Când și-a lipit mâna mea de obraz
am închis ochii
și atunci am simțit cum frigul din ea se scurge
în mine
și-atunci am început să văd
momentul când ea l-a întâlnit pentru întâia oară
la ieșirea din azilul de noapte
și când el i-a cerut o țigară
A tras lent și adânc un fum și apoi deodată i-a spus
mă gândesc să plec în Italia
Și i-a spus că era sezonul culegătorilor de sparanghel
și că i-ar place să o ia cu el
Fără să o fi întrebat nimic altceva de parcă s-ar fi cunoscut
dintotdeauna
și ea a înțeles într-o clipă că l-a cunoscut dintotdeauna
și că în jurul lor
deodată
ceață și raze aurii care străbat din toate părțile
și îi ridică la câțiva centimetri de pământ
purtându-i spre câmpurile de culegători
O viziune din primul an când paznicul de la poarta Paradisului
le-a deschis și le-a tăiat un bilet gratis
și le-a spus că în anotimpul acesta nimeni nu moare
fiindcă toți cei intrați sunt culegători
și au rostit la rândul lor
formula magică de plecare:
oricând dar putem și acum
Și ea a înțeles că nimic n-ar mai reține-o în T
nici parcarea de TIR-uri de la marginea orașului
și nici cei doi câini mici și lânoși ai colegei din camera de bloc închiriată
nici profilul ei de pe site-ul de datting
și nici cei câțiva clienți fideli cu mâinile lor tremurânde
ce o iubeau de-a binelea
și ale căror fețe se developau lent în memorie și se spărgeau apoi în cioburi
În sertarul ei secret se adunase un morman de iubire și de cioburi
Și atunci ea îi răspunse de parcă l-ar fi cunoscut dintotdeauna
aplecând ușor capul și șoptind:
oricând dar pot și acum
Și iată-i într-o serie de secvențe
un fel de album răsfoit pe sărite
Ani împărțiți în două jumătăți de negru și roșu
Și ani când cele două culori se întrepătrund fără să se amestece
așa cum s-a întâmplat
într-o iarnă când împreună cu el
au rămas să rătăcească pe străzi
Și succesiuni de imagini despre cum nopțile îi găsea
dormind îmbrățișați în holul scărilor de bloc
ori ascultând sub pielea ei inima copilului
degetele lui simțind sub pielea ei inima copilului
până în clipa când frigul a adus liniștea
și iarna lumii a adus liniștea
O iarnă cu jarul țigărilor și uneori mâncare
lăsată pe trepte de locatarii blocurilor
Fără să cerșească
fiindcă în Paradis e un ocean de bunătate
dar și frigul iernii
aducător de bunătatea care i-a lăsat mereu îmbrățișați
lângă o sacoșă ce a adunat toată viața lor de până atunci
Legătură cu câteva haine și mai nimic în afara unei cărți poștale
găsită într-un tomberon
Acolo o imagine în care niște cămile pluteau pe dune de nisip roșu
pe îndoiturile repetate ale cartonului
și niște urme de negreală
parcă anunțând tăcerea din pântecul ei
apoi zăpada și frigul crâncen
și nici o adresă unde s-ar putea găsi un fel de acasă
Nici o încăpere
sau undeva unde să nu bată înghețul scărilor de bloc
și colțurile umede ale unor ziduri
de care fumul țigărilor să nu se lipească
Singurul lux al câtorva țigări
fumate pe rând
fiindcă totul s-a împărțit la doi
chiar și îmbrățișarea care căuta somnul
prin frigul neiertător al iernii
aducător însă de bunătatea ce i-a lăsat mereu îmbrățișați
iar tot ce aveau pe lume era această îmbrățișare
izvorâtă din oceanul de bunătate al biletului spre Paradis
Iarna simțită cu adevărat în fiecare clipă
de parcă nici în Paradis iarna nu ar avea un sfârșit
Și nopțile ghemuite în holul blocurilor n-ar avea un sfârșit
și toți acești ultimi șapte ani cu tălpile lipite de stradă
sau de câmpurile cu muncitori sezonieri
Totul devine suportabil când simți timpul ca
fără sfârșit
pentru că fiecare noapte însemna îmbrățișarea
ce-i închidea într-un fel de crisalidă
unde frigul și umezeala și betonul scărilor de bloc
își pierdeau puterea
Și vara venea din nou cu câmpurile de sparanghel
și venea Olanda și Germania și Italia și ritualul culegătorilor
cu plecări și veniri
și agoniseala pentru lunile de iarnă și primăvară
Apoi o lună două de chirii la pensiuni
