În Ajunul Căciunului trecut, aflându-ne în Franța, ne-au căzut sub ochi câteva fotografii ale unor sculpturi medievale și decorațiuni în piatră extrem de interesante și de provocatoare, fiindcă ele păreau că se apropie foarte tare de arta modernă. Am descoperit că ele provin din Bourgogne, mai exact, din catedrala Saint-Lazare din Autun, care se află în departamentul francez Saône-et-Loire, regiunea Bourgogne-Franche-Comté.
Începută în jurul anului 1120 de către Étienne de Baugé și terminată în 1146, a devenit singura catedrală a orașului, la sfârșitul sec. XII, înlocuind-o pe cea din Saint-Nazaire. Este sediul eparhiei Autun, Chalon și Mâcon. Deși păstrează moaștele Sfântului Lazăr de Aix, ea se află încă din sec. XII sub invocația și patronajul Sfântului Lazăr înviat de Hristos, confirmat în 1801 de papa Pius al VII-lea în bula Qui Christi Domini.
După mai bine șase secole, timp în care a suportat numeroase transformări, în 1766, parcă prevestind revoluția pustiitoare de peste 22 de ani, unele componente au fost puse la adăpost într-un alt zid, urmând a fi descoperite mai târziu. Dar, în același timp, așa cum se întâmplă uneori, s-au comis și distrugeri, portalul lateral și timpanul acestuia fiind demolate, iar pietrele refolosite pentru construcția caselor învecinate(!). Toate elementele salvate de vandalismul revoluționar (în principal, celebrul timpan al Judecății de Apoi, precum și alte decorațiuni și capiteluri, ce fuseseră acoperite cu ipsos) au fost redescoperite și restaurate în 1837. În 1840, catedrala a fost inclusă pe prima listă a monumentelor istorice, de Prosper Mérimée.
Portalul este cel mai remarcabil element al construcției. A fost realizat, cel puțin pentru Judecata de Apoi, de către Gislebertus, care și-a semnat numele la picioarele lui Hristos (Gyslebertus hoc fecit). Scena centrală îl arată pe Hristos într-o atitudine maiestuoasă, prin faptul că depășește în înălțime un buiandrug. Este înconjurat de două arcade, cea externă cuprinzând numeroase medalioane figurative, cu semne zodiacale alternând cu reprezentări ale lucrărilor efectuate de locuitori în diferite luni ale anului.
Alt element deosebit de prețios este timpanul (n.n. suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală numită buiandrug și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre). El a fost restaurat din iunie până în 2009 cu mijloace tehnice moderne. Scena centrală reprezintă Judecata de Apoi, cu Hristos într-o imensă bulă dominând scena; în dreapta sa, Sfântul Petru (recunoscut după cheie) îi aduce pe drepți în Paradis; deasupra, tronează Fecioara Maria; în stânga lui Hristos, are loc cântărirea sufletelor: întruchipând greutatea păcatelor, demonii cântăresc sufletele pe tipsia balanței. Buiandrugul de sub timpan, unde se află sufletele drepților așteptând judecata, este decorat cu scene deja clasice, precum: învierea morților, femeia cu sânii mușcați de șarpe, simbolul Poftei, îngerul înarmat cu sabie ce-i urmărește pe condamnați, demonii care îi trag pe păcătoși spre iad sau Adam și Eva goi, la picioarele lui Hristos.
Trecând peste alte componente valoroase ale catedralei (vitraliile, stâlpii naosului, trumeau-urile – porțiunile dintre două ferestre, din zid sau acoperite cu lemn sau faianță, dar, uneori, ocupate și cu statui – apoi, câteva picturi de excepție: una semnată Dominique Ingres, Martiriul Sfântului Symphorien, situată la intrarea în sacristie, apoi un alt tablou, de François-Joseph Heim, Învierea lui Lazăr și, de asemenea, o Pietà, o lucrare de Guercino și un Hristos mort de Daniel Seyter), deci, trecând de aceste piese, a căror enumerare am făcut-o foarte rapid, ajungem poate la cea mai de preț încăpere a catedralei: sala capitulară.
