Acum câțiva ani buni, Doamne, cum se grăbesc și anii aștia… am avut privilegiul și onoarea de a mărturisi în cadrul unui ceremonial academic, câteva fărâme din creativitatea unui Actor de legendă. Era ziua teatrului românesc, 30 ianuarie, ziua de naștere a lui Ion Luca Caragiale și Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică care îi poartă numele sărbătorea prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, marea artă a întruchipărilor destinului uman… Trei aleși ai măiestriei și seducției interpretative, Gheorghe Dinică, Marin Moraru și Victor Rebengiuc, primeau în semn de recunoștință, în aplauzele unui public entuziasmat de studenți și profesori, acest înalt rang academic.
Am avut bucuria și genuina plăcere de a ține atunci laudatio pentru, cum se spune acum, de prea multe ori și pentru prea multă lume, singurul monstru sacru, creator de revelatoare universuri umane, Victor Rebengiuc.
Îndrăznesc, tulburat de neliniștea unei tensiuni profunde, să definesc ceva din tainicul (în sensul pe care Einstein îl dădea cuvântului) lui Victor Rebengiuc, unic prin har și rang în cultura română, în aceste timpuri când lumea teatrului e din ce în ce mai tulbure și mai supusă greșelii…
Ce poate fi spus despre personalitatea, care urăște deșănțarea aprecierilor, mistificarea îmbibată de farmecul nociv al mitizării fără sfârșit, poleiala vorbelor seduse de ipocrizie – Ce? Doar Adevărul! Victor Rebengiuc are o identitate curată, organic autentică, distinctă și distinsă, limpede, simplă, firească, demnă…
Artistul Victor Rebengiuc fascinează prin umanul pe care îl construiește pe verticală, prin coerență și conciziune ideatică, prin articularea unei poetici interpretative dense, rezonând întru meditație și reflexivitate cu incandescența spiritului pe care artiștii de astăzi îl dau uitării..
Putem spune doar întregul, doar adevărul!
Actorul Victor Rebengiuc nu rătăcește în arta sa pradă succesului, nu se pierde, nu o zeifică satisfăcându-și ego-ul, ci simplu, solemn în acordurile polifoniei vieții îi dă naștere continuu. Arta sa, genetic cathartică, îți impune să nu poți vorbi despre El, creatorul ei – frivol, bombastic, perfid, neutru… Nu poți comunica niciodată formal cu Victor Rebengiuc și arta sa. Trebuie să-ți asumi minime responsabilități morale, etice și estetice, criterii deontologice rezistente la vremuri pentru a vedea opera în om și omul în operă, structură monolitică, simbioză potentă ce conferă personalității sale singularitate exemplară.
Victor Rebengiuc a împlinit și împlinește impecabil un concept de demnitate artistică surprinzător prin caratele conștiinței în spațiul atât de impur al artei scenice românești.
Victor Rebengiuc a civilizat arta interpretativă, purificând-o prin distincția sa creativă de pitorescul grosier, de actualizările sterpe ale investițiilor conjuncturale, de identitate ocazională, conceptualizând viul și fluidul emoțional în structuri de sens exprimate într-o rigoare performantă. Biografia sa artistică nu are deșertăciunea spectaculosului, ea este originală și iluminată de noblețea persoanei care își asumă rolul de mesager exponențial al umanului.
Sigur este unul dintre puținii creatori de efemeritate magică ce structurează arhetipuri. Personajele strălucit interpretate nu pot fi uitate, devin amintiri vii… Însuflețirile lui Victor Rebengiuc nu se risipesc, nu mor și își susțin prin talentul lui destinul peren. Prin El capătă pulsațiile veșniciei.
Seducția carismatică este mereu împrospătată de un energizant uman neperisabil. Victor Rebengiuc are o existență artistică simplă, solitară, subtilă. Stăpânește cu autoritate rafinată clipa întrupării – Noua Facere, performând tranșant nu ilustrarea omului și a lumii, ci reînnoirea și constituirea unui model de exemplaritate.