și-apoi coadă în fața azilului de noapte întotdeauna
aducător de bunătate
deși nu oricând zarurile câștigă pentru amândoi
patul din camerele separate
Acolo unde îmbrățișarea nu există
și se doarme cu sacoșa roșie și neagră sub cap
și unde ilustrata boțită desparte cutele de hârtie și caravana de cămile
și dunele de nisip roșu
de mirosurile grele de încălțăminte
alcool și țigări ieftine
de transpirație și scâncete în toiul nopții și câte un țipăt
de pasăre de pradă la sunetul picioarelor târșite spre WC-uri
și mintea mereu la pândă gata să dea drumul la urlet
când țipetele pe care le auzeau
erau de fapt țipetele lor
Totul e o pândă și foșnete ce trec printre paturile suprapuse
și totul înfășurat strâns în pături
și noaptea ce este de fapt prelungirea altor nopți
și zilele cu ploaie proaspătă și blândă
înainte de a năvăli din nou mai crâncen iarna
fiindcă nici în Paradis iarna nu are întotdeauna frumusețea sa
Nici atunci când pe ferestrele ușilor de la intrare înfloreau
buruienile de gheață
și aerul pe care-l suflau ca să vadă mici flăcări roșii
era un fum iute
prin care treceau mâinile
ca să fie siguri că încă le aparțin
Și bariera de la intrarea azilului de noapte închisă
Și apoi cotloanele de scară
cu betonul lor negru ce la un moment dat se făcea moale
și îi lăsa să se scufunde în el
până ce scâncetul copilului din burtă
s-a topit cu totul
iar asta a făcut ușoară munca medicului
apărut deasupra ei
cu masca lui ce-i va ascunde o parte din viață
culorile roșu și negru amestecate distinct într-o spirală
și masca medicului fiindcă în Paradis
salvatorii poartă întotdeauna măști pentru că
se spune
bunătatea nu trebuie să aibă chip
Și apoi câteva zile la înălțimea unui salon de pe fereastra căruia
se vedea cum ninge des pe strada aproape pustie
și unde el
ore în șir
a așteptat în fiecare zi și i-a făcut semn
că o așteaptă în fiecare zi
– Și fața lui era un emoticon roșu – totul un zâmbet
– Și nimic altceva nu lăsa urme între zăpada troienită pe tomberoane
și cerul de care sta lipit un stol de corbi
doar niște semne negre și roșii
un fel de cod
imposibil de descifrat
despre care
se spune
că ar îmblânzi paznicul ce rupe bilete
la intrarea spre promisul Paradis
Și apoi ziua când a trebuit să iasă din coridorul alb
iar el a așteptat-o ca în fiecare zi
și au mers apoi într-un loc nou descoperit
fiindcă Paradisul are mereu ceva nou de descoperit
Acolo unde țevile ce străbăteau subsolul unei foste fabrici
erau calde
Și unde el adunase ambalaje de carton și
niște covoare care la lumina lumânării
lăsau să se vadă culorile unor flori
sau poate o țesătură înfățișând o caravană de cămile
ce străbate dune de nisip roșu
Și acolo totul mirosea a căldură
și-a ambalaje cu mâncare
și-a lichid parfumat scurs din maldărul de doze pregătite pentru vânzare
Un festin la lumina lumânării
ca o consolare că încă poate fi bine
și că puteau levita pe spate între lumea înghețată de afară
și stratul de aer atât de personal
emanat din sufletul fierbinte al țevilor
de care dacă își lipeau urechea auzeau
un murmur parcă același pe care îl auziseră
vara
în imensitatea pustie a câmpiei
când se plimbau de-a lungul terasamentului căii ferate
și se aplecau pe luciul șinelor să asculte cât de mult va ține anotimpul
și distanța dintre taberele de culegători ce cheamă din toate punctele cardinale
cu abundența de fructe și legume
din care
se spune
se poate mânca după poftă
În toiul căruia se cântă ”Sumertime when the livin’ is easy”
Și când se adună ceva credite pentru frigul iernii
ce va să vină
Și unde eram atunci de fapt șopti ea
mai mult ca o întrebare
asupra pâlpâirii lumânărilor
în culoarul negru
peste niște pagini de carte cu bucăți rupte de pâine
și capace ale conservelor deschise în strălucirea lor pâlpâitoare
cu miros de bunăstare stătut
și urme ale sezoanelor din taberele de culegători
pe drumul bătătorit spre Paradis
Și-apoi din nou luminile galben-mate
