cronica literară
TUDOREL URIAN

CARTOGRAFIA UNOR ȚINUTURI ARTISTICE

Articol publicat în ediția 7-8/2024

Numele „patriarhului” criticii literare timișorene, Cornel Ungureanu, este atașat de câtva timp unui domeniu încă ignorat de cei mai mulți dintre practicanții comentariilor despre literatură. Ideea pare să îi fi venit simultan (dacă nu îi va fi fost inspirată de ea) cu cea a proiectului „A treia Europă”, care a relevat existența unor spații literare, cu particularități specifice, pe care simpla cronologie a istoriilor literare nu este în măsură să o explice foarte convenabil. Pe măsură ce coborâm în timp, puterea de iradiere a capodoperelor literaturii scade, puterea de influență este tot mai redusă, circulația cărților mai anevoioasă. Intră în joc tot felul de criterii specifice locului: o anumită realitate social-politică, vecinătățile imediate, preluarea transfrontalieră a unor teme și soluții stilistice, influența creației populare, tradițiile, ideile care circulă în arealul respectiv și care formează un anumit aer al timpului.

Firește, într-o țară măcinată de suspiciuni, confruntată de-a lungul timpului cu multe experiențe neplăcute, proiectul de geografie literară (la fel ca cel despre „A treia Europă”) a fost întâmpinat cu mult scepticism, nelipsind nici acuza că autorul urmărește scopuri secesioniste. Firește autorul a încercat să explice cu deplină bună-credință că demersul său nu urmărește scopuri politice, cu atât mai puțin secesioniste, ci doar o mai bună înțelegere a fenomenului literar, o organizare diferită a materialului față de cea cronologică, a istoriilor literare și, până la urmă, o îmbogățire a literaturii române prin multiplicarea unghiurilor de abordare. Mai ales în această epocă a globalizării și a deteritorializării în care multe lucruri și-au pierdut reperele.

La mai bine de două decenii  după ce și-a făcut publică viziunea, a fixat regulile jocului și a oferit  primele exemplificări (Geografie literară, Editura Universității de Vest, 2002), Cornel Ungureanu pare să se apropie de împlinirea deplină a operei sale prin publicarea a două volume masive, al căror scop este „scanarea” întregului teritoriu artistic al literaturii române, care să pună în evidență, deopotrivă, cele aflate la vedere, dar și subsolul uitat sau nedescoperit încă. Deocamdată a publicat un prim tom impresionant și inhibant prin dimensiuni (694 de pagini), care conține trei secțiuni: Muntenia și deschiderile spre sud; Moldova și „sentimentul abisal al culturii”; Basarabia și deschiderile către răsărit”. Va urma însă și un al doilea tom, cel puțin la fel de voluminos, care se va ocupa de Transilvania și seducțiile Europei Centrale și despre Banatul și creativitatea zonelor de contact etnic.

Așa cum era de așteptat, cartea beneficiază de un Argument, prilej pentru autor de a demonstra încă o dată utilitatea întreprinderii sale și de a sublinia diferența specifică dintre psihologia, sursele de inspirație și tehnicile de scriitură ale autorilor din regiunile supuse analizei. De fapt el nici nu este primul care observă aceste diferențe, dar are meritul major de a le situa într-o nouă rânduială literară, clară și edificatoare. Atunci când este cazul, Cornel Ungureanu nu ezită să aducă în ajutorul opiniilor sale observațiile altor autori respectabili afini. În cazul de față, Nicolae Balotă: „Moldoveanul este povestitor prin natură. Ori băsnuitorul e cel care e pasionat, mai presus de orice, de tâlcul celor care au fost, De la Neculce la Negruzzi și de la acesta la Sadoveanu, moldoveanul se complace în scotocirea faptelor istorice. Relatarea specifică e aceea a novelierului. În sensul renascentist al cuvântului. O samă de cuvinte, ca și nuvela istorică-arhetip a lui Negruzzi ori falsele cronici ale lui Sadoveanu sunt toate novelle ori colecții de novelle”.

În privința scriitorilor munteni, același Nicolae Balotă observă, în asentimentul lui Cornel Ungureanu: „Față de acest istoricism (și mai mult decât istoricism) moldovean, am avea estetismul (cu toate formele pseudoestetismului) muntean. Dacă moldoveanul e mare povestitor, munteanul (în sensul larg al termenului, înglobând Țara Românească) are darul verbului spus de dragul verbului.(…) Munteanul e intelectual (chiar atunci când adoptă poza intelectualității sau mimează gesturile sadismului antiintelectual. Camil Petrescu nu mai puțin decât Odobescu, Arghezi decât Mateiu Caragiale.” pp. 14-15). Citind aceste precizări putem să ne imaginăm că doar rațiuni pur editoriale au făcut ca teritoriile Țara Românească, Moldova și Basarabia să figureze în sumarul aceluiași volum.