Forează idealul în esențe, stăpânind universul cuvintelor ce i se supun cu toate sonoritățile lor semantice. Nu este unic în profesie prin exterioritatea virtuozității, efecte și perfecționism actoricesc acrobatic, ci prin interioritatea originală a arhitecturii rolurilor structurate prin energia inteligenței native ce inițiază și desăvârșește traseul artistic al unei călăuze…
Victor Rebengiuc nu trăiește prin profesie, prin atmosfera acesteia, ci profesia se hrănește prin el, desăvârșindu-se pentru a dialoga și comunica reflexivitate.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1956, având ca profesoare pe Aura Buzescu și Beate Fredanov. Își începe cariera artistică la Craiova, debutând în spectacolul Bărbierul din Sevilla de Beumarchais. C.V.-ul impresionant prin realizări de mare amplitudine interpretativă cuprinde peste 100 de spectacole prin care Victor Rebengiuc a marcat teatrul românesc și valoarea Teatrului Bulandra și a Teatrului Mic. Amintim momente antologice a acestui traseu: Orlando – Cum vă place de Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra; Doi pe un balansoar, Teatrul Mic, regia Radu Penciulescu; Stanley – Un tramvai numit dorință, Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Brutus – Iulius Cezar de Shakespeare, Teatrul Bulandra, regia Andrei Șerban; Azilul de noapte – Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Tango – Mrožeck, Teatrul Mic, regia Radu Penciulescu; Baltagul după Sadoveanu, regia Radu Penciulescu, Teatrul Mic; Richard al II-lea – Teatrul Mic, regia Radu Penciulescu; Vicarul de Hochhuth – regia Radu Penciulescu, Teatrul Bulandra; Lungul drum al zilei către noapte de O’Neill – Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Caliban – Furtuna de Shakespeare, Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Tipătescu – O scrisoare pierdută, Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Fundulea – Visul unei nopți de vară de Shakespeare – Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei, premiul UNITER pentru cel mai bun actor; Orațio – Teatrul comic de Goldoni – Teatrul Bulandra, regia Silviu Purcărete; Pelasgos – Danaidele după Eschil – T.N. Craiova, regia Silviu Purcărete; Dodge – Copilul îngropat de Sam Shepard – Teatrul Româno-American și Teatrul Bulandra, regia Cătălina Buzoianu, premiul UNITER pentru cel mai bun actor; Marat – Sade de Peter Weiss – Teatrul Națiunilor Limoges, regia Silviu Purcărete; Serebreakov – Unchiul Vanea de Cehov – Teatrul Bulandra, regia Yuri Kordonski; Jevakin – Căsătoria de Gogol, regia Yuri Kordonski, Teatrul Bulandra; Fetisov – Colonelul Pasăre și Colonelul și păsările de Hristov Boicev – Teatrul Bulandra și T.N. Cluj, regia Alexandru Dabija; Tatăl – Șase personaje în căutarea unui autor de Pirandello – Teatrul Bulandra, regia Liviu Ciulei; Preobrajenski – Inimă de câine de Mihail Bulgakov – Teatrul Național, regia Yuri Kordonski.
A fost declarat de specialiști Actorul anului 2004, a primit Premiul de excelență UNITER… Nenumărate premii, distincții, onoruri…
Nu numai regizorii cei mai importanți din toate generațiile, nu numai partenerii de scenă și spectatorii îl cheamă și-l doresc pe Victor Rebengiuc, ci și personajele emblematice, profunde, pline de carismă și umor, de virtuozitate histrionică și adâncime ideatică îl solicită pentru a le întreține nemurirea.
Cariera cinematografică a lui Victor Rebengiuc impune respect și admirație. Din lista celor peste 50 de filme realizate sub bagheta unor regizori de prim rang menționăm: Pădurea spânzuraților, regia Liviu Ciulei, film ce a obținut premiul de regie la Cannes; Tănase Scatiu, regia Dan Pița; Doctorul Poenaru, regia Dinu Tănase; De ce trag clopotele Mitică?, regia Lucian Pintilie; Faleze de nisip, regia Dan Pița; Moromeții, regia Stere Gulea, premiul pentru cel mai bun actor la festivalurile din Italia, San Remo și Portugalia, Santarem; Niki Ardelean, colonel în rezervă, regia Lucian Pintilie; Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, regia Cristi Puiu; Balanța, regia Lucian Pintilie.
George Constantin mi-a spus odată, demult, când repetam Barbarii la Nottara: „Uite cum cad replicile în Victor, cum primește el jocul partenerului… Uite ce adâncime are gândul și cum vibrează înăuntrul lui.”
La radio și televiziune, Victor Rebengiuc desăvârșește opera sa interpretativă, stimulat de dramaturgia clasică și contemporană, de partenerii Cehov și Caragiale, Shakespeare și Goethe, Lessing, Calderon, Camil Petrescu, Vallejo, Ibsen și Strindberg.
