BLIND CU EINSTEIN
lângă noi se curbează lumina
ar trebui să purtăm ochelarii fumurii doar noaptea
la intrarea în labirint
unde soarele devine mucegai fosforescent
pe culoarele înguste trupurile celor ce pândesc
au umbră de lup
dar focurile vii îi împuşcă în umăr
cu o rămânere în urmă
eu sunt relativ tânăr
tu eşti relativ aproape
şi relativul devine irelevant în acest chip
rochia ta îmi pare o velinţă ciudată
barba mea e semn de război
o să te ating în punctul dinspre infinit
muşcându-ţi buzele relativ până la sânge
iar Dumnezeu o să presare copii jucându-se
de-a Hänsel şi Gretel ca să nu lase pământul sterp
POEMUL CATARACTĂ
când ridic pleoapele se închide
dungi cenuşii ameninţă cerul lui Manet
probează ziua asta ca pe o rochie
soarele se sufocă
sărută-l până îi va sări luna din gât
nu te mai întreba cine în gândul cui este
adună doar tăcerea între palme!
mişc pereţii
apa picură din grindă
suntem rădăcini înecate de aer
fructe în pământ
întunericul – avorton al luminii –
ţine visul întins ca o setcă
METROPOLIS
de la un timp mă fascinează intersecţiile
parcă ar fi calamari eşuaţi pe o plajă sălbatică
striviţi de paşii unui ciclop
secundele din semafor sunt ultimele fire dintr-o perfuzie cu nisip
o să explodez
05 04 03 02 01
număr în sens opus încercând să adun crâmpeie din viaţă
mânile mele pe volan sunt ale unui medic operând
un fibrom o tumoare o cataractă
un gând malign
drumul meu despică lumina precum o păstaie
din ea cad boabe de întuneric
trupul e un şir discontinuu de intersecţii
ficatul inima stomacul splina
sunt toate camere într-un hotel polar
o singură tăietură e de-ajuns
cu o clipă mai devreme omul îmi strânge mâna
privindu-mă într-un fel indescriptibil
şi-a lăsat viaţa în palma mea ca un abur de nufăr
transpir de fiecare dată în momentul acesta
mă gândesc
cum ne întâlnim pe acelaşi tentacul şi intrăm hipnotizaţi
în ochiul mare şi rece
tu rămâi captivă în iris
în holul cel mare al sternului
mă întâmpină o carte cu impresii
pe care trebuie s-o completez la plecare
în stomac găsesc un clasor cu timbre rare
lângă inimă chinezării şi tuberculi de păpădie endocrină
nu sunt medic! urlă ceva în mine
îmi vine să cad în genunchi
e atâta întuneric amestecat cu sânge!
mâinile mele lucrând ascultă de un alt creier
decât cel pe care-l comand zi de zi
o caracatiţă mânuind inteligent bisturiul
sunt atât de obosit
încât nu pot urni culoarea roşie a semaforului
ne vom întâlni mai târziu azi
trebuie să descurc venele arterele şi tendoanele astea
clipeşte măcar te rog!
CUM SĂ PRINZI LUNA ÎN ZONA 51
ne-au separat de la naştere
ne puneau să desenăm o stradă închipuită
până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt
a-nceput să zboare împărţindu-şi aripile
precum cele cinci pâini şi doi peşti
ne îndesaserăm buzunarele cu ele să reconstituim
drumul până acasă
oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator
logaritm alfabet
mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre
un tunel sfârtecând deodată lumina
răni florescente au început să contureze un chip
ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist
însă ce şoc am avut să te redescopăr într-un balcon
florentin
apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat
din spate
ca un satyr de propriile-i labirinturi!
într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de
neutru
până la ea suntem la genul indiferenţei cu sine
tu m-ai învăţat să nu-mi înghit nicio privire
ultimul semn înainte de a te re/cunoaşte a fost acea
şedinţă fotografică
din turnul Eiffel am văzut mulţimea de nuduri de pe
Champs-Élysées
era martie
la sfârşit s-au repezit să se îmbrace
desenând pe asfalt arcuirea zâmbetului tău
vagoanele păreau un şir de căruţe uitate în far-west
din ultimul aveai să cobori şi eu ridicam o cabană
dormeam în piei de urs grizzly
uneori când merg cu metroul
în flashurile de graffitti
recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi
ne prefacem în continuare
ei sunt mulţumiţi crezând că le confirmăm teoria
dar nu ştiu că noi am învins entropia
trăind unul în visele celuilalt
în noapte un tren ca un dragon s-a poticnit
scuturându-şi scheletul pe o scară ca un vierme
tânjind spre copac
cobori şi-ţi întind mâna
buzele tale sunt roşii precum un măr neînceput
îmi amintesc ce albă este luna