sunt o adunătură de cicatrici. țesuturi distruse şi renăscute, pentru ca mai apoi să fie iarăşi distruse.
o adunătură de cuvinte şi insulte. sunt formată din tot ce mi-ai spus şi ce ai simțit. fiecare nesiguranță şi teamă de gânduri oculte.
pielea mea este o foaie pătată de cuvinte nerostite. urmele tale au rămas pe ea întipărite.
plămânii-mi sunt plini de sânge negru. sânge si fum de scoarță groasă de cedru.
eu sunt umbra la care te întorci când afară plouă.
eu sunt Raiul la care te rogi când moartea ne face din mână nouă.
sunt martirul iubirii tale.
sunt victima săruturilor tale.
carnea-mi este sfâşiată de colții indiferenței tale. şi mă doare, mă doare nespus, dar tac. mă rog cu smerenie să nu te opreşti căci ştiu că fără vărsare de sânge nu pot primi iertare.
cearşaful este alb imaculat. l-am schimbat ieri, că nu mai suportam să te văd peste tot. îmi aminteam de păcat.
la încheietură încă port brățara de la tine. culoarea vineție îmi aminteşte că sunt şi voi fi mereu prizoniera virtuților bizantine.
îți voi simti mereu răsuflarea de plumb, ce îmi învăluia coapsa dreaptă.
nu am cum să mai îngân imnul ce mă făcea să mai urc o treaptă.
nu iți pot evada, nici moartea nu îndrăzneşte să mă ia.
îngerilor le este frică să nu le pătez penele imaculate cu sânge.
când vede pentru ce a mâncat, Eva nu se poate opri din a plânge.
sunt doar un trup de foc şi lemn vascularizat,
ce aşteaptă să fie mântuit de apa vie, ars pe rug şi de lanțuri grele de
sfântul pământ să fie eliberat.
sunt martirul iubirii tale.
lasă-mă să-ți preaslăvesc lumea.
sunt gata să te primesc la mine în gând
şi să descopăr ce mă aşteaptă curând…
un strop de vin şi de iertare.
dar te rog, îndură-te şi chiar oferă-mi iertare..
x x x
cuvertura se desțese cu fiecare cuvânt rostit.
mai întâi tivul, apoi nasturii…
fiecare amintire de mătase,
se descoase zâmbetul,
iar apoi sărutul de pe coapsa stângă…
până şi ața de pe degetul mic
s-a dezlegat.
acum a rămas…
nimic.
desigur, încă mai simt căldura
ce mi-ai promis-o,
dar fără cuvertură,
nu mai durează mult până
se risipeşte şi aceasta…
acum că nu mai este cuvertura,
ai tăcut.
totul este ca o ceață.
copacii sunt simple fantasme,
iar strigătul este simpla
cută pe obraz.
îți aud strigătul,
dar trupul nu face nimic.
am înghețat în această
tăcere nemărginită,
neatinsă de limite
și îndoieli.
îți văd sclipirea din ochi
ce stă în echilibru perfect
cu tăcerea tăioasă,
ce-mi înăbuşe sufletul
înecat în lichid şi praf.
atinge-mă să mă trezesc
din această închipuire timpurie
a aerului de toamnă.
dărâmă zidul.
te aștept.
cerul se scurge între degetele mele
pătate de puritate şi noroi.
norii s-au preschimbat în gheață,
iar stelele sunt roşii ca sângele.
mintea-mi fuge în mii de direcții,
cuvintele îmi zgârie gâtul
cu muchiile lor ascuțite, gata să atace.
nici nu mai ştiu când
am secat cerneala clocotită
ce-mi curgea odată prin vine.
acum, pagina goală este precum o oglindă:
pete de vermilion zac
pe balta udă de lacrimi topite din ochii mei.
cerul a încetat să mai lumineze.
coala albă a pierdut în fața impurității.
mi-am aşezat capul pe masă
şi mi-am închis ochii.
ceru-mi a încetat să mai lumineze.
cuvinte goale îmbrăcate în forță de aur.
ochii flămânzi de justiție,
guri înfometate de adevăr.
cel ce ține arma victoriei este nevinovat.
cuvinte grele îmbibate cu durere.
ochi înlăcrimați de către sacru,
guri înfometate și atât, doar guri înfometate.
cel ce stă sub praf și dărâmături
ne este adevăratul dușman.
acela ce trăiește doar în profan,
ce fabrică doar minciuni și cerșește simpatie.
sub dărâmături sigur nu stă o mamă,
un copil încă netrecut prin viață,
un viitor medic, diplomat, jurnalist.
singurul lor păcat a fost să se nască pe acel
pământ divin, însă îmbibat în sânge.
oricum sub pământ, în foc,
cu toții vom ajunge;
unde Domnul nu face diferența între
ucigaș și ucis.
te compătimesc, Soare.
priveşti cum sub lumina ta,
copiii tăi se scaldă în sânge şi sudoare.
străluceşti ca să nu mai vezi
bălțile de rubin ce zac
în noroi.
străluceşti peste o lume de întuneric.
lumina ta, Soare,
veghează peste câmpuri de trupuri
reci, ude, neînsuflețite.
razele tale se reflectă în colții
ascuțiți ai ereziei umane.
razele tale mângâie pentru ultima dată
obrajii lipsiti de vlagă ai copiilor tăi.
lumina ta atinge pentru ultima dată
strălucirea ochilor copiilor.
dragă Soare, te compătimesc
şi mă rog pentru tine,
pentru o lume mai senină,
mai compătimitoare.