A jucat împreună cu cei din aceeași familie princiară ca și el: Clody Berthola, Jules Cazaban, Emil Botta, Toma Caragiu, Gina Patrichi, Liviu Ciulei, Valeria Seciu, Olga Tudorache, Mariana Mihuț, Octavian Cotescu, Vasile Nițulescu, Gheorghe Dinică, Petrică Gheorghiu, George Constantin.
Constanță în verticalitate, fenomen atipic la noi, întreține valoarea și demnitatea, rigoarea și diversitatea structurală și stilistică, într-o conviețuire a densităților nealterate de nici un fel de trivialitate.
Candoarea și intensitatea spirituală, energia și umorul, niciodată sărăcit de sensuri, calibrat pe amplitudine reflexivă, desăvârșesc carisma unui artist de atitudine, conștient și lucid cu propria operă, susținut de o viziune rațională echilibrată asupra insecurității umane, reușind transfigurări de rafinament în compoziții structurate pe relieful esențelor, expresive și organice totodată. Nu minte, nu știe să mintă, nu se face plăcut și agreabil pentru a distra lumea în afara rangului artistic pe care îl are și îl stăpânește cu noblețe.
Victor Rebengiuc nu caută succesul în ierarhii arbitrare, nu e V.I.P.-ul mediatizărilor calpe, el caută cu smerenie, cu modestie și bun gust sursa virgină a adevărului reverberant și polisemantic. Are modestia înțeleptului și tenacitatea performerului. Un bărbat – un luptător – un explorator al umanului. Umanul este pentru el viul actualității.
Nu își calculează dibaci efectele comunicării, nu jonglează cu spectatorii, nu cere favoarea publicului – impune întotdeauna criterii de valoare și discernământ artistic oficierii sale. Are simplitatea subtilă și limpede, curajoasă, monolitică, prometeiană.
Nu suportă mistificările, făcătura, iluzionismul, cultivă tradiția esențelor artei interpretative pentru a-i întreține modernitatea și a-i solicita întinerirea printr-o gândire de avangardă inspirată și legitimă.
Prietenia lui este sfințită de loialitate.
Nu poate fi comparat decât cu sine însuși.
Desăvârșit în autenticitate, Victor Rebengiuc are o carieră artistică neviciată de istorie, coerentă și susținută de o enciclopedie a caracterelor creației sale.
Nu știe să joace ciudat, straniu, absurd, postmodern… altfel… – Există, există plenar, surprinzător prin jocul nuanțelor, prin adevărul care cuprinde și relevă Totalitatea.
E solar și plin de afecțiune.
E generos numai în perimetrul demnității.
E deschis și comunică simplu, direct numai în traiectul purificat de superficialitate.
Victor Rebengiuc îți impune să nu vorbești despre el, ci să descifrezi misiunea pe care și-a asumat-o. Nu face parte dintre actorii care se emoționează fără să simtă nimic.
Și acum, la 91 de ani, e tânăr, mereu tânăr și capabil să desăvârșească un nou drum oricând.
Rectorul Victor Rebengiuc din 1990, a fost și pentru mulți dintre noi este în continuare rectorul UNATC, inițiatorul unui proiect de liberalizare în învățământul vocațional artistic… Victor Rebengiuc a fost director al Teatrului Bulandra întru continuitatea valorică a misiunii doamnei Lucia Sturdza Bulandra și a magului Liviu Ciulei, și încă pentru unii, puțini, continuă să fie… Generația mea și generațiile studenților de astăzi sunt și vor fi inspirate și susținute în profesie de modelul pe care Victor Rebengiuc l-a impus cu demnitate și strălucire în arta românească.
Sala Mare a Teatrului Național din București, cel mai important și semnificativ centru teatral al țării, și-a definit din plin identitatea în stagiunea 2017 – 2018, prin spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, cu o distribuție de aleasă calitate, prin noblețe și profunzime, prin virtuozitate interpretativă, așa cum au făcut-o de atâtea și atâtea ori Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc… Dumnezeule…, reprezentație de exigentă și tulburătoare demnitate teatrală, magie prin adevăr și simplitate.
