Trăim într-o cultură a comunicării globale. Dezvoltarea la un nivel fără precedent și într-un ritm extrem de rapid a tehnologiilor comunicării și informării reclamă un nou tip de cultură, în care toate aceste performanțe să fie incluse într-o manieră armonioasă. Construcția culturală în era digitală revendică necesitatea de a se începe cu edificarea unei noi perspective asupra omului și a modului său de a se situa în lume.
Această cultură a comunicării ni se dezvăluie la nivelul conștiinței individuale ca fiind una a crizei. Iar dintre crizele pe care le trăiește omul contemporan, nu criza morală este cea mai importantă, așa cum cred foarte mulți teoreticieni, ci mai degrabă criza reprezentării corporalității. Ea are ca punct de plecare fenomenul observat de Jean Baudrillard: nu sufletul, ci corpul stă în centrul valorizării și modelării vieții omului societății de consum (Baudrillard, 2008). Dacă generația mea trăia această paradigmă în orizontul poetic al afirmației „Numai pe tine te am, trecătorul meu trup…” (Blaga, 2023), noile generații stau sub presiunea mediatică a regândirii corporalității sub presiunea modelelor de frumusețe impuse de industria modei sau cea a înfrumusețării, ori sub presiunea ideologiilor pentru care suportul biologic al caracteristicilor trupului este eludat în raport cu preferința pentru propria reprezentare și percepție a propriei corporalități etc. Dacă generația mea încă mai putea crede că un om este frumos prin simplu fapt că este creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, noile generații se auto-evaluează sub presiunea rețelelor sociale, a influencerilor sau prin încercarea de adecvare la cultura de masă a societății de consum.
Nu vreau să pun aici în evidență un conflict între generații, ci faptul că în timp ce altădată ființele umane aveau nostalgia de a trăi în cosmos, cultura generațiilor mai noi este una care le oferă protecție și încredere prin modelarea tehnologică specifică noii culturi digitale, în care indivizii sunt așteptați să se instaleze. Dacă ființa întrupată se regăsea pe sine ca parte a naturii, pe care și-o asuma în forme culturale specifice comunității din care făcea parte, ființa umană modelată de tehnologii și mai ales de tehnologiile comunicării are tendința de a se situa în rețea ca parte a efortului său de a elimina diferența de consistență dintre spațiul natural și cel virtual, al lumii digitale. Dacă cea dintâi încearcă să refacă legăturile sale cu ceilalți și cu diferite categorii de entități pentru a se regăsi pe sine ca o ființă ce trăiește într-un cosmos pe care îl imagina ca fiind sub semnul armoniei, în noua condiție umană elementul definitoriu este cel al diminuării diferențelor dintre real și virtual și trăirea fragmentarului din perspectiva situării într-o rețea care oferă posibilități, teoretic, infinite de construcție relațională și identitară.
Una dintre premisele de la care putem porni pentru a înțelege noua cultură care modelează reprezentările asupra omului lumii digitale, poate fi desprinsă din teoriile lui Luciano Floridi, care sunt convingătoare în a afirma că omul erei digitale nu mai trăiește în biosferă, ci în infosferă. Derivă de aici necesitatea de a lua în calcul atât modul omului contemporan de a se raporta la sine ca trup biologic, dar și specificul noilor tipuri de interacțiuni pe care le au ființele umane care se abandonează unei realități relaționale modelate de tehnologiile informării și comunicării, cât și caracteristicile noului mediu de viață a ființei care nu se mai regăsește pe sine în mod fundamental ca un organism biologic, ci ca unul informațional. Astfel, tot ceea ce este semnificativ din punct de vedere al umanității noastre nu se mai bazează pe interacțiunea biologică a ființei umane cu alte entități biologice sau de altă natură, ci pe interacțiunile presupuse de regăsirea de sine a ființei umane în calitatea sa de organism informațional. Atunci când ne propune să desemnăm această nouă realitate umană prin termenul de „inforg” (derivat din expresia Information organism), Floridi are în vedere că așa cum ne identificăm ca un organism care conține o mare cantitate de apă, tot așa noua realitate existențială (sesizabilă în mai mare măsură de generația digitală), ne obligă să ne recunoaștem și în calitate de mecanism informațional. Progresul cunoașterii umane este cel care îl determină pe Floridi să fie optimist în legătură cu posibilitatea ca pe baza revoluției digitale, care a devenit un mod de viață pentru omul contemporan, să se dezvolte un nou sistem de educație în care deplasarea de la biologic la informațional să ducă la cultivarea unei noi modalități de construcție a condiției umane, din perspectiva unui inforg inițiat într-o nouă relație inițiatică presupusă de conviețuirea în infosferă (Floridi, 2014).
