Uniunea Scriitorilor din România și Filiala București – Poezie anunță cu tristețe deosebită dispariția dintre noi a poetei Angela Marinescu (Marcovici).
Cunoscuta poetă s-a născut la 8 iulie 1941, la Arad.
A făcut studii de medicină și psihologie, absolvindu-le pe ultimele în 1972.
A debutat cu poeme în revista Tribuna din Cluj, în 1965, iar editorial, în 1969, cu volumul Sânge albastru.
Angela Marinescu (Marcovici) a publicat numeroase volume de versuri, un volum de eseuri și unul de memorii. Printre ele: Cocoșul s-a ascuns în tăietură (1996); Fugi postmoderne (2000); Îmi mănânc versurile (2003); Limbajul dispariției (2006); Întâmplări derizorii de sfârșit (2006) și Probleme personale (2009).
A primit Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul „Mihai Eminescu”, Opera Omnia (2006).
A fost una dintre poetele contemporane care s-au bucurat de o largă apreciere a criticii și a publicului înainte și după 1989.
Versurile sale au fost traduse în mai multe limbi europene.
Pentru activitatea sa literară, a fost distinsă cu Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler.
Prin încetarea din viață a Angelei Marinescu (Marcovici), literatura română suferă o grea pierdere.