Șantropel avea niște iarbă în fața casei. Vecinul meu Șantropel. Cizmar de meserie, dar făcea de toate. Se pricepea la tot ce alții uitaseră. Cum să bați un cui și să-ți agăți de el haina. Ura casele pline de cuiere inutile. Cum să meșterești un capac de WC dintr-o bucată de placaj găsită în magazie. Nu să dai fuga la magazin și să cheltui bani pentru drăcovenie de-aia din plastic. Dacă ai două mâini nu-ți mai trebuie altceva, zicea el. Și să ai iarbă proaspătă în fața casei, că altfel mori repede.
Șantropel avea niște iarbă în fața casei. Aflase de la un prieten de peste ocean că-n America așa are tot omul. El de ce să nu aibă ca-n America. Gazon stropit zilnic să fie veșnic verde.
Vecinii lui nu prea îl înțeleg. Se uită chiondorâș la iarba lui. Chiar poștașul, pe care-l credea mai zdravăn la minte, când îi aduce scrisori din America, calcă neatent, alandala, strivindu-i iarba. Nemaiputând răbda atâta nesimțire, într-o zi Șantropel a țipat la el: De ce calci pe iarba mea? „Cutia poștală e lângă poartă, iarba e către gardul spre vecin”, i-a răspuns nătărăul.
Și tot așa, Șantropel a țipat la cititorul contorului de gaz. Cititorul i-a răspuns înțepat: „Contorul e lângă pubelă, iarba e către gardul spre vecin.” Șantropel a pus furtunul să stropească iarba. L-a lăsat acolo o săptămână încheiată. Să repare stricăciunile aduse de cei doi nătărăi.
Pământul s-a inundat și-a început să se scufunde odată cu iarba.
Șantropel a cules fir cu fir iarba, a pus-o într-un geamantan și-a plecat cu ea în America. Nu s-a mai auzit nimic de el.
Așa că poștașul și cititorul de contoar vin și calcă fără grijă pe iarba cea nou răsărită pe pământul inundat. Vin fără nici o treabă, căci nici scrisori nu mai sunt de adus, nici contor de citit. Dar e nespus de plăcut să calci pe iarbă atunci când știi că nu mai e Șantropel să te cicălească.
Ierbii din geamantan, cărată tocmai peste ocean, speră să-i meargă bine în lumea liberă. Și Șantropel să nu se mai întoarcă înapoi niciodată.
Cum adică? Poștașul se gândește că asta-i trufie. Și se roagă: Iartă-mi, Doamne, gândul păcătos. Cititorul de contor n-are nici o remușcare. El știe că societatea de gaze își va lua într-o zi înapoi contorul. Abia așteaptă termenul legal să nu mai aibă obligația să controleze zilnic întoarcerea lui Șantropel.
N-ar mai suporta întoarcerea acestuia, târând după el un geamantan cu iarbă ofilită.