din vârful stâlpilor ce mărginesc trotuarul
și zăpada ce cade din jumătatea unde se ascund clădirile și
parcă toate sunetele se ascund
într-un decor de hârtie fragil tremurător și gata să se macine
atunci când clipeau și zăpada le intra în ochi
și când din jumătatea de deasupra luminilor stradale
lucind s-a prăbușit greu și înfundat o pasăre neagră
ori când
în alte multe zile
albul zăpezii reflectat pe cerul unde stă lipit un stol de corbi
urzește o iarnă infinită
și întreruptă de nopți când totul este posibil
precum într-una din acelea când
se făcea că era cufundată într-o cadă cu apă fierbinte
mormane de spumă parfumată pluteau deasupra și în jurul ei
iar el o privea cum își plimba lent mâna
printre aburii și mormanele de spumă parfumată
din care izvorau luminescențe lichide
și aerul vibra de luminescențe lichide
când ea își amintea că i-a zâmbit
și el i-a zâmbit parcă dintr-o imensă depărtare
pentru ca apoi peste întregul moment
să se întindă o pată de mercur roșu
și țipătul moale al dimineții
Și-apoi din nou veri pe câmpurile de sparanghel din Olanda
sau culturile de castraveți și roșii din Italia
sau abatoarele reci din Austria
Și bani roșii pentru zile negre
și-apoi o rablă cumpărată pe nimic și condus fără carnet
până la un filtru al poliției
Și fuga fără noimă și apoi predarea lui
la un post de carabinieri în Italia
Și apoi repatrierea și vizitele la cameră într-un penitenciar din T.
și boala care a năvălit brusc peste toți acei 7 ani de
împreună
atât cât paznicul de la poarta paradisului
le-a tăiat ca bilet gratis
Și ultima dată în cele 15 minute permise
în care el i-a luat mâna
și-a lipit-o de obraz și i-a spus
că o iubește pentru totdeauna
și ea a știut că asta de fapt n-o să se mai repete
fiindcă întotdeauna nu este ceva irepetabil
ci urmează un scenariu pe care ni-l imaginăm
așa cum am vrea să se petreacă
fiindcă dincolo de noi întotdeauna nu există
Și-apoi ea a plătit din banii roșii și negri pentru cel mai ieftin sicriu
și în general ea a trebuit să plătească totul
din fărâmele sezoanelor de pe câmpurile culegătorilor sezonieri
nimeni altcineva în jurul ei
lângă un ritual efemer
și nimeni care să-i citească semnele de pe biletul gratis
tăiat de paznicul de la poarta Paradisului
așa cum a fost lăsat să fie
Și-apoi ea a postat pe Facebook niște poze
sub genericul unei lumânări aprinse pe fond negru
fiindcă viața ei s-a mutat patetic cu o lumânare ce arde pe fond negru
iar de atunci vocea i-a devenit
mai slabă și zilele fără noimă iar haloul incandescent din jurul flăcării
îi ardea de fiecare dată ochii
atunci când privea înăuntrul său
Și chiar dacă a început să muncească într-un loc
unde stivuia recipiente cu detergenți
și chiar dacă în cămăruța cu chirie ieftină
fereastra reflecta puțină culoare în afară de alb și negru
și chiar dacă reflecția ei părea să ascundă ceva ce o însoțește
nimeni în jurul ei
să amintească cei șapte ani de Paradis
doar stolul de corbi rămași lipiți pe pânza decolorată a cerului
și ilustrata mototolită
și adevăratul înțeles al lui nimeni
atunci când nu mai avea cu adevărat pe nimeni
și trebuia să continue să trăiască într-o postare de nedepășit
alături de haloul de lumină pe un fond negru
până ce timpul se va îndura
să-i găsească un rost
spuse ea
Înainte ca trupului să se stafidească
și pielea să ia culoarea tutunului
și memoria să se usuce
probabil într-un azil pentru bătrâni săraci
dacă pe biletul rupt de paznicul de la poarta Paradisului
se va desluși un cod pentru pus tâmpla
pe un căpătâi
și amintit chipul lui ca un emoticon mare roșu și zâmbitor
Și amintit momentul când el i-a lipit mâna caldă de obraz
așa ca atunci când au zâmbit și privit împreună
ilustrata cu dunele dogorâtoare de nisip
Și privit împreună
cutele de hârtie ce taie drumul caravanei
și o oprește
aproape de granița cu Paradisul
unde niște semne negre și roșii
se mișcă bizar
și de nedeslușit