Grație seriozității, independenței de gândire, neafilierii doctrinare și evaluării cât mai exacte, apropiate de adevăr, atuuri inoxidabile, nu de ieri-de azi, ci „antice”, de câteva decenii, Dan Cristea și-a făurit o aură de critic integru, impersonal, nepreocupat de onoruri, funcții, chit că avea ca suport științific un doctorat în SUA și o carieră fără glisări, modulări, pendulări, deci legitimitate deplină. Cam „toți criticii generației 1960 au scris cronică literară. Cei mai mulți au abandonat-o după 1989. Singurul care scrie și azi în mod regulat este Dan Cristea.” (Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, Editura Paralela 45, 2014, p. 288). Și-a văzut cu migală de critica de întâmpinare, dozat/ blindat cu opere universale, filosofie, folosind un instrumentar rafinat, peste modernitatea cea vizibilă și previzibilă, ca un fost ucenic la marile teorii ale criticii franceze, americane, germane, din pana sa ivindu-se comentarii profunde, cvasi-exhaustive, niciodată superficiale, formaliste, de complezență, unde să prevaleze apologia – monada unui timp ambiguu, insuficient de racordat la estetică – ori negația, mai ales în cazurile de scriitori de etajera a doua, a treia… O posibilă probă de profesionalism în domeniul acesta, cu racordare la parametrii recenziilor europene: Alte cronici de la Snagov (Editura Tracus Arte, 2019). De ce toposul Snagov în titlu? Deoarece conotația culturală îl cuprinde neapărat pe harnicul și plurivalentul cărturar (georgian) Antim Ivireanul, fără de care epoca brâncoveană – poate prima ieșire consistentă a artei românești în lume – n-ar fi avut suficientă strălucire. În plus arealul limitrof capitalei a semnificat o oază de liniște, inspirație, „locul eului care scrie, loc legat nu atât de peisaj, cât de lumea cărților.” („Argument”, p. 5). Aproape că nicio operă comentată nu a omis preludiul/ învățătura despre tropi! Un moment poetic de ținută sporește interpretativ la decelarea unui oximoron ori a unei metafore atributive și a volutelor trakliene. În situația de mai sus, apare justă afirmația că avem de-a face cu „unul dintre cei mai de seamă cartografi ai literaturii contemporane” (Răzvan Voncu, România literară, nr. 24, 12 iunie 2020, p. 6). Cu toate că pe recenzent nu-l interesează reputația scriitorului examinat, trebuie să observăm absența numelor necunoscute, nefixate, semn al unei borne evaluative peste linia mediană. Crisparea nu există, flerul axiologic/ estetic se transparentizează, așa încât aria de selecție e activă, operele ratate, modeste nu se arată, „zac” pe un raft prăfuit, uitat…
Nu există o rețetă a tipului de cronică propusă de către diligentul redactor-șef de la Luceafărul de dimineață (de curând plecat dintre noi), însă unele constante merită reținute. Apropierea de text – nu privirea din avion, ca la alții – ci respectul acordat fiecărui exponat, raportarea la posibile/ probabile modele, detectarea originalității vaste/ limitate, semnalarea unor cutume, periplul prin imaginarul poetic, cristalizarea tipologiilor – personaj-narator, personaj-martor, personaj actanțial, disecarea artei literare, domeniu în care longevivul, experimentatul comentator literar bucureștean vădește experiență și calitate de fin poetician, permițându-și mai mult sau mai puțin colegial a-și corija, rectifica, mustra colegii, cu discernământ și eleganță, nu vehemență. Veritabile lecții competente pe tema cronicii literare.
,,Dan Cristea este unul dintre cei mai importanți critici actuali, a cărui opinie contează în stabilirea valorilor contemporane.” (Răzvan Voncu, Critici români de azi, p. 62, Editura Școala Ardeleană, 2020). De altfel, rafinatele-i cunoștințe de stilistică rostuite cu decență pot trece, involuntar, neobservate. Uneori, el le denominează ca îndreptări. Spre exemplu, nu precupețește a lămuri ce este chiasmul (Dan Cristea, op. cit., p. 46) ori sinecdoca sau analepsa (ibidem, p. 62). Memorabile explicații profesorale dinspre ezoterism spre exoterism…
„Cronicile sunt analitic exacte, relevând meticulos trăsăturile operelor de poezie, mai rar, ale prozei și criticii. Dan Cristea selectează grijuliu opere omologate sau care i se par omologabile.” (Nicolae Manolescu, op. cit., p. 289).