Este adevărat că o asemenea perspectivă presupune o inovație antropologică în care omul nu mai este situat în centrul universului, ci fiecare ființă umană este un nod într-o rețea, în care interacționează cu alte ființe umane și cu alte entități (La Porte and Narbona, 2021). Dar această viziune se pliază foarte bine pe noile inovații tehnologice care fac posibile integrarea și adaptarea, prin intermediul noilor media și a platformelor digitale, la o cultură digitală care facilitează accesul și schimbul de idei, de experiențe și de bunuri la nivel global. Provocarea pe care o aduce o asemenea filosofie a comunicării este cea a unei alegeri pe care trebuie să o facem. Ea vizează măsura în care suntem dispuși ca în loc să intrăm într-o confruntare cu noua revoluție digitală, să o acceptăm ca pe un modelator existențial în care naturalul, biologicul și informaționalul se armonizează într-o nouă modalitate de concepere a condiției umane. Acceptarea unor explicații de tipul celor oferite de filosofia lui Luciano Floridi ar corespunde unei depășiri a reprezentării tradiționale a omului și o integrare a sa în noua viață mijlocită de comunicare, mai exact de tehnologiile comunicării și informării. Ceea ce ne obligă la un nou mod de reprezentare nu numai a biologicului sau a corporalității, ci a întregului efort de modelare culturală a condiției umane.
Nu putem face abstracție de faptul că tehnologiile nu sunt neutre, ele sunt însoțite de ideologii și utilizarea rezultatelor pe care le obținem cu ajutorul algoritmilor este marcată de cultură și ideologie (Matzner, 2024). Inteligența artificială nu este întru totul obiectivă și neutră, ea este marcată de subiectivitatea umană, de vulnerabilitățile pe care le are big data și de subculturile în care ea funcționează. Algoritmii, în ciuda expresivității lor matematice, cel puțin prin contextele în care sunt folosiți și prin persoanele care stau în spatele lor, au un tip de eficiență care poartă amprentă culturală sau ideologică. Este important să relevăm acest lucru deoarece toate tipurile de entități mijlocite de tehnologie influențează în mod profund modul de edificare a identităților, au un impact semnificativ în noile transformări ale reprezentărilor și filosofiilor despre lume și viață, sunt o prezență tot mai accentuată în viața noastră și influențează noile transformări pe care le trăim, mai mult sau mai puțin conștient, inclusiv în ceea ce privește viața noastră privată (Kannen, Langille – 2023; Santos, Radanliev – 2024).
Suntem sub presiunea unei urgențe: necesitatea de a alege între ideologie și cultură. Tehnologia poate fi pusă în mișcare de ambele. În aparență, dezvoltarea noilor tehnologii a dat șansa dezvoltării și afirmării ca o voce mai puternică unor subculturi care se afirmă cu multă vizibilitate pe dimensiunea noilor ideologii. Însă, realitatea este că noile tehnologii ale comunicării și informării deschid posibilități aproape nelimitate pentru cultură. Este posibil ca modelul clasic al canonului cultural să nu fie cel privilegiat, dar dincolo de subculturile contestării, trebuie să avem în vedere beneficiile pe care le aduce tehnologia în privința stimulării și promovării creației culturale, inclusiv cu afirmarea creatorilor de conținut, dincolo de generarea de conținut pe care ne-o propun noile entități digitale. Trebuie mereu să avem în minte faptul că tehnologiile modelează cultura și în același timp diferitele subculturi își pun amprenta asupra dezvoltărilor tehnologice și asupra modului lor de implementare.
Cultura digitală trebuie privită ca o subcultură cu care diversele forme și tradiții ale creației culturale trebuie să intre în dialog din perspectiva pluralismului culturii globale. Cultura digitală este o subcultură care trebuie privită ca un partener veritabil de dialog în orice raportare la fenomenul cultural global. Condiția umană în era digitală se va redefini la interferența dintre cultura clasică, cultura modernă, cultura de masă, cultura digitală și alte subculturi care își vor găsi platformele lor de exprimare. Altă dată se putea concepe că o asemenea transformare profundă poate fi rezultatul unui conflict între generații, prin mijlocirea unei revoluții culturale. Noua realitate a comunicării globale este una în care nu confruntarea, ci dialogul subculturilor are relevanță pentru definirea de sine a ființei umane. Fără a recurge la o perspectivă tezistă, deduc de aici responsabilitatea majoră pe care oamenii de cultură o au în era digitală.
Referințe:
Baudrillard, Jean, Societatea de consum. Mituri și structuri, Prefață de Ciprian Mihali, Traducere de Alexandru Matei, Editura Comunicare.ro, București, 2008.
Blaga, Lucian, O sută una de poezii, Antologie, studiu introductiv, nota bibliografică și selecția reperelor critice de Iulian Boldea, Editura Academiei Române, București, 2023.
Floridi, Luciano, The Fourth Revolution: How the infosphere is reshaping human reality, Oxford University Press, 2014.
Kannen, Victoria, Aaron Langille, eds., Virtual Identities and Digital Culture, Routledge, 2023.
La Porte, Jose Maria and Juan Narbona, „Colloquy with Luciano Floridi on the anthropological effects of the digital revolution”, Church, Communication and Culture, 6 (1): 119-138, 2021.
Matzner, Tobias, Algorithms. Technology, Culture, Politics, Routledge, 2024.
Santos, Omar, Petar Radanliev, Beyond the Algorithm: AI, Security, Privacy, and Ethics, Addison-Wesley, 2024.