Publicul din toate generațiile a umplut până la refuz Sala Ion Caramitru, în căutarea teatrului viu și tainic, a urmărit acest requiem spectacular respirând emoționalitatea incandescentă a creațiilor actoricești polifonice… Nuanțe, semne, seducție magică. Publicul trăiește spectacolul, și la final, vrăjit de plenitutidinea acestui ceremonial al vieții și al morții se adâncește cu întreaga sa ființă în tăcere. Da… ultima imagine, moartea curată în adâncime a Regelui și Reginei, ne cuprinde pe toți… Apoi, când scena a închis ritualul dispariției dureroase și totodată învăluite în iubire, atunci, spectatorii cuprinși de frisonul ambiguităților existenței umane înțeleg cealaltă dimensiune, cea ascunsă, a teatrului – Inițierea.
Aplauzele, ecourile acestui mare spectacol sfidează conceptual făcătura și filozofarea facilă, stearpă, pe scenă se revitalizează valoarea marelui artist, a vedetei creatoare de destin…
Tăcerea și smerenia sunt bucurie sfințită de teatru, de înalta artă histrionică, dincolo de cuprindere, a lui Victor Rebengiuc și a Marianei Mihuț, creatori de substanță umană.
Modestie nobilă în privirile arzând de mulțumire de pe scenă. Ochi în ochi, publicul și actorii – creatori ai acestui regal întru iluminare – își înfrățesc singurătățile, disperările, neliniștile, într-o puternică comuniune. Artă și respect, încredere în înțelegerea vieții și a morții, transfigurare.
Spectacolul s-a stins în solemnitate, în spațiul sacru al scenei.
Dispariție misterioasă în necunoscutul morții, spațiul de joc se scufundă și, o dată cu el, nefericirea… și Regele moare… și Regina alături de el… și Moartea e stăpâna liniștii… Tăcerea în cele o mie de locuri ale Sălii Mari a Teatrului Național din București este sfințită de emoțiile sufletului și ale gândului. Vedem apoi cum scena se ridică încet, pustie și tristă, un imens spațiu îmbibat de tăcere. Nimeni nu se clintește, ochii trăiesc imaginea absenței, nici o mișcare, nici un sunet, de parcă lumea întreagă ar fi moartă. Doar conturul viului și densitatea măreției înțelegerii… și apoi luminile ne scot din durerea fertilă, cuprinzătoare a însingurării. Aplauze… aplauze… aplauze…!
Cucernică bucurie cu nenumărate ecouri. Pe scenă, demnitate, în sală, recunoștință. Comunicare magică. Minute în șir umblăm pe holurile teatrului, și eu și soția mea, spre cabine, și nu știm, nu avem cuvinte pentru a ne mărturisi starea de grație, de bucurie în suferință, neliniște în iubire. Și eu și Veronica, o strângem cu putere în brațe pe Mariana, în ochii căreia e o furtună de diamante. O iubim, e cea mai… Doamne, ce mici sunt laudele, ce frivole! Ne îmbrățișează fericită, dar cuprinsă de unde de tristețe șoptește: „Ce piesă minunată… și cum s-a legat cu moartea Regelui nostru…”
Ajungem după câteva minute și la ușa cabinei lui Victor. Bat încet… „– O clipă, așteptați, vă rog…”. Vorbele lui mă fac să închid repede ușa întredeschisă. L-am zărit… Cu mișcări încete, obosit, încărcat înăuntrul său de vibrațiile personajului Regelui din momentul morții, Victor își schimbă cămașa… „– Încă puțin…”, răspund: „– Bine, așteptăm!”
Bogat în sentimente, tandru și atent la ceea ce transmite, Berenger întâiul, încă necuprins în hainele de stradă ale actorului, ne deschide ușa. Tăcem… Îl îmbrățișăm cu lacrimi în ochi, fericiți că l-am văzut în această seară. E unic, e curat, e demn. Și cuprinzând-o cu tandrețe în brațe pe Veronica, mărturisește: – E piesa asta atât de bună… ce să-i faci? Să o strici? Zâmbește cu farmecul unei candori care nu-l poate îmbătrâni vreodată. Iubește oamenii, iubește viața, iubește teatrul… E credincios iubirii sale. Așa a fost întotdeauna.
După aplauze îndelungi spectatorii pășeau în afara teatrului în tăcere… Oamenii aveau tot sufletul în privire… câtă noblețe în liniștea chipurilor.
Intransigența și rigoarea profesională a lui Victor Rebengiuc este în primul rând față de sine, dar și față de ceilalți. Un actor emblematic ce nu acceptă gratuitatea și mimetismul. Un crez al teatrului, al artei de a trăi înțelesurile.