MASA COLȚUROASĂ
Lui Nicolae Manolescu, postum
Fără o mână
înfloresc conspirațiile
se întețesc intrigile
masa rotundă devine colțuroasă
cavalerii își scutură proiectele
fiecare e cel mai bun
undeva lipsește ceva,
cubului imperfect îi
lipsește un Mithridate
care a gustat din toate amărăciunile
a purtat toate războaiele
a extins autoritatea
instituind
marea masă a tăcerii.
NU POȚI FI FERICIT
Nu poți fi fericit tot timpul
dar nici nefericit
fluctuant ca marea
fremătător în necunoscute
în neliniști unduioase
un acar
care-și scapă vagoanele
înainte de a le umple
cu speranță,
un pompier
înaintea flăcărilor neaprinse
gata să năvălească
indigo,
un balerin
înaintea piruetelor aerodinamice
pe o scenă portativă
invizibilă și ea,
un poet
înaintea surprinderii sunetului final
al noului început,
tu,
cel dinainte de-a te adăuga
înainte de-a cutreiera zarea
înainte de tot.
O SCOICĂ LA MARGINEA MĂRII
Uneori lipesc două zile-ntr-una
fără să le ademenesc
fără să le-ncuscresc
prima se derulează aproape firesc
la marginea lumii
gata de zbor,
gata,
a doua inundă auzul cu lumină
o scoică la marginea mării
fremătătoare
inundă,
seara
marginea orei
se subțiază
dispare
în timp ce aștept
în autoturism
să se sfârșească
colapsul gravitațional
Margina.
UN LAC MUZICAL
Un lac muzical
ieșit din anonimat
uneori cu lișițe
lângă un dom impunător
spre care privește în bronz
Corneliu Coposu,
îl poți zări și din tramvai,
într-o podgorie doar cu numele,
la strugurii prea acri nu ajungi ușor
dar nici la fântâna țâșnitoare
cu apă dansând în acorduri clasice
noaptea, cu felinare aprinse,
holograme peste oraș.
Nemaivăzutul…
gurile cârcotesc
urechile au asurzit
toate se petrec
nimic nu este de neînlocuit,
se găsește ceva și mai și.
Totul devine posibil.
PUZZLE
Unde poți să încapi întreg
reconstituind
propriul tău puzzle,
părticelele risipite
peste tot
își revendică întregul
de departe
sau mai de aproape
de la poli la ecuator
sau te afunzi acolo
unde părticelele plutesc
imponderabil
nu le vezi nu le știi nu le auzi
poți măsura cât la sută
s-au așezat la locul potrivit,
câte mai stau dispersate,
nearmonizate,
poți să le implori
să reconfigureze
matricea
să fii pe deplin tu.
UN JOC FĂRĂ REGULI
Observ
apropii lumea
cu ochi miopi sau panoramici
fără să pretind că sunt din ea
sau ea din mine,
fără să mă dumiresc dacă
o văd, o închipui sau o deformez
nici dacă o simt sau o palpez
în timp ce-mi pun pielea la bătaie,
nu știu dacă am venit prea târziu
sau prea devreme
nici dacă trec în slalom printre jaloane,
da, mă întreb
dacă trec linia de sosire
unde sosesc?
Între necunoscute
cineva a instituit jocul
fără reguli
și apoi
ne-a lăsat să ne descurcăm
singuri
fără GPS.
NOPȚILE
Sunt nopți și nopți
când inspirația umple
te aruncă
te lasă fără plasă,
nu e niciun punct fix,
uneori sar peste nopți
nu mă prinde nimeni,
ca și cum nici n-ar fi,
amenințând zilele să rămână pe jumătate,
într-o dungă,
neîmplinite, nerotunjite,
alteori mă scufund în noapte
caut perle
înșir literele unui alfabet necunoscut.