Fostă bibliotecă, aici sunt reunite în jur de 30 de capiteluri, majoritatea realizate de Gislebertus (NOTĂ: Gislebertus sau Giselbertus, uneori „de Autun”, a fost un sculptor romanic francez, a cărui decorare a Catedralei Saint-Lazare din Autun – constând din numeroase uși, timpane și capiteluri – reprezintă unele dintre cele mai originale lucrări ale perioadei).
Capitelurile redau scene biblice de o acuratețe extraordinară, creaturi fantastice sau ipostaze absolut unice ale personajelor din Biblie. Pe unul dintre ele, Iuda este înfățișat stând pe capul demonului Avariției, reprezentat de o pungă enormă pe care o ține în mână. El înmânează un potir, ce simbolizează sângele lui Hristos, unui emisar al Sinagogii, stând și el pe un demon.
Apoi, alte câteva episoade, care, prin ineditul lor și stranietatea reprezentării subiectului, susțin originalitatea incontestabilă a Catedralei din Autun… (Păcat că imaginile acestora nu pot susține argumentele și descrierile noastre). Dintre care, amintim Spânzurarea lui Iuda (realizată de doi diavoli, care trag fiecare de câte o funie, de o parte și de alta a copacului) și Adorarea Magilor (când cei trei îi aduc lui Hristos darurile: aur, smirnă și tămâie… aurul se oferea şi se oferă regilor și împăraţilor, în semn de preţuire şi de respect faţă de demnitatea înaltă; tămâia este adusă ca unui mare preot, ca unui mare arhiereu, pentru că Hristos nu este slujit, ci slujește, iar smirna, folosită în ritualurile de înmormântare, aici simbolizează jertfa lui Hristos pentru întreaga omenire). Un loc aparte ca realizare îl dețin Somnul Magilor (personajele sunt surprinse într-o atitudine de o modernitate uluitoare, un fel de altorelief de artă naivă: vârâți sub o pătură trasă pe ei până la gât, cei Trei Magi sunt vegheați de un înger, ce plutește deasupra lor și care, cu degetul arată spre Steaua de la Răsărit, care-i va călăuzi; ce este și mai interesant e că doar doi dintre cei trei dorm cu adevărat, al treilea este cu ochii deschiși, parcă spre a păzi visul celor trei…) sau Fuga în Egipt (Maica Domnului cu Hristos în brațe, așezați pe un asin tras de ham… e atât de perfect redat hamul, încât pare natural… de către un soldat cu spada pe umăr).
Situat în apropierea catedralei, muzeul Rolin expune vestigii ale renovărilor anterioare ale construcției. El poartă numele cardinalului Jean Rolin, care a fost, în sec. XV, unul dintre primii binefăcători ai lăcașului. Aici, se află expusă o lucrare absolut fantastică, un altorelief atribuit tot lui Gislebertus, reprezentând unul dintre primele nuduri din istoria sculpturii romanice. Ispita Evei sau Ajunul mincinos (!) figura pe un timpan datând din sec. XII și a fost redescoperit șapte secole mai târziu. El fusese demontat în 1766, în același timp cu alte două lucrări, deoarece canoanele sec. XVIII erau puțin sensibile la frumusețile artei medievale. Acest altorelief o reprezintă pe Eva întinsă, corpul ei unduindu-se insinuant, într-o postură pur senzuală, dar femeia ferindu-și ochii de la gestul pe care urmează să-l comită (de aceea se mai numește Ajunul mincinos!). Ea stă întinsă într-o parte, cu capul sprijinit în palma dreaptă și ține la spate, în mâna stângă, mărul, simbolul păcatului originar. În dreapta, este arborele cunoașterii, iar printre ramuri se zărește doar mâna cu gheare a diavolului, care înclină ramura cu fructe spre cea care va păcătui. Absolut incredibil, fața Evei este tratată în două suprafețe plane, aproape în unghi drept pe podul nasului, într-un stil apropiat de cubism (sic!). Tentația Evei a fost redescoperită în sec. XIX de către arhitectul Jean Roidot-Houdaille, apoi transferat la muzeul Rolin, în 1935.
La capătul incursiunii noastre în istorie și arhitectură, am conchis că acest lăcaș, catedrala Saint-Lazare din Autun, rămâne nu doar o valoroasă mărturie medievală, dar și o instituție simbolică a artei romanice franceze, unde sunt conservate lucrări uimitor de apropiate de spiritul modern, în mare parte semnate de cel mai mare decorator al Evului Mediu, Gislebertus.