Ne vor cânta greierii în cimitire
și asta va fi cea mai mare realizare
a vieților noastre într-un acces de
minimalism copiii vor arunca la gunoi
mobilele hainele cărțile fotografiile tot trecutul
se va scurge ca apa murdară într-un canal
doar iluzia că am trăit va rămâne
doar iluzia o scândură într-un sicriu putrezit
Cine poate să cunoască sufletul femeii cine
bărbatul o bate o fute o bate zeița cu pas ușor
cu tălpile mirosind a flori de câmp zeița
cu mersul mlădios cu vaginul curat ca un cristal
așteptând sămânța cuminte și răbdătoare
tăcută și supusă desfăcându-și coapsele în întuneric
femeia amanta iubita soția curva supremă fecioara maria
Câtă umilință în corpul tatălui meu
așa cum stă întins pe pat îmbrăcat
într-un costum nou și așteaptă sicriul
lângă batista înmuiată în oțetul cu care
a fost spălat el care înjura de toți și
de toate acum tace întins pe pat
și așteaptă sicriul și Dumnezeu
îi caută sufletul prin toate buzunarele
Și la sfârșit să mă duceți la cimitirul
Cetățuia unde sunt îngropați toți ai mei
și străbunicul Ion și străbunica Ana
și unchiul Ionel și bunica Paraschiva
și tatăl meu Valentin care zicea ia mă
3 lei și cumpără-ți o lamă când vedea
că sunt nebărbierit și hai bă să-ți cumpăr
o vioară cum vedea că-mi crește puțin chica
la cimitirul Cetățuia au albit oasele lor
acolo vor albi și oasele mele acolo
pământul familiei e demult bătătorit
moartea e blândă și prietenoasă și
deasupra lucește tot timpul un metru
de cer pătrat la cimitirul Cetățuia
Frumoase sunt femeile în doliu
ele aduc moartea ele ne așază în sicriu
și ne îngroapă în pământul jilav și plin de viermi
apoi fac colive pomeniri și plâng și iar plâng
pentru noi bărbații lor dispăruți pentru bărbații
care le-au bătut și le-au înșelat toată viața
frumoase sunt femeile în doliu
cu ciorapii lor de mătase fini ca aripile unui
fluture cu fustele lor plisate cu dantelele lor
cu parfumul lor stins ele aduc moartea
și plâng și iar plâng pentru bărbații lor
morți glorios în vreun război sau din prea multă băutură
aplecate peste sicriu ne sărută așa cum ar săruta
obrazul unui copil pe care abia l-au născut
frumoase sunt femeile în doliu cu părul lor alb translucid
cu ridurile lor adânci ca niște albii de râuri
frumoase sunt femeile în doliu ele sunt moartea
Eu cred în dumnezeul inexistent
în dumnezeul fără chip în isusul
răstignit indecent cu o pânză în față
care abia-i acoperă rușinea
eu cred în învierea care nu va veni niciodată
în pământul răscolit din cimitire în crucile
albite de timp de pe care numele s-a șters
eu cred în dumnezeul fără chip în dumnezeul inexistent
la gât port lănțișorul sfințit moștenit de la mama
ștreang și zgardă de credincios câine creștin