţei • trup rănit de aripi ce nu se înalţă încă – de umeri cu ţipătul spart • şi de-o piele cântătoare care-şi caută cerul • floarea de cristal cu parfumuri mâhnite îşi ascunde în strălucire misterul • invizibile sunt culorile pure – inaudibile chemările vide de dorinţă • drumurile se adună în spatele chipurilor de insuportabilă limpezime – limpezime ce preschimbă faţa în mască iar masca în subit – irezistibil neant • am risipit asemeni unor ancore pierdute nervii cernelii • sfera de frunze mă mângâie cu silabe – şi-ating cu degetele filamentoase ale ochilor stelele sparte • sângele cu negrul în cioburi • plămânii mei urlă ca nişte urşi – şi privirile-mi cheamă vidul prin spărtura iluziei • ea, gura iluziei ce bea mirajele cu polonicul infinitului • camera maro mă devoră cu suferinţele ei scatologice • toate acele părăsiri fără cheie şi mărturisiri jupuite înecate în lacrimi de vodcă • şi disperarea sufocată de litere – depresiunile lunecând pe pastişe • singurele patine ale acestor solitudini simulate ce-ar falsifica până şi platina • dar ce-i oare fantoma argintului altceva decât o imitaţie – o mimetică întrebare… •
toamnă vagă
toamnă vagă a melancoliei mecanice • prag al parfumurilor îngândurat de crepuscul • elan al oglinzilor ce te scufundă – fript sub frigul imaginilor • labirint de imposibil şi apă – pentru mirele mirat al mirajelor • monştri stufoşi îşi latră uitarea – poartă în ochi înecuri misterioase • prin spectrele lumânărilor aprinse se apropie de mine albul – cu zdrenţele lui antropofage • străvezii îţi sunt gâtul şi fruntea de moarte • invizibilul şi-a ascuns pentru tine tezaurele – în toate sertarele aerului • şi tu, insolitul – mereu străinul om insulă – porţi în tine ca pe o crimă semnul solitudinii tale absolute • tu, nimeni – de nimeni recunoscut – nici măcar de poeţi – de nimeni înţeles – nici măcar de cei mai subtili filosofi • navigând mereu între exil şi exod – într-un nicăieri dintre dezgust şi repulsia fugii tuturor lucrurilor • căci nu vinovatul – fie el iuda ori cain – ci inocentul – inspiră viilor ireversibila – invincibila aversiune care-i animă • viilor – sau poate celor morţi • la urma urmei poezia nu e făcută să fie iubită – urâtă, mult mai degrabă •
moartea din noi
trăim cu moartea în noi precum mercurul într-un termometru – un termometru cu gradaţii variabile • ne câştigăm dreptul la absenţă odată cu sângele – de parcă ne-am deveni prezenţi doar prin oglinda parazită a fotografiei de pe cruce sau urnă • o fereastră spre propria noastră singurătate învineţită-n crepuscul • apa aleargă în cerc cu evanescenţa în centru • prezenţă surâzătoare ca o gumă a lui nicăieri – însoţit discret de aburul unui semn de întrebare • adăugăm o splendoare exsanguă tunelurilor de improbabilitate ce ne adăposteau cu dubiu prezenţa – pe când acidul letal al întunericului ne dădea senzaţia problematică a unei existenţe prea vagi • ne deduceam astfel din mai multe surse structura avisală – de parcă absenţele ar fi fost ascensoarele sufletului – ăst zdrenţuit privilegiu • timp de mai multe secunde pragul îşi deschide toţi porii – precum nişte porţi ori spori ai labirintului • unde se încheie oare încetarea – pregătindu-vă pentru o nouă creştere • cea mai surprinzătoare reverie a pariurilor • vă veţi regăsi astfel pluralul ca pe un câine pierdut – întorcând numai comutatorul ce ne eliberează instantaneu de amneziile amintirilor • fără excepţie • preschimbându-ne-n veşti unii pentru ceilalţi – în e-mailuri vorbitoare • căci sângele nostru absent alimentează cu cerneală producţia inevitabilă a ferparelor • un craniu cu hublouri deviindu-ne holbarea spre vid • preţ de o clipă soarele ni se arată – plonjându-ne-n vălul oceanelor • pentru a se retrage apoi la adăpostul unei eclipse eterne • ca supernegrul de taină al bilelor de popice • el – ce ne lasă să culegem sărutul ultim în alb • precum într-un ou unde-am pătrunde – mereu mai adânc • printr-o singură coajă – din ce în ce – din ce în ce – mai imaculată •
(Din volumul inedit Zdrenţe 4)