Când tristețea este lipită de piele
nimic din tine nu mai are culoare
cuvintele și ele opace
aleargă prin sângele decolorat,
dacă te răzvrătești
tonul te strivește cu ciocul masiv
din punct
devii punct de topire
pentru visuri,
așa încât taci
drumurile toate se învârt
după cuvinte
moi seci distorsionate
aplecate pe urechea celor
înșirați pe-o undă din iPhone,
după o vreme
îți împachetezi basmele
le îmbraci în aceeași tristețe
le lipești de pielea ta fără iluzii,
nu-ți închipui că vei fi
mai mult decât o narațiune obeză
cu elemente fantastice
și vei pleca
să-ți râcâi epiderma
cu cea mai rugoasă piatră
dintre alte coperte.
*
Aseară nu ți-am înțeles gândul
vorbeai ca o farfurie zburătoare stricată
notam instrucțiunile pe geamul aburit
sigură că îl vei revendica,
am scris un e-mail despre senzație
și mulțimea vidă
nu l-am trimis
stăteam în espectativă
cu teama camuflată în judecată,
dimineața cu gleznele fracturate
mirosea a alcool de la distanță
blocurile se înclinau
deraiau tramvaie
te amăgeai probabil
că seara nu a existat
cum nici adevărul tău îndoielnic
despre valoare putere suficiență
scaune și paradigmă,
ploua când ai sunat
dominoul dădea semne de năruire
eu împărțeam triunghiul
era atâta liniște în fotografii.
*
Mergeam pe străzi aveam picioroange
unii tăceau se amestecau cu asfaltul
alții ascultau știri din copaci,
cei mai mulți își roteau privirea peste cuvinte
tu gesticulai nepermis
și apăsai cu degetul
gaura din sânge,
toamna nu mai era la locul ei
țâșnea din trupul
care repeta obsedant
valoarea lui pi.
*
Mă desprind de mine
am luat în buzunar o vertebră
restul le-am ars înainte de plecare,
cum ai crezut că mă puteam îndoi
– ca o păpușă din cârpe –
de lumea aceasta șubredă
când ridicam degetul
cerând să-ți fie pedepsită moartea
dacă aș fi avut toate oasele,
peste case
noaptea intră în coșuri
sobele duduie
ei spun la știri că am murit
eu îmi fac selfie
cu fotografia mea
în timp ce aceiași oameni
vorbesc despre melancolia
din tabel.
*
Îți spun că moartea are alt nume
întinzi lipici pe liniile din palmă
degetele mele sunt ocupate cu rotația lunii
uitarea citește Le Monde de dimineață,
peste lume soarele picură vești
despre războaie și tălpi metamorfozate
rămase pe streșini
în care umbrele păsărilor se încalță,
îți spun…
ce mai contează
o altă moarte lipsă dintr-o oglindă.
*
Când tristețea este lipită de piele
îmi este greu să-ți înțeleg gândul
merg pe străzi fără picioroange
mă desprind de mine
șoptind:
moartea are alt nume.