Teatru/„Acasă, la Zoo” la ACT

Dramaturgul american Edward Albee (1928-2016) este cunoscut spectatorilor români mai ales prin celebra și mult montata Cui i-e frică de Virginia Woolf. În lumea (mai) largă, celebră este și piesa The Zoo Story. Pe care în 1958 o combină cu piesa într-un act Home Life. Adică viața casnică, mai pe limba noastră, rezultând textul Acasă la Zoo, pe care l-a montat recent (premiera în zilele de 21 și 22 septembrie), Teatrul ACT, în regia lui Silviu Debu, care este și traducătorul textului, cu scenografia fiind semnată de Ioana Pascha. Interpreții celor trei roluri, cam câți încap în subsolul de pe Calea Victoriei, sunt trei actori încă tineri, deși având, fiecare, o oarecare experiență: Peter e interpretat de Ionuț Grama, Ann de Ada Condeescu, iar trouble-fête-ul Jerry, de Istvan Teglaș. Povestea, căci e, totuși, o poveste ascunsă în această dramă începută ca una de familie și extinsă ca una socială mai generală, povestea începe cu discuția cam plicticoasă dintre cei doi soți, Ann și Peter, foarte bine condusă de Ada Condeescu și de Ionuț Grama, cu necesarele incursiuni în anatomia sexelor, cu un început de analiză a relațiilor dintre cei doi soți. E un fel de pregătire pentru ce va urma. Te întrebi: dar unde-i Zoo? Cu puțină răbdare, ușor de obținut deoarece micul început de conflict între cei doi soți te ține treaz, vei ajunge să afli chiar și chestia asta. Așa cum se întâmplă adesea pe scenele de azi, la un moment dat, Ada Condeescu strânge cele două-trei elemente de recuzită, iar după reaprinderea luminilor îl găsim pe Ionuț Grama în poziție de cititor (nu-i vorbă, citea și-n prima parte, dar acolo profesionist, fiind editor, de data asta o carte gata editată probabil de alții)) în Central Park. Când, deodată, apare Jerry (aluzie clară la motanul care-i face viața amară bietului șoricel Tom din povestea americană pentru copii), care vine, el, de la Zoo și are chef de conversație, dar singurul pasibil de așa ceva e… Peter/Ionuț Grama. Mai cu binișorul, mai cu oarecare violență aparentă și incipientă, Jerry, adică Istvan Teglaș, își impune jocul, actorul desfășurându-și cunoscutele talente corporale cu nu mai puțin cunoscuta-i virtuozitate, sfârșind, ca să nu mai lungim vorba, prin a-l prinde în jocul acesta și pe pașnicul său interlocutor forțat. Decorul constând în niște frânghii albe ce delimitează „scena” de spectatorii așezați la câțiva centrimetri de protagoniști se vădește a fi de mare ajutor în povestea cam încâlcită și, mai ales, cu excese violente, a lui Jerry/Teglaș. Urmându-și atitudinea din partea întâi, Peter evită mult timp să intre în jocul semi-homeless-ului, care e Jerry. Căci aici aveam exemplificată artistic, și nu ca-n textele proletcultiste, lupta de clasă, mai precis, întâi diferența, apoi lupta între clasele sociale ce conviețuiesc și la New York, în Manhattan, ca oriunde pe acest pământ. Finalul n-o să-l dezvălui pentru că, poate, cineva ar vrea să vadă spectacolul, care vă asigur că merită să fie văzut, abil regizat de Silviu Debu și admirabil interpretat de Ionuț Grama, Ada Condeescu și Istvan Teglaș, acesta din urmă deloc în ultimul rând, el fiind, de fapt, fermentul întregii desfășurări, ca și al creșterii violenței, model social contemporan cunoscut chiar și nouă, celor aflați destul de departe.