În privința organizării materialului, și a conținutului propriu-zis aș zice că personajul principal este tot criticul literar Cornel Ungureanu. Nici într-un caz un istoric literar, dar nici un geograf, în mod foarte evident. E drept, ori de câte ori găsește prilejul, autorul invocă și elemente geografice (vreo referire la localități sau elemente de identitate ale autorului, dar nu în mod obligatoriu). Cum spuneam, el realizează un fel de scanare a teritoriului pentru a identifica și pune în evidență formele de relief semnificative la nivelul literaturii: particularitățile, diversitatea (se observă o predispoziție a lui Cornel Ungureanu pentru cărările mai puțin călcate de istoricii literară, din zona ezoterismului, metafizicii, absurdului, avangardei, elitei științifice, inclusiv marii savanți, membri ai Academiei), fără a ocoli numele de referință ale canonului literar.

Nu știu foarte multe detalii din viața lui Horia-Roman Patapievici în afară de cele privind formarea sa intelectuală (lecturi, oameni pe care i-a admirat, idei care l-au fascinat, eventuale modele de gândire) și nici din textul lui Cornel Ungureanu, care îl situează în capitolul dedicat Moldovei, nu am găsit un plus de cunoaștere din perspectiva geografiei literare. Textul e scris cu finețe și erudiție, de un critic literar important, așa cum este Cornel Ungureanu, dar nu de geograful literar omonim, însă cred că păcatul ar fi fost mai mare dacă H.-R. Patapievici ar fi lipsit din carte, decât așa, alipit la regiunea Moldovei, e drept prin afinitățile de spirit cu Ioan-Petru Culianu, observate de autor.

Mizele unei geografii literare sunt altele decât cele ale unei istorii literare. Geograful literar este interesat mai mult de diferitele forme de relief ale teritoriului pe care îl cartografiază decât de ideologii sau situări politice. De aceea plaja sa de selecție este mult mai largă. Ceea ce contează este vizibilitatea personajelor literare în cadrul respectiv. În măsură în care deține cunoștințe despre etica lor, Cornel Ungureanu nu le trece cu vederea, dar nu face din aceasta o condiție decisivă pentru prezența sau absența lor din volum. O simplă răsfoire a cuprinsului ne face să observăm nume de tot felul, cu notorietate literară diferită, unele mai degrabă absente din marile sinteze de istorie literară apărute în ultimii ani (Nicolae Manolescu, Alex Ștefănescu). Iată câteva nume luate la întâmplare din Geografia literară a României. Mă refer la cele mai puțin vehiculate, pentru că numele canonice nu lipsesc din lista lui Cornel Ungureanu: Nicolae Grigore Mărășanu, Paul Georgescu, Valeriu Anania, Petru Popescu, Andreea Răsuceanu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Nicolae Iorga, Constantin Stere, Vasile Pârvan, Vasile Lovinescu, M. Blecher, Benjamin Fundoianu, Mircea Ciobanu, Radu Cârneci, Theodor Codreanu, Paul Celan, Vasile Andru, Radu Mareș, Lucian Costin, Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Nicolae Leahu, frații Vakulovski, Moni Stănilă. Nu pun în discuție valoarea acestor scriitori care, cu siguranță există, ci constat că reprezentativitatea în geografia literaturii nu se măsoară cu instrumentele istoricilor literari. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău.

O altă constatare interesantă este aceea că geografia literară, spre deosebire de istoriile literare, se ocupă exclusiv de creatori, nu și de criticii literari. Este cu atât mai surprinzător cu cât unii critici literari au scris importante pagini memorialistice în care dezvoltă multe indicii privind geografia ținuturilor în care s-au născut și s-au format. De pildă Alex Ștefănescu a făcut în proza sa și în paginile memorialistice mult caz de originile sale bucovinene. Totuși, el nu ilustrează în cartea lui Cornel Ungureanu geografia literară a Bucovinei. Chiar dacă criticii sunt frecvent convocați pentru a caracteriza un personaj sau altul ei sunt rareori în centrul studiilor de geografie literară. Deși, de multe ori, ei influențează în mai mare măsură decât alți factori literatura care se scrie într-un anumit teritoriu.

În privința scriitorilor din Basarabia, intrați de mai puțină vreme în conștiința cititorilor din România, Cornel Ungureanu alternează comentariile critice cu interviuri, unele de o excepțională calitate. Foarte interesantă este discuția dintre o autoare din România, Elena Vlădăreanu și veteranul scriitor basarabean Vladimir Beșleagă, un nume major al prozei de dincolo de Prut. Vladimir Beșleagă se dovedește nu doar un scriitor de vârf, ci și o conștiință europeană un adept al modernizării țării și al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Geografia literară, așa cum o dezvoltă Cornel Ungureanu este o cale de cunoaștere. Ca o excursie pe care o facem în alte teritorii, pentru a întâlni oamenii, istoria și obiceiurile locului, tot ce poate stârni interesul unui trecător pe acele meleaguri. O perspectivă inedită de a privi lumea mereu fascinantă a literaturii.

 

Cornel Ungureanu, Geografia literară a României,

Editura Academiei Române